Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit. (Evrei 6:4-6)
Avem experienţe cu oameni apropiaţi nouă, care erau odată entuziasmaţi pentru Hristos, iar acum sunt departe de El, de biserică, de noi. Mai au aceştia vreo speranţă pentru pocăinţă? Îi va primi Dumnezeu?
Apostazia creştinului
Grupa apostaţilor de aici, care „au fost luminaţi, au gustat darul ceresc, au fost părtaşi Duhului Sfânt, au gustat Cuvântul şi puterile veacului viitor”, ne arată că este posibilă căderea chiar pentru un credincios care a avut o asemenea experienţă spirituală profundă cu Dumnezeu.
Căderea acestora este una publică, de notorietate. Oamenii aceştia manifestă o opoziţie atât de deschisă faţă de Dumnezeu, încât diagnosticul apostolului e clar: este cu neputinţă să se întoarcă. Se face o paralelă cu israeliţii care au fost luminaţi de Stâlpul de foc în pustie, au fost hrăniţi cu pâinea din cer, au primit Duhul Sfânt şi totuşi aproape toţi cei ce au avut această experienţă s-au răzvrătit, pierind în pustie.
Mai pot fi aduşi aceştia la pocăinţă? În starea lor actuală, nu – „este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi”. Au fost creştini autentici, dar răzvrătirea lor este deschisă şi voluntară împotriva lui Dumnezeu. Aşa Îl răstignesc din nou pe Isus. De aceea, în starea lor prezentă, pocăinţa e imposibilă, pentru că ea poate fi dată doar de Hristos, doar El poate să ierte păcatele, iar apostaţii se îndepărtează de la Hristos, fug de EL.
Pocăinţa posibilă?
Cheia pasajului stă în timpurile verbale folosite de apostol: cei care „au fost luminaţi” (trecut), „au căzut” (trecut) „şi care acum îl răstignesc din nou pe Hristos şi-L dau” (ACUM) „să fie batjocorit” (un prezent în desfăşurare) arată faptul că acest grup face acum păcatul. Într-o asemenea stare, este imposibil ca cineva să primească pocăinţa, căci ea este posibilă doar prin Hristos, prin acceptarea Sa, iar cei din categoria de mai sus stau departe de Hristos, insistând să rămână în păcatul lor prezent.
Dacă cineva doreşte să iasă din starea aceasta, trebuie să iasă din rândurile celor ce-L batjocoresc pe Hristos, să apeleze la adevărurile începătoare ale lui Hristos, de care vorbeşte apostolul în versetele 1 și 2, să se pocăiască de faptele care duc la moarte şi să vină la Hristos, să crească în El. Aceasta este intenţia autorului pentru toţi oamenii: să-i încurajeze să pornească de la temelia pocăinţei de faptele moarte (versetele 1 și 2), să creadă în Dumnezeu şi în învăţătura creştină şi astfel credinciosul să ajungă la lucrurile mai bune care însoţesc mântuirea – dragostea plină de râvnă şi lipsită de lenevie pentru Dumnezeu şi pentru credincioşi (versetele 9-12).
În capitolul 6 din Evrei, apostolul scrie ca să avertizeze, nu să teologizeze. Păcatele, slăbiciunilor omeneşti, chiar şi cele făcute după botez, se tratează cum spune 1 Ioan 1:9. Apostolul ne cheamă la o credinţă autentică – starea căldicică riscă să devină apostazie în toată regula! Iar practica vieţii ne arată că cine intră în această stare greu mai iese din ea. Avertizarea este foarte serioasă!
Concluzie
Iertarea şi mântuirea se obţin DOAR ÎN HRISTOS! Nimeni nu trebuie să se joace de-a convertirea, căci împietrirea sau moartea pot să pecetluiască pentru veşnicie starea de răzvrătire. Timpul pocăinţei pentru orice om este acum, părăsind ceea ce-L distanţează de Hristos: păcatul, ruşinea ş.a. Dacă respingerea şi batjocorirea lui Hristos sunt publice, aşa trebuie să fie şi pocăinţa, dar şi slava adusă lui Hristos.
