Senator al S.U.A. declară că adventiștii conduc în ce privește protecția libertății religioase

Însă Orrin Hatch, care a luat cuvântul cu ocazia dineului organizat de biserică avertizează asupra faptului că libertatea religioasă se află sub atac.

Știri 6 mai 2015

Un senator al S.U.A. a declarat că libertatea religioasă a fost amenințată în Statele Unite și peste tot în lume și a apreciat biserica adventistă pentru rolul important ce l-a avut în apărarea ei.

Senatorul Orrin Hatch, în discursul său avut cu ocazia dineului anual sponsorizat de către Biserica Adventistă, a criticat situația libertății religioase din China, Iran, Nigeria, Rusia si Arabia Saudită.

Dumnealui a spus că este îngrijorat și cu privire la anumite hotărâri judecatorești luate de Curtea Supremă din S.U.A în ultimii 50 de ani.

”Trăim un timp de agitație în ce privește religia aici în America dar și peste hotare,” a subliniat domnul Hatch în discursul său de miercuri seara în fața a aproximativ 160 de ambasadori, conducători religioși, și apărători ai libertății religioase la întâlnirea ce a avut loc într-un hotel din Washington.

Dar, a mai spus dumnealui, Biserica Adventistă de ziua a Șaptea a susținut protejarea libertății religioase colaborând cu legislatorii din S.U.A și propunând proiecte de legi în parlament.

Dumnealui a dat un exemplu spunând că atât Biserica Adventistă cât și Biserica lui Isus Hristos a sfinților din zilele din urmă, unde și dumnealui este membru, a jucat un rol foarte important în promovarea libertății religioase.

Documentul pentru Repunere în Drepturi, o lege federală care „asigură de faptul că interesele libertății religioase sunt apărate„ a fost semnat de către președintele Clinton în anul 1993.

Domnul Hatch a lăudat o declarație a Bisericii Adventiste pe care a făcut-o apărând statul Arizona în 1999 când guvernul acestui stat a adoptat propria variantă a Documentului pentru Repunere în drepturi ca răspuns la restricțiile date de Curtea Supremă.

,,Încă o data Biserica Adventistă a deschis drumul”, a spus domnul Hatch, în vârstă de 81 de ani care a fost senator începând din anul 1977 și este cel mai în vârstă republican al senatului.

adventist libertate usaLibertatea religioasă a constituit o prioritate pentru Biserica Adventistă chiar de la începuturile ei la mijlocul anilor 1800, biserica apărând de-a lungul timpului drepturile păzitorilor Sabatului și a celorlalte minorități religioase. Aceste eforturi au fost foarte vizibile mai ales în ultimile decade, când Conferința Generală, corpul administrativ al bisericii Adventiste mondiale, a adus la existență departamentul de libertate religioasă, care a făcut echipă în ce privește organizarea dineului alături de publicația adventistă Liberty Magazine, de Asociația Internațională a Libertății Religioase, și de Asociația Nord Americană a Libertății Religioase.

Eveniment special pentru libertatea religioasă

Dwayne Leslie, omul de legătură al bisericii cu Congresul Statelor Unite și cu Casa Albă, a spus că este recunoscător că domnul Hatch a recunoscut angajamentul pe termen lung al bisericii pentru apărarea libertății religioase.

”De-a lugul anilor biserica noastră a fost adesea prezentă în ce privește inițiativele legislative de la Capitoll Hill” a spus dumnealui pentru publicația Adventist Review. ”Sunt onorat să pot continua această tradiție foarte importantă. ”

Dineul, care a devenit evenimentul principal de libertate religioasă în Washington în ultimii 13 ani, își propune să susțină caracterul imperios al libertății religioase și în zona diplomatică. Anul acesta a participat congresmanul Statelor Unite, Chris Stewart, care a venit pentru prima dată, dumnealui fiind republican reprezintă statul Utah și ambasadorul statelor St.Vincent și Grenadines, La Celia Prince, un oaspete binevenit de fiecare data fiind și unul din cei doi ambasadori adventiști care lucrează în Washington. Celălalt ambasador Adventist este Domnul Palan Mulonda din Zambia care a fost prezent la dineu în anii precedenți.

„Ținta cea mai importantă de atins este ca dumnealor să devină campioni ai libertății religioase”, a spus domnul Ganoune Diop, director asistent al departamentului de libertate religioasă al Bisericii Adventiste și persoana de legătură cu Organizația Națiunilor Unite.

Printre alți invitați au fost și conducători de la cultul Mozaic, reprezentanți ai organizațiilor musulmane nonguvernamentale, și delegați adventiști din Republica Dominicană, România și alte țări.

Participanții au mâncat legume Wellington gratinate, cu sos curry și prăjitură cu brânză și afine, după cum a declarat domnul Hatch la hotelul Willard InterContinental.

După ce domnul Hatch și-a încheiat discursul, a fost premiat cu o distincție specială pentru angajamentul dumnealui în vederea libertății religioase. Organizatorii au oferit premiul special al dineului doamnei Tiffany Barrens, directorul international al centrului American pentru Lege Și Justiție, și premiul international domnului Mihnea Coutoiu senator și director de universitate din România.

Domnul Todd R. McFarland, consilier general asistent al Conferinței Generale, a adus un omagiu în favoarea domnului Charles Kester, avocat și prieten al Bisericii Adventiste pe probleme de libertate religioasă care a decedat de curând.

Domnul John Graz care va ieși la pensie anul acesta din calitatea de director al departamentului de libertate religioasă a bisericii Adventiste și secretar general al Asociației Internaționale de Libertate Religioasă, a primit o recunoaștere deosebită pentru anii de slujire.

Vigilența continuă și domnul Whitley Phipps

Domnul Hatch, în discursul dumnealui, a declarat că studiile demonstrează faptul că libertatea religioasă este asociată cu o stare de fericire crescută, în timp ce țările unde lipsește au o tendință crescută spre violență.

„Este…..un drept inalienabilcare nu vine din partea guvernului ci de la Însuși Dumnezeu”, a spus Dumnealui. „Vigilența continua constituie prețul libertății, iar lipsa libertății e foarte costisitoare.”

Domnul Hatch și-a început discursul prin a vorbi despre prietenia dumnealui cu domnul Wintley Phipps, pastor hirotonit al bisericii Adventiste și interpret vocal nominalizat la premiile Grammy care a cântat pentru ultimii șase președinți ai S.UA.. Domnul Hatch este compozitor și interpret vocal deasemenea, și a menționat că dumnealui împreună cu domnul Phipps s-au bucurat să cânte împreună.

Domnul Hatch a mulțumit domnului Graz pentru activitatea consistentă a bisericii Aventiste în a apăra „mama tuturor libertăților.”

„Dumnealui ne-a încurajat să contiunuăm promovarea și apărarea acestei valori atât de importante pentru o societate democratică, ” a spus domnul Graz.

Domnul Graz, care a călătorit în mai mult de 100 de țări și a organizat întâlniri la care au participat zeci de mii de persoane pentru sărbătorirea libertății religioase, spune că speră că eforturile Bisericii Adventiste vor da rodul mult așteptat.

„Visez încă la ziua aceea când vom vedea 100000 de oameni sărbătorind libertatea religioasă în parcul din Washigton,” a spus dumnealui. „Ce mesaj profund s-ar transmite lumii și Americii.”

Articol apărut pe adventistreview.org în 30 aprilie 2015, traducere Dospinescu Emilian.

Loading