Focşani evanghelistic medical campaign

În perioada 29 mai – 1 iunie 2014 a avut loc la Focşani o acţiune evanghelistică medicală, prilejuită de data de 31 mai „Ziua internaţională împotriva fumatului”.

În zona centrală a municipiului, în Piaţa Unirii, au fost amplasate 8 corturi, corespunzătoare celor 8 principii ale sănătăţii. La fiecare cort au fost prezenţi colportori, misionari, voluntari sau pastori, dispuşi să ofere sfaturi medicale ori spirituale, să prezinte cărţile expuse, să-i asculte pe oameni ori să îi îndrume spre un sejur la Centrul de sănătate Podiş.

Un ajutor deosebit a venit din partea unor tineri voluntari, care au trecut cu rolele prin Grădina publică de lângă Piaţa Unirii şi au împărţit fluturaşi care prezentau pe scurt acţiunea care avea loc la câţiva paşi de cei ce tranzitau ori stăteau la umbra copacilor din Grădină.

De asemenea, apreciem dispoziţia membrilor bisericii de a se implica atât în ceea ce priveşte organizarea acţiunii, dar şi în privinţa împărţirii celor 1000 de fluturaşi anti-fumat şi a celor 200 de broşuri “Respiră curat!” (ghid de renunţare la fumat).

Chiar dacă vremea a fost capricioasă şi ne-a împiedicat să îndeplinim toate obiectivele, suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a realizat spre binecuvântarea semenilor noştri şi ne rugăm ca în toamna acestui an să putem repeta această acţiune!

Cristian Baciu – pastor Focşani

Loading