Ben Carson, Mass Media și batjocura adusă adventiștilor

În mod evident, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea trece printr-o perioadă foarte interesantă. În cadrul unui miting din Florida, Donald Trump și-a asigurat audiența cu privire la afiliera sa religioasă la denominațiunea presbiteriană. Făcând aluzie la Ben Carson, el a adăugat: Adventist de Ziua a Șaptea? Nu știu ce înseamnă. Da, așa este, puțini cunosc această religie. Dar evenimentele surprinzătoare din ultimele luni au schimbat această realitate. Toată atenția mass mediei din jurul lui Ben Carson s-a îndreptat asupra credinței sale și a bisericii de care aparține: are loc o adevărată cercetare publică în detaliu.

În ciuda faptului că nu sunt un adept al lui Ben Carson (sau al oricărui alt candidat politic), trebuie să recunosc faptul că acest bărbat a devenit dintr-o dată cel mai important reprezentant al mișcării cu care mă identific și nu trebuie să se întâmple altceva pentru a mă face să mă simt inconfortabil. Realitatea nefericită este că orice spune Carson și indiferent ce poziție adoptă va fi asociat cu adventiștii în general. Sincer vorbind, acest lucru mă sperie de moarte. Cu câteva săptămâni în urmă, când frenezia Carson era în forfotă, pagina mea de Twitter era bombardată cu linkuri către articole de la Wall Street Journal [n. tr. ziar financiar tipărit de trustul de presă  Dow Jones & Company în New York City], CNN [n. tr. rețea de televiziune  axată pe știri și informații din toată lumea], presa asociată, şi alte surse, cu privire la convingerile adventiste ale lui Ben Carson.

Libertatea este un mare cârlig

Un articol publicat (The Daily Beast) la data de 31 Octombrie mi-a atras atenţia în mod deosebit. Titlul a fost gândit pentru a-i determina pe cititori să facă ochii mari: „Biserica lui Ben Carson crede că guvernul SUA va face echipă cu Antihristul.” Fără să piardă timpul, autorul vine imediat cu următorul argument: „În conformitate cu doctrina de bază a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, venirea lui Christos va avea loc după ce guvernul SUA se va asocia cu Biserica Catolică – despre care Adventiştii cred că este „Babilonul” cărţii Apocalipsei, unde Antihristul este reprezentat de Papa – pentru a-i obliga pe Adventişti şi pe toată lumea să se închine duminica în loc de sâmbăta. Se pare că acesta este un mic cârlig de care atârnă soarta lumii, dar pentru Adventişti este o convingere de bază, predată în cadrul ’seminarelor profetice’ şi explicată cu cele mai înfricoşătoare detalii geopolitice de cei mai de seamă lideri Adventişti.” 1

Din motive evidente, pentru majoritatea cititorilor ar fi şocant să fie confruntaţi cu aceste idei într-o reţea de ştiri cunoscută. După cum este de aşteptat, mass media nu pune întotdeauna la dispoziţie contextul cheie al acestor afirmaţii. Articolul sugerează că escatologia Adventistă „este un cârlig mic de care atârnă destinul lumii.” Dar este aceasta cu adevărat „un cârlig mic”? Ei bine, dacă această chestiune se preocupă intr-adevăr de lupta pentru două zile – Duminică şi Sâmbătă – atunci, da, s-ar putea foarte bine să fie un cârlig mic. Aceasta ar sugera că toate convingerile apocaliptice Adventiste sunt destul de vitale.

Dar dacă problema principlă este de fapt mult mai profundă?

Adevărul este că Duminica şi Sâmbăta reprezintă simbolurile unei probleme mult mai ample – libertatea de conştiinţă. Eroarea în a face referire între simbol şi problema pe care acesta o reprezintă este echivalent cu banalizarea unei perioade importante din istorie. Vorbim despre simboluri ce reprezintă probleme ample, iar un exemplu bine cunoscut în acest sens poate fi acţiunea de apărare care a avut loc pe data de 16 Decembrie 1773, când un grup de americani au provocat imperiul Britanic în portul Boston şi au împins coloniile un pas mai aproape de război. Dar care era problema lor?

Ceaiul.

Erau furioşi din cauza ceaiului impozitat de britanici.

A meritat însă, ceaiul, riscul la care s-au expus coloniile implicate într-un răzoi periculos cu unul dintre cele mai mari imperii ale lumii? Oare nu a fost acela doar un moment potrivit în care ei să prindă gustul ciocolatei calde? Sună ca un „mic cârlig” de care atârna destinul lumii lor. Cu toate acestea, majoritatea americanilor consideră revolta pentru ceai din timpul „petrecerii de ceai din Boston” ca o simbolistică a unei chestiuni măreţe pentru libertate.

Adevărul este că Duminica și Sâmbăta sunt simbolul unei chestiuni mult mai ample – Libertatea de Conștiință.

Simbolul nu este mai important decât idea pe care o reprezintă.

Articolul din „The Daily Beast” banalizează importanţa dată libertăţii religioase şi postura ei critică vizavi de puterea investită în guvernul SUA. Este această postură în vreun fel anti-americană? Nu este vorba, de fapt, despre principiile fundamentale americane? După investirea guvernului cu putere prin constituţie, prima modificare în Declaraţia Drepturilor Omului prezintă idealurile libertăţii religioase ca fiind de importanţă majoră pentru identitatea americană: „Congresul nu va emite nicio lege în legătură cu stabilirea unei religii sau interzicerea exercitării acesteia…” 2 George Mason a fost acela care, în cadrul convenţiei din Mai 1787, s-a opus cu vehemenţă constituţiei propuse din cauză că, iniţial, aceasta nu prezenta şi o declaraţie a drepturilor omului. Experimentul american nu a putut să înceapă fără o declaraţie a drepturilor pentru oameni, care să-i protejeze „împotriva pericolului unei administraţii defectuoase” din partea guvernului. Mason a fost cel care a promovat că toți cetățenii „ar trebui să se bucure de toleranţă deplină în exercitarea religiei în conformitate cu propria conştiinţă”, care în cele din urmă au influenţat modelul lui James Madison pentru Declaraţia Drepturilor Omului din Constituţie. 3 Fondatorii Statelor Unite ale Americii au fost precauţi în ceea ce priveşte puterea guvernului în lumina posibilelor încălcări ale drepturilor omului, incluzând drepturile libertăţii religioase.

Poate oare păstrarea unei cercetări în detaliu a guvernului în ceea ce priveşte această chestiune să fie considerată senzaţională sau anti-Americană? Nu, nu în conformitate cu gândirea fondatorilor constituţiei federale a SUA.

De fapt, istoricii continuă să pună accent pe tensiunile dintre biserică şi stat de-a lungul istoriei Americane. În cartea sa despre premiu şi câştig, [Sabia Duhului, Scutul Credinţei: Religia în Războiul American şi Diplomaţie – Sword of the Spirit, Shield of Faith: Religion in American War and Diplomacy], Andrew Preston, un istoric de la Cambridge, argumentează că de-a lungul istoriei americane, politica străină a fost condusă în mod constant de un creştin, de regulă protestant, motivat să guverneze „în conformitate cu planul şi providenţa lui Dumnezeu.” 4

Fără prea multe cuvinte, este evident că în momentul în care guvernul se vede ca o armă prin care Dumnezeu îşi duce la bun sfârşit planul pentru fiinţele umane, linia de despărţire între legislaţia civilă şi cea religioasă nu mai este atât de clară.

Dar aceasta n-ar putea să se întâmple niciodată în America, nu-i aşa?

Statele Unite nu s-ar apropia niciodată de legiferarea religiei, corect?

Începutul iernii anului 1888.

Adventiștii la al cincizecilea congres al Statelor Unite ale Americii

Pe 13 Decembrie 1888 a avut loc al cincizecilea congres la Statelor Unite în Capitoliul de la Washington.

În cadrul celei dea doua sesiuni, Senatorul Henry W. Blair, un Republican din New Hampshire, a prezentat o declaraţie prin care propunea „să se asigure oamenilor bucuria primei zile a săptămânii, cunoscută ca Ziua Domnului, zi de odihnă şi să fie promovată ca o zi de închinare religioasă.” 5

Aceasta nu este ficţiune; chiar aşa s-a întâmplat. Legile duminicale se aflau în cărţile legislative şi în anii 1880 legalizarea lor la nivelul statului provoca necaz minorităţilor religioase. De exemplu, Adventişti de Ziua a Şaptea au fost închişi în Arkansas după ce vecinii i-au denunţat pentru crima de a lucra duminica. În anul 1888 legislaţia guvernamentală a încercat să rupă separarea dintre biserică şi stat la nivel naţional. S-a emis o declaraţie care avea ca scop legiferarea supunerii religioase sub forma unei zile de închinare reglementate la nivel guvernamental.

În 1888, legislația guvernamentală a încercat să refacă breșa separării dintre biserică și stat la nivel național. Pe masă era un document cu potențialul de a legifera respectarea zilei de închinare reglementată de guvern. Un suport larg a fost adunat, nu numai de la cele mai importante biserici Protestante, ci și din partea Cardinalului James Gibbons din Baltimore, fost „conducător la nivel național al prelaților Romano-Catolici” și consilier a mai multor președinți. 6

În ciuda aceastei alianțe Protestant-Catolice, adventiștii, împreună cu alte câteva grupuri, s-au opus acestei legi. Tânărul și înflăcăratul Alonzo T. Jones a fost cel care a reprezentat Adventiștii de Ziua a Șaptea înaintea Congresului American. Bazându-și argumentele convingătoare pe principiul separării bisericii de stat, Jones a insistat asupra faptului că momentul legiferării păzirii din punct de vedere religios (a unei zile de închinare) ar aduce cu sine nu doar un aspect ne-American, dar și unul contrar principiilor fundamentale ale Creștinismului. 7

Dacă independența și libertatea sunt cârlige mici, atunci acele cârlige mici sunt suficient de mari pentru a susține întreaga lume.

La un moment dat, Senatorul Blair l-a întrebat pe Jones dacă el ar fi susținut legea în cazul în care ziua de închinare era Sâmbăta, în locul Duminicii. Jones a respins această idee, deoarece indiferent de eventualele beneficii aduse bisericii sale, s-ar viola libertatea de conștiință, aspect ce face ca America să fie  America. Astfel, în realitate, Adventiștii au exprimat un patriotism autentic, în sensul că ei au scos în evidență principiile pe care a fost fondat statul – chiar dacă statul se aventura să violeze însăși aceste principii.

Chiar dacă publicul American nu știe prea multe despre Adventismul de Ziua a Șaptea, mișcarea a fost un partizan ferm ce a susținut protejarea libertății religioase încă de la începuturile sale, jucând astfel un rol important în istoria Americană. Așa cum a formulat şi istoricul Sydney E. Ahlmstrom de la Universitatea Yale la câștigarea distincției O Istorie Religioasă a Poporului American [A Religious History of the American People], biserica Adventistă trebuie să fie amintită ca aducând una dintre cele mai „memoriabile contribuții Americane religiei mondiale.” 8

Reducerea  escatologiei Adventiste la nivelul de „mic cârlig” este posibilă doar prin ignorarea completă a mesajului Adventist. Dacă independența și libertatea sunt cârlige mici, atunci acele cârlige mici sunt suficiente de mari pentru a susține întreaga lume.

Apel la trezire

Continuând să observ atenția mediatică neașteptată pe care a primit-o Biserica Adventistă, sunt impresionat de realitatea că mulți Adventiști chiar au o concepție îngustă despre învățăturile bisericii cu privire la timpul sfârșitului, sublinind în mod exagerat diferite părți ale mesajului în timp ce pierd imaginea de ansamblu. Aș fi dorit să pot spune că unele dintre acele articole deloc măgulitoare din mass media nu reprezintă modul de gândire real al Adventiștilor. Însă, acesta este reprezentativ pentru prea mulți Adventiști.

Astăzi, Adventiștilor li s-a oferit șansa unică de a articlula mai clar caracteristicile proeminente ale Evangheliei Veșnice.

Fie că ne place sau nu, de cele mai multe ori, intuițiile reflectă realitatea. Acesta este un apel de trezire pentru Biserica Adventistă, care trebuie să cântărească bine mesajul pe care îl transmite. Pentru că ce gândește biserica, nu întotdeauna aude și lumea.

Și chiar există lucruri extraodinare ce trebuiesc spuse cu voce tare!

1 Jay Michaelson, “Ben Carson’s Church Believes the U.S. Government Will Team Up With the Antichrist,” The Daily Beast, October 31, 2015, accessed December 15, 2015.
2 “Bill of Rights,” The United States Archives and Records Administration.
3 George Mason, “Declaration of Rights,” 1776, Accession 21512, Personal Papers Collection, Library of Virginia, Richmond, Virginia.
4 Andrew Preston, Sword of the Spirit, Shield of Faith: Religion in American War and Diplomacy (Anchor Books, 2012), 13
5 “The Miscellaneous Documents of the Senate of the United States: For the Second Session of the Fiftieth Congress and Special Session,” (Washington: Government Printing Office, 1889)
6 Douglas Morgan, Adventism and the American Republic: The Public Involvement of a Major Apocalyptic Movement (University of Tennessee Press, 2001), 48
7 “The National Sunday Law, Argument of Alonzo T. Jones Before the United States Senate Committee on Education and Labor; at Washington, D.C., Dec. 13, 1888.” American Sentinel tract, 1892 (accessed December 14, 2015).
8 Sydney E. Ahlstrom, A Religious History of the American People (Yale University Press, 2004), 387.

Articol apărut pe lightbearers.org pe 16.12.2015. Traducere: Camelia Tilihoi