Chiar dacă este prima Adunare de Corturi din Conferința Moldova, proiectul nu este o premieră pentru lumea adventistă.
Nu noi am inventat acest proiect. N-am «moșit» această idee. Este un program cu o vechime considerabilă, pionierii bisericii adventiste au creat Adunarea de Corturi, iar scopul ei, dintotdeauna, dincolo de cel misionar, a fost de a reînnoi relația participanților cu Dumnezeu. A reprezentat mai mult o redeșteptare, o consacrare, nu doar o simplă întâlnire.
a declarat Tiberiu Nica, președintele
Conferinței Moldova, la începutul întâlnirii.
Vineri, încă de dimineață, au început să sosească tot mai mulți participanți, astfel că numărul lor aproape s-a dublat față de seara de joi. Pastorul Marius Munteanu, directorul Departamentului de Educație de la Diviziunea Inter-Europeană, a prezentat un seminar cu titlul „Kant și iahnia de fasole” în plen de la ora 10.00, după care a răspuns mai multor întrebări din public.
Începând cu ora 12.00, cei prezenți au avut de ales între trei seminarii prezentate de către Laurențiu Ionescu, Grig Leordean și Marius Munteanu. Pastorul Grig Leordean a vorbit, în seminarul său, despre cum te poate aduce Dumnezeu de pe ultima treaptă pe prima din punct de vedere moral.
Adunările de Corturi s-au răspândit mai ales după Sesiunea Conferinței Generale din 1868, de la Battle Creek, unde a fost încurajată această formă de părtășie. La scurt timp, în septembrie 1868, a avut loc și prima Adunare de Corturi din statul Michigan.
Ellen White și soțul ei, James, au fost prezenți la multe dintre aceste întâlniri, petrecându-și o mare parte din lunile de vară în diferite conferințe ale statului Michigan sau în alte state care organizau Adunări de Corturi. Ellen White n-a venit la aceste întâlniri doar în calitate de invitat sau de participant, ci chiar s-a implicat în organizarea câtorva și a promovat întotdeauna Adunările de Corturi.
Semnează: Lorel Atomei
[justified_image_grid facebook_id=153653838010224 facebook_album=2882509411791306]
Fotografii: Lilian Gudumac