Moldovița - întâlnire de Tineret

Știri 16 iulie 2014

În Sabatul din 31 mai 2014, în comunitatea Moldoviţa s-a desfăşurat întâlnirea de tineret pe judeţul Suceava, coordonată de câţiva lideri de tineret împreună cu pastorul local, sub motto-ul „Umbla-ţi după lucrurile de sus”. Scopul întâlnirii a fost părtăşia şi cunoaşterea tinerilor, dar şi un serviciu de închinare care să răspundă provocărilor şi nevoilor lor.

Chiar dacă a fost o vreme ploioasă numărul participanţilor a fost peste 300. Mesajul spiritual a fost transmis de fr. Chirileanu Daniel tot el prezentând un seminar în partea a doua a programului. După o gustare pregătită de gazde, Directorul de tineret al Conferinţei Moldova, pastorul Viorel Şestun, a condus programul de dupa-amiază, program în care tinerii au putut sa-L laude pe Dumnezeu prin cântare, poezie, proză. Mulţumim Tatălui din cer pentru aceşti tineri şi dorim ca fiecare dintre ei să slujească Domnului cu bucurie.

Şestun Viorel – Director de Tineret Conferinţa Moldova

Loading