„Femeia să tacă în adunare!”

În 1 Timotei 2:11,12 citim: „Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.”

Termenul „a tăcea” (gr. hesuchia) este folosit pentru a transmite trei idei: (1) a nu vorbi (Luca 14:4); (2) a păstra un cadru liniştit în care se poate discuta (Faptele 11:18); (3) a fi inactiv, aşa cum citim în Luca 23:56 despre femeile care au pregătit mirurile pentru îmbălsămarea lui Isus.

Când este asociat cu discuţiile, termenul poate indica spre o formă de vorbire care tulbură interacţiunea socială, cu alte cuvinte, indică „un anumit fel de tăcere” şi nu doar absenţa vorbirii, ca în Faptele 11:18, unde creştinii din Ierusalim, după ce l-au ascultat pe Petru, „s-au potolit (în gr. au tăcut), au slăvit pe Dumnezeu şi au zis” (Faptele 11:18). De aici reiese că tăcerea lor a continuat cu „lauda adusă lui Dumnezeu”, căci aici vedem absenţa controverselor şi o atmosferă liniştită, calmă, în care comunicarea reală este posibilă.

Ce spune Biblia?

Încă de la începutul capitolului 2, îndemnul lui Pavel către credincioşi, bărbaţi şi femei, este să-şi trăiască viaţa în pace şi linişte, să se roage Domnului pentru autorităţi şi pentru semeni (1 Timotei 2:2). Apoi, în versetul 8, el îi îndeamnă pe bărbaţi să se roage „fără mânie şi fără îndoieli”, sau fără dispute, adică cei sfătuiţi să se roage pentru pace trebuie să fie paşnici.

Apoi Pavel continuă cu versetele 9-12, vorbind de comportarea publică a femeilor în cadrul închinării: să fie îmbrăcate în chip cuviincios, nu cu împletituri de păr, bijuterii şi haine scumpe şi să nu fie învăţător public – ceea ce era de aşteptat pentru toţi discipolii secolului I, căci doar după ce studentul devenea rabin avea voie să-i înveţe pe ceilalţi. Însă Pavel nu anulează participarea activă a femeilor în închinarea publică, de vreme ce le îndeamnă să se roage (v. 9), iar în 1 Corinteni 11:5, vorbeşte de femeile care prorocesc în public. Exemplul Priscilei, din Faptele 18:26, ne vorbeşte laudativ despre capacitatea de învăţător religios a unei femei, într-un cadru privat. Aici, în 1 Timotei 2, accentul lui Pavel este pe moralitate şi exprimarea ei în armonie cu practicile religioase ale bărbaţilor şi femeilor. Îmbrăcămintea bogată, împopoţonarea, împletiturile complicate de păr şi purtarea bijuteriilor nu erau asociate cu integritatea morală şi adevărata pietate; de asemenea, deoarece femeilor nu li se permitea să fie profesoare sau să fie martore într-un proces, era scandalos ca în biserică să fie învăţătoare. Pavel căuta câştigul misionar şi nu dorea să scandalizeze societatea în mijlocul căreia lucra prin lucruri neesenţiale pentru Evanghelie.

Este posibil ca aici, când Pavel le spune femeilor să tacă, să aibă în vedere şi o situaţie specifică din Efes, în care unele femei au căzut în capcana învăţătorilor falşi: „Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte” (2 Timotei 3:6). Astfel, expresia „să stea în tăcere” nu înseamnă că femeia nu trebuie să scoată niciun sunet, ci că vorbirea controversată nu este acceptabilă, deoarece creează tulburare. Această explicaţie este în armonie cu folosirea substantivului şi a verbului „a tăcea” în Noul Testament şi cu contextul general biblic despre rolul femeii în biserică.

Concluzie

Deşi cuvintele apostolului de aici sunt introduse prin expresiile „vreau”, „nu-i dau voie”, cu siguranţă exprimă voia lui Dumnezeu. Bărbaţii nu trebuie să fie aspri sau dictatoriali cu femeile, iar ele nu trebuie să-şi uite chemarea la modestie şi bună-cuviinţă. Idealul de împlinit pentru toţi închinătorii rămâne acesta: „Căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efeseni 4:3).