GAiN 2022 - București

În perioada 14 – 18 octombrie 2022, s-a desfășurat în București, la Hotelul Sheraton, evenimentul numit Global Adventist Internet Network (GAiN), o întâlnire de comunicare și media care promovează formarea inovatoare, schimbul și crearea de rețele între liderii și responsabilii de comunicare adventiști.

InfoMoldova 20 octombrie 2022

În perioada 14 – 18 octombrie 2022, s-a desfășurat în București, la Hotelul Sheraton, evenimentul numit Global Adventist Internet Network (GAiN), o întâlnire de comunicare și media care promovează formarea inovatoare, schimbul și crearea de rețele între liderii și responsabilii de comunicare adventiști. Întâlnirea a început vineri seară cu un mesaj spiritual și un seminar ținut de pastorul Jonathan Contero. Evenimentul a fost organizat de către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea prin Divizia Inter-Europeană, Divizia Trans-Europeană, Hope Media Europe, Uniunea Română – Departamentul de Comunicare și Centrul Media Adventist din România. Vorbitorii, experți și lideri în domeniul comunicării, media, presă și rețele sociale, au adus valoare prin prezentările și atelierele susținute în cadrul programului. Ca invitați speciali putem aminti pe Williams Costa Jr., directorul de Comunicare al Bisericii Adventiste Mondiale, Bill Knott, editor și editor executiv la revistele Adventist Review și Adventist World, Jonathan Contero, pastor și director asociat al Centrului pentru studii seculare și postmoderne pentru misiune de la Conferința Generală și Norbert Zens, trezorierul Diviziunii Inter-Europa.

Printre cei care au participat la eveniment s-au numărat creatori de conținut, producători de radio, televiziune și rețele sociale, specialiști IT, dezvoltatori de software, editori, specialiști în comunicare și marketing. De asemenea, au fost prezenți și delegați din Australia, Tanzania, Mexic, SUA sau Coreea de Sud. Din zona Moldovei au participat 5 delegați, care fac parte din echipa de comunicare și media din Conferința Moldova. În ziua de luni, delegații au putut vizita Centrul Media Adventist, sediul Bisericii Adventiste din România, precum și Parlamentul României, iar marți de dimineață a avut loc încheierea evenimentului, Paolo Macedo, directorul de comunicare de la Divizia Inter-Europa mulțumind celor 180 de delegați care au participat la GAiN 2022.

Cosmin Cocea, director comunicare,
Conferința Moldova

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *