O mână nevăzută a închis cartea anului 2014 și a pus pecetea „spre neschimbare” pe fiecare filă a sa.
Fiecare an care se scurge în veșnicie lasă în urmă semne ale iubirii lui Dumnezeu și semne de avertizare că Revenirea Mântuitorului este foarte aproape, este chiar la uși. Atunci când ne oprim și căutăm să înțelegem aceste lucruri, inima noastră va fi umplută de recunoștință și mulțumire față de Tatăl nostru ceresc. Dacă am avea ochii deschiși asupra realităților nevăzute, am fi surprinși de bucuria cu care Dumnezeu și îngerii sunt gata să intervină în sprijinul slujitorilor Săi. Oriunde există o dorință de slujire și propovăduire a Cuvântului, Cerul oferă călăuzire și binecuvântare.
Fiecare dintre noi, cel puțin o dată, am constatat că timpul “zboară” mai iute acum față de perioadele anterioare și ne întrebăm adesea cum să facem față acestui “zbor” al clipelor.
În contextul acestei realități, de altfel anunțată din timp de profețiile Scripturii, oamenii se îndreaptă cu ultimele puteri către Biserică, în speranța că vor găsi aici un refugiu. Răspunderea Bisericii față de societate devine astfel cu atât mai serioasă. Însă nici Biserica nu poate scăpa acestui iureș al timpului.
Așteptarea este un lucru des întâlnit în viața noastră cotidiană. Așteptăm schimbarea vremii, așteptăm întâlnirea cu cei dragi, așteptăm un eveniment… Ca adventiști de ziua a șaptea suntem definiți ca un popor de așteptători. Scriptura arată că ucenicii, după Învierea Domnului, așteptau și ei ceva, și anume împlinirea unei făgăduințe: coborârea Duhului Sfânt. Mă întreb, astăzi câți dintre noi ne mai rugăm și mai așteptăm, asemenea ucenicilor, revărsarea Duhului Sfânt? Câți dintre cei declarați așteptători, mai așteaptă cu dor revenirea Mântuitorului și împlinirea speranței de veacuri a creștinilor?
Mulți își imaginează că așteptarea înseamnă doar scurgerea timpului pentru a te apropia de clipa împlinirii făgăduinței, dar ucenicii așteptau într-un mod diferit: “stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri…” (Fapte 1:14; 2:1) Dacă nu ne rugăm stăruitor, dacă nu luptăm pentru refacerea relațiilor dintre noi, dacă nu suntem gata să așezăm pe celălalt mai presus de noi înșine, niciodată nu vom ști ceea ce au experimentat ucenicii în binecuvântata “odaie de sus”. Nu ne putem aștepta să avem succes în misiune, dacă nu vom învăța secretul dependenței totale de Dumnezeu și al pocăinței autentice.
Într-o societate în care “frângerea” aripilor celuilalt a devenit un sport, Dumnezeu ne cheamă să trăim asemenea Mântuitorului: pentru a-i face fericiți pe ceilalți. Viața adevărată e o viață trăită pentru alții. O viață în care legi răni, în care bandajezi aripi, în care reclădești ceea ce alții dărâmă. O viață în care aduci bucuria în ochii celor lipsiți, zâmbetul pe fețele scăldate în lacrimi. Idealul fiecărui așteptător ar trebui să fie acela ca pe oriunde trece, să lase lucrurile mai bune decât erau înainte ca el să ajungă acolo.
Mă gândesc cu respect și cu apreciere la truditorii care aduc multă binecuvântare bisericilor noastre. Menționăm aici pe slujbașii care slujesc săptămână după săptămână în bisericile noastre, pe diaconi și diaconese, pe cei care se îngrijesc de curățenia și înfrumusețarea Casei de Rugăciune, pe cei care organizează și pregătesc întotdeauna o masă pentru cel lipsit, pe cei care oferă un cuvânt de încurajare pentru cel obosit, o rază de speranță pentru cel dezorientat sau descurajat. Nu pot să nu amintesc pe cei care, uneori în lipsurile lor, pun cu deosebită grijă deoparte cei doi bănuți, având convingerea că micul lor dar se va uni cu alte daruri și astfel Biserica își va îndeplini mandatul ei prețios. Ce frumoasă este Biserica lui Hristos și ce binecuvântați suntem că aparținem acestei Biserici! Cât de recunoscători ar trebui să fim că Tatăl nostru ceresc a dăruit Bisericii Sale tot felul de daruri, de talente și de înzestrări, pentru ca toate, puse laolaltă, să poată face ca mesajul speranței să ajungă la orice seminție, neam, limbă și popor!
Anul 2014 a fost un an binecuvântat prin slujirea cu credincioșie a colegilor din Comitetul Conferinței, a colegilor pastori, a evangheliștilor și colportorilor, a slujbașilor și membrilor din bisericile locale. Aducem recunoștința noastră lui Dumnezeu pentru cele 381 de persoane care au încheiat legământ cu Dumnezeu prin botez și au decis ca în anul 2014 să spună “DA” la chemarea divină. De asemenea, Dumnezeu a ascultat rugăciunile copiilor Săi și patru noi biserici au fost înființate (Deleni – SV, Marginea – SV, Gorban – IS, Smârdan – GL), iar trei biserici au fost inaugurate (Gorban – IS, Botuș – SV, Temelia – NT), trei altare care stau ca mărturie despre Dumnezeul Cel veșnic.
Un proiect frumos care a strâns laolaltă pe pastori, colportori și membrii laici în 2014 a fost proiectul Pastor Valdenz. Desfășurat în două orașe (Bacău și Iași) proiectul acesta ne-a învățat că în unitate există putere și acolo unde oamenii se așază la dispoziția lui Dumnezeu, El este gata să facă minuni. Sute de cărți au fost oferite și mii de oameni au trecut pe la standurile de sănătate din cele două orașe.
Suntem bucuroși pentru toate proiectele și activitățile departamentelor, precum și pentru celelalte evenimente desfășurate în bisericile locale care ne-au adus mai aproape de oameni și de Dumnezeu. Credem că toate evanghelizările publice, grupele de studii biblice, acțiunile de colportaj, proiectul “Student Valdenz”, taberele pentru copii și tineri, proiectele de educație, seminarele pentru familie, expozițiile și cluburile de sănătate, seminarele de libertate religioasă, proiectele AMICUS, acțiunile sociale, precum și multe alte proiecte au fost ocazii în care semințele adevărului au fost semănate cu credincioșie în inimile oamenilor.
Fie că avem un an înaintea noastră, sau cinci, sau zece, trebuie să fim credincioși în lucrul nostru astăzi. Noi trebuie să îndeplinim datoriile fiecărei zile cu aceeași credincioșie ca și cum aceea ar fi ultima noastră zi. Ellen White, Our High Calling, p. 220
prezentat cu ocazia Comitetului de Bilanț al Conferinței Moldova din 29 aprilie 2015
