„Şi Eu vă zic: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice.” (Luca 16:9)
Versetul se află spre finalul parabolei ispravnicului necredincios din Luca 16:1-13. În parabolă, un stăpân îi cere administratorului său necinstit să-și facă socotelile finale, pentru că urma să fie concediat.
Administratorul micşorează datoria debitorilor din scripte, plănuind ca astfel să găsească bunăvoinţa lor, după ce va fi dat afară. Stăpânul l-a lăudat pentru că „a lucrat înţelepţeşte”. Să fie acest stăpân Dumnezeu? Poţi fi nedrept şi să câştigi aprecierea cerului? Şefii ar trebui să citească acest pasaj biblic şi să-şi laude angajaţii când sunt nedrepţi, când fură din stocul lor şi vând altora mult mai ieftin? Poate fi lăudată înţelepciunea fără moralitate?
Ce spune textul?
În parabole, lecţia contează, nu detaliile. În interpretarea parabolelor, nu trebuie să se scoată vreun înţeles special din fiecare amănunt, ca de pildă gândul că „omul bogat” Îl reprezintă pe Dumnezeu. Calificarea pe care Isus i-o atribuie administratorului este clară – necredincios –, deci practicile lui nu sunt morale și sunt de condamnat. În acest context, lauda adresată ispravnicului este şi mai ciudată. Întrucât această laudă constituie punctul culminant al parabolei, reiese că Isus a găsit în lauda omului bogat adusă ispravnicului ceva folositor pentru a le da învăţătură ucenicilor şi ascultătorilor. Omul bogat nu a trecut cu vederea necinstea ispravnicului său: l-a concediat. Dar iscusinţa cu care acest pungaş a folosit ce nu era al lui, pentru a-şi face prieteni, era atât de vrednică de scopuri mai nobile, încât omul bogat nu s-a putut abţine să nu admire iscusinţa ispravnicului său.
Formularea „pentru ca, atunci când veţi muri, să vă primească în corturile veşnice” este tradusă mult mai bine astfel: „…faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca, atunci când ele vor înceta să mai fie, aceştia să vă primească în corturile veşnice” (Noua traducere în limba română). Sensul acesta este în armonie cu ceea ce spune Scriptura, că intrarea în veșnicie se va face la revenirea lui Hristos, nu la moartea credinciosului (Ioan 14:3).
Bogăţii ne/autentice
În versetul 11 citim: „Deci, dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii?” Înţelegem de aici că bogăţiile nedrepte din versetul 9 nu sunt cele obţinute în mod necinstit, ci, fiind în opoziţie cu adevăratele bogăţii, sunt pseudobogăţii, sau bogăţii neautentice, trecătoare. Care sunt adevăratele bogăţii? Sunt bogăţiile veşnice ale Împărăţiei cerului, principiile şi faptele făcute pe pământ, în spiritul cerului, care ne conduc spre Împărăţia divină.
De aceea spune Mântuitorul: „Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii” (versetul 8 u.p), pentru că ei folosesc lucrurile lumii acesteia, care oricum trec, pentru semenii lor, pentru a dezvolta prietenii cu ei, pentru a-şi asigura viitorul pământesc.
Lecția, dar și îndemnul parabolei, este că tot ce avem în această viaţă este de fapt al „altuia”, adică al lui Dumnezeu, noi fiind ispravnicii Lui – principiu biblic exprimat în multe locuri în Scriptură. Noi trebuie să folosim lucrurile materiale încredinţate nouă pentru a promova interesele Părintelui nostru ceresc, folosindu-le pentru nevoile semenilor noştri şi pentru progresul Evangheliei.
Concluzia
Aşadar, lecţia din această parabolă provocatoare este simplă şi clară în cele din urmă: să folosim bogăţiile trecătoare ale lumii acesteia în favoarea semenilor, pentru a le câştiga prietenia, pentru a-i sluji, astfel ne vom orienta viitorul în direcţia sigură, şi anume veşnicia.