„Pe vârf sau în vale” - Tabăra de schi, Vatra Dornei

În perioada 2-8 feb. 2015 la Casa de Odihnă a Bisericii Adventiste din Vatra Dornei, a avut loc tabăra de schi cu motto-ul: „Pe vârf sau în vale”. Au fost prezenți 22 de participanți iar fiecare zi a fost binecuvântată de prezența unui invitat surpriză. A fost o săptămână plină din toate punctele de vedere pentru care îi suntem recunoscători lui Dumnezeu. Glasurile vesele de copii dornici să se joace, să învețe lucruri noi, să cânte, să exploreze schiatul sau datul cu săniuța au încântat inima organizatorilor.

Luni am făcut cunoștință, ne-am împrietenit unii cu alții și cu locul ce timp de o săptămână a fost casa noastră, am facut echipele și  astfel am început aventura taberei, cu reguli bine punctate pentru ca toți să fim fericiți și în siguranță. Imnul taberei a avut la bază Psalmul 23, Domnul e păstorul meu, ce se cânta atât dimineața cât și seara.

În fiecare zi, am studiat viața unui personaj biblic ce a fost Pe vârf sau în vale; marți – Iona; miercuri – Daniel, joi- Pavel, vineri – Moise, sâmbătă – David, duminică – Isus. Diminieața la devoțional, se alegea un verset biblic reprezentativ și motivator din viața personajului. Se povestea viața lui și se lua ca obiectiv principal atingerea vârfului în decursul zilei, în toate activitățiile întreprinse. Astfel că atât la schi, sanie, activități practice, drumeții sau bune maniere, copiii au dat dovadă că vor să fie pe vârf și nu în vale.

Programul zilnic a fost bine pus la punct cu ora de trezire la 8.00 apoi inviorare, igienă personală, studiu,  mic dejun, devotional iar la ora 11.00 toti participanții erau gata de a înfrunta provocarea pârtiei. La prânz toată lumea se întorcea pentru a servi masa și o pauză după care din nou se continuau activitățiile în aer liber. La ora 17.00 programul continua cu jocuri pe echipe, urma cina apoi concursul biblic. Concursul se desfășura din personajul biblic studiat în ziua respectivă. Fiecare echipă avea de adunat puncte ce la sfârșitul taberei s-au transformat în premii. Urmau jocurile serii unde veselia și voia bună erau la ele acasă. Bineînțeles seara se încheia cu un moment devoțional cântând și rugândun-ne iar ora de culcare 22.00 era respectată cu strictețe.

Pe parcursul taberei copiii au învățat să mânuiască mai bine și hârtia colorată realizând figurine hazlii și felicitări cu tehnica quiling. De asemenea în program au fost și  vizite la muzee precum și  drumeții montane iar sâmbătă după-amiază copiii au fost prezenți în biserica din Vatra Dornei unde au susținut un program muzical.

La sfârșitul taberei toți participanții au fost deosebit de încântați deoarece de la mic la mare au făcut cunoștință cu schiurile, bețele și clăparii. Toți au primit diplome și premii pentru întreaga activitatea desfășurată iar părerea de rău că se termină o săptămână reușită se citea pe chipurile tuturor, copiii dorind să nu se încheia atât de repede tabăra.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru copii, pentru aventura lucrării cu ei și pentru toată călăuzirea Sa. Așteptăm cu nerăbdare următoarea tabără!

Loading