Samuel a zis: „Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide.” Şi Domnul a zis: „Să iei cu tine un viţel şi să zici: «Vin să aduc o jertfă Domnului.»” (1 Samuel 16:2)
Întrebarea ce se ridică din pasaj e clară: Îl învață Dumnezeu pe Samuel să mintă? Răspunsul cel mai des întâlnit este: minciuna nu e un standard absolut în Biblie. Datoria de a salva viaţa e mai importantă decât aceea de a spune adevărul – a minţi când trebuie salvată o viaţă, sau pentru a ieși dintr-o situație dezavantajoasă este ceva legitim, chiar lăudabil. Dar ce spune textul? Biblia afirmă faptul că Dumnezeu nu minte (chiar în același capitol 1 Samuel 15:29, Tit 1:2). În Biblie, descrierea morală a lui Dumnezeu conține și porunca pentru noi: când citim „Dumnezeu e sfânt” – imediat apare porunca „fiţi şi voi sfinţi”; umnezeu nu minte – nici voi să nu minţiţi! Deoarece minciuna este în relație cu caracterul lui Dumnezeu în Biblie, atunci evitarea ei este un standard absolut de comportament şi pentru oameni.
Când să vorbeşti şi când nu
În 1 Samuel 15, Dumnezeu îi spune profetului că nu trebuie să se îngrijoreze pentru călătoria sa. Preoţii mergeau din loc în loc şi aduceau jertfe, urmate de o sărbătoare locală, la care participau bătrânii locului. Niciun aspect din cadrul evenimentelor publice nu arăta că misiunea lui Samuel ar fi fost ceremonialul de ungere a lui David. Acesta a avut loc într-un cadru privat – „în mijlocul fraţilor lui” (1 Samuel 16:13). La fel a fost şi în cazul lui Saul (1 Samuel 10:1). Dumnezeu l-a invitat pe Saul la o misiune, dar nu l-a obligat să accepte chemarea. Și aici, ungerea este un aspect particular, care, pentru acel moment, îl privea DOAR PE DAVID. David era tânăr, necopt şi astfel Dumnezeu îl pregătea pentru viitor: să trăiască pregătindu-se să devină rege. Dumnezeu nu urmărea declanşarea unui război civil pentru înlăturarea lui Saul, ci pregătirea lui David.
Deci sfatul lui Dumnezeu pentru servitorul Lui înfricoşat nu ţine de înșelăciune, minciună sau echivoc. Samuel chiar mergea la o ceremonie sacrificială, la care urma să invite şi familia lui Isai. Aceasta era partea publică, ce i se adresa şi lui Saul.
Lecţii din text
1. Omul lui Dumnezeu spune întotdeauna adevărul. Samuel a făcut ce i-a spus lui Saul că va face. Totuşi creștinul nu spune TOT CE ŞTIE. Aceasta nu este identic cu a spune adevărul pe jumătate, cu intenţia de a-l induce în eroare pe semen (cum a făcut Avraam).
2. Să nu spui adevărul pe care-l ştii nu înseamnă să minţi şi, în unele ocazii, poate fi o datorie! La o întrebare directă despre ungerea lui David, profetul ar fi avut o problemă diferită și ar fi trebuit să înfrunte mânia lui Saul.
3. Uneori, Isus i-a evitat pe duşmanii Săi (Ioan 12:39), şi alteori S-a abţinut să răspundă. Nu întotdeauna a nu spune tot ce știi este echivalent cu a minţi. Sunt momente în care trebuie să taci şi momente în care trebuie să vorbeşti (Eclesiastul 3:7). Isus nu a înşelat pe nimeni nici când a vorbit, nici când a tăcut.
Exemplul martirilor este demn de urmat – nici măcar viaţa nu trebuie obţinută cu preţul minciunii. Martirii ar fi putut nega adevărul şi şi-ar fi putut salva viaţa printr-un cuvânt. Cei trei tineri din Babilon nu ar mai fi înfruntat cuptorul cu foc, dacă ridicau pur şi simplu o piatră de pe pământ chiar în momentul în care mulţimea se închina. Dar nu au făcut aşa; vieţile lor au fost înnobilate şi înălţate în ochii lui Dumnezeu, pentru că ei au stat fermi de partea adevărului în cele mai grele împrejurări.
Concluzie
Dumnezeu ne învaţă să fim înţelepţi, să discernem bine situaţiile când trebuie să vorbim şi când trebuie să tăcem, dar NICIODATĂ NU TREBUIE SĂ MINŢIM. Cei ce poartă Numele lui Dumnezeu şi al lui Isus scris pe frunţile lor pur și simplu nu mint (Apocalipsa 4:5).
