Creștinii și Halloween-ul?

În fiecare an pe 31 octombrie, milioane de oameni celebrează Halloween-ul prin faptul că se îmbracă precum vrăjitoare, diavoli și demoni.

În afară de petreceri pentru adulți, această zi a devenit o ocazie pentru copii de a merge din casă în casă, adesea costumați, cerând „ne dați ori nu ne dați (eng. trick or treat)”.

Numele de Halloween derivă din Ziua Tuturor Sfinților – o sărbătoare romano-catolică sau „All Hallows’ Day” („hallow” însemnând „a face sfânt” sau „a considera ceva sacru”), celebrată pe 1 noiembrie. Ziua Tuturor Sfinților comemorează pe sfinții cărora nu li s-a alocat o zi specială în calendarul Bisericii Romano-catolice. Ziua de dinaintea Zilei Tuturor Sfinților a fost numită Ajunul Tuturor Sfinților – „All Hallows’ Eve”, de la care a derivat denumirea de Halloween.

Conform Enciclopediei Britanice, originea Halloween-ului merge până la festivalul druizilor – un ordin al preoților păgâni în vechea Galie și Britanie. În vechea Britanie și Irlanda, festivalul celtic al Samhain-ului (o veche sărbătoare precreștină) a fost celebrată pe 31 octombrie, la sfârșitul verii.”

Această dată era de asemenea ajunul noului an pentru celți și anglo-saxoni și era ocazia pentru unul din festivalurile focului când incendii mari erau aprinse pe dealuri pentru a speria spiritele rele. Data avea legătură cu întoarcerea turmelor de la pășune iar legile și titlurile de proprietate erau reînoite. Se presupunea că în acea zi sufletele celor morți vizitau casele avute în timpul vieții, iar festivalul de toamnă primea semnificații sinistre, spunându-se că fantome, vrăjitoare, goblini (o creaturi rele și grotești), pisici negre, zâne și demoni de toate felurile dau târcoale. Era timpul ca să se împace puterile supranaturale ce controlau procesul naturii.

Festivalul celtic al Samhain-ului, care marca începerea iernii, consta din ajunul sărbătorii și ziua respectivă (31 octombrie și 1 noiembrie). Printre celtici a rămas populară ideea aceasta chiar după încreștinarea britanicilor din secolul V. Biserica creștină din Britania a adoptat sărbătoarea Samhain-ului prin adăugarea la festival a sărbătorii creștine „Ziua Tuturor Sfinților”. Până în secolul VIII, sărbătoarea Tuturor Sfinților a fost celebrată pe 13 mai.

Se pare că deoarece obiceiul britanic de a celebra Ziua Tuturor Sfinților pe 1 noiembrie s-a răspândit și în alte țări, Papa Grigore al IV-lea (827-844) a transferat sărbătoarea de pe 13 mai pe 1 noiembrie.

Noua Enciclopedie Britanică afirmă că motivul a fost „datorită aprovizionării neadecvate pentru numeroșii pelerini ce veneau la Roma în mai”, dar se recunoaște că unii cred că „sărbătoarea din noiembrie își are originea în Galia și a fost adoptată imediat la Roma”.

Obiceiul Samhain-ului a supraviețuit în zonele celtice ale Marii Britanii: Irlanda, Scoția și Wales. De-a lungul timpului s-a pierdut mult din semnificația religioasă, iar ajunul Sărbătorii Tuturor Sfinților a devenit un festival secular, „chiar dacă multe idei celtice au continuat să fie asociate cu seara. Activitățile de divinație (de ghicire a viitorului) au rămas o practică populară. Adulți, îmbrăcați în deghizări fantastice și cu măști, imitau ființe supranaturale și vizitau casele unde locatarii le ofereau daruri de mâncare și băutură” scria Leonard N. Primiano în secțiunea intitulată Halloween din Enciclopedia Religiei.

Imigranții irlandezi și scoțieini au introdus păzitea Ajunului Zilei Tuturor Sfinților în Statele Unite iar după imigrația masivă a irlandezilor din timpul foametei celei mari (1845 – 1852) Halloween-ul a devenit o sărbătoare națională.

Obiceiul copiilor de a merge să ceară „ne dați ori nu ne dați (eng. trick or treat)” din casă în casă datează de asemenea din timpul vechilor preoți druizi, care mergeau din casă în casă cerând mâncare pentru propriul consum, precum și pentru jertfirea la zeități. Dacă oamenii dintr-o casă nu le ofereau de mâncare, ei rosteau un blestem demonic asupra casei și se spune că cineva din familie urma să moară pe parcursul anului următor.

Druizii aveau asupra lor un nap mare, pe care îl scobeau pe dinăuntru și îi făceau o față pentru a reprezenta spiritul demonic de care ei depindeau pentru puterile și cunoștințele lor. Napul era luminat de o lumânare ce era înăuntrul lui și era folosit de druizi ca lanternă pentru a merge pe timpul nopții din casă în casă. Atunci când această practică a venit în America prin secolele XVIII – XIX, napii nu erau așa de bine cunoscuți și dovleacul a fost cel care a înlocuit napii.

Chiar dacă Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea nu a luat o poziție oficială cu privire la Halloween, atitudinea bisericii față de ocultism și lumea demonilor ar trebui să excludă orice suport pentru acest tip de festival.

Halloween-ul și obiceiurile sale nu au nicio rădăcină în Scriptură sau în Biserica Creștină. Este puternic ancorat în ocultism și practicile păgâne. Totuși, unele legături sunt uitate, altele subliniate. Cu toate acestea, orice practică derivată din ocultism este incompatibilă cu învățăturile Scripturii (Levitic 20:6).

Deoarece mulți oameni nu mai cred în existența unui diavol personal și demonii săi, ei cred că nu este nicio problemă prin a se distra de aceste „rămășițe ale trecutului religios”. Copiii sunt învățați că nu există ființe de genul vrăjitoarelor sau spiritelor rele și că este distractiv să te costumezi ca o fantomă sau ca un goblin. Negarea modernă a existenței Satanei și a forțelor demonice este în mod fățiș contrară cu Scriptura. De la Geneza la Apocalipsa, Biblia afirmă existența Satanei și a spiritelor demonice (Geneza 3:1, Iov 1:6, Matei 8:31, Apocalipsa 12:9).

În educația copiilor este important ca să nu semănăm idei false în mințile lor. Biblia afirmă: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Proverbe 22:6. A-i învăța că nu este niciun rău în imitarea spiritelor rele este contrară cu voia lui Dumnezeu.

Dumnezeu în Vechiul Testament a avertizat Israelul să nu se ocupe cu ocultismul.

Să nu fie la tine… nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului Deuteronom 18:10-12.

De vreme ce ocultismul este activ astăzi mai mult ca altădată, acest sfat este încă valabil și azi.

Participarea la obiceiurile de Halloween poate părea o distracție inocentă pentru copii și adulți, dar este o cale pe care Satana o poate folosi pentru a păcăli oamenii să creadă că nu este niciun rău în a te juca puțin cu lumea spiritelor și a demonilor.

Deși cofondatorul Bisericii Adventiste Ellen G. White nu a menționat niciodată Halloween-ul, ea a atenționat de mai multe ori împotriva folosirii spiritismului.

Mulți se dau înapoi cu groază de la gândul de a consulta mediile spiritiste, dar sunt atrași de forme de spiritism mai plăcute. Evanghelizare, pag. 606.

Adventiștii de ziua a Șaptea recunosc faptul că spiritismul are multe fațete. Unele dintre ele pot părea inofensive și chiar distractive. Cu toate acestea, conduc pe adulți și pe copii departe de adevărul lui Dumnezeu și pot deveni trepte către o viitoare amestecare cu ocultismul.

Acest comentariu a apărut în Perspective Digest – jurnalul Societății Teologice Adventiste și semnat de Gerhard Pfandl – fost director asociat al Biblical Research Institute. Articol apărut pe adventistreview.org