Experienţele frumoase din viaţa mea se vor pierde, până la urmă. Dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne.
Îmi place să citesc. De când am înţeles că micile semne negre de pe o hârtie albă spun o poveste plină de culoare, m-am dat în vânt după orice e tipărit. Citesc reclame, etichete pe produse alimentare, cutii de cereale, reviste şi cărţi – chiar şi instrucţiuni de utilizare.
Când am împlinit şapte ani, am primit prima mea Biblie. Mi-a plăcut foarte mult acea cărticică. Acum nu mai eram dependentă de un adult ca să aflu dacă Daniel a supravieţuit sau nu gropii cu lei sau cum David i-a arătat lui Goliat ce şi cum. Acum puteam citi singură acele povestiri. Rut şi Estera, Iosif şi David au fost starurile copilăriei mele. Ei făceau parte din familia mea într-o aşa măsură, încât, dacă Moise ar fi intrat pe uşa bucătăriei, n-aş fi făcut deloc ochii mari, ci aş fi pus o farfurie la masă şi pentru el.
Mai mult decât o colecţie de povestiri
Ulterior, am ajuns să înţeleg că Biblia este ceva mai mult decât o colecţie de povestiri interesante. Ea oferă sfaturi şi încurajare şi arată exact greşelile. Mi-a arătat încotro să pornesc atunci când nu vedeam nicio cale de ieşire (1 Tim. 3:16) şi, mai presus de toate, aici L-am întâlnit pe Isus Hristos care m-a condus către Tatăl ceresc (Ioan 5:39; 14:6, 9).
Prin intermediul Bibliei, Dumnezeu Îşi comunică planurile, voia şi modul în care acţionează. Sentimentele evlavioase au la fel de multă greutate ca stratul de gheaţă care se topeşte. Experienţele minunate ale vieţii mele se vor pierde, în cele din urmă, şi vor deveni la fel de fărâmicioase ca trandafirii din buchetul păstrat de la aniversarea de anul trecut. Dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne.
Biblia leagă geneza istoriei umane de noi, postmodernii (Gen. 1:27; 2:18; Mat. 19:4-6; Rev. 19:6-9). Ne arată planul lui Dumnezeu de salvare împletit cu propriile noastre vieţi. Biblia ne lasă să pătrundem în gândurile lui Dumnezeu, în stilul Său şi în dorinţele Sale (2 Petru 3:9). Culturile străine ne devin mai apropiate pe măsură ce citim despre oameni din vremuri de demult care au iubit, au suferit, s-au bucurat sau au înşelat, s-au răzbunat ori au iertat nedreptatea.
Din victoriile şi greşelile lor, învăţăm ce e de făcut şi ce am putea face mai bine. Putem pune la probă valorile şi ţintele lor, încorporându-le, poate, în viaţa noastră. Printr-un contact zilnic cu Scriptura, vom fi transformaţi (Ps. 1:1, 2; 119:1-11).
Contactul cu realitatea
În oglinda realităţii biblice, vedem multe idei aşa cum sunt în lumina lor reală – nişte minciuni sfruntate (Evrei 4:12). Iată câteva: „Toată lumea trebuie să mă iubească”, „Trebuie să fac fericită pe toată lumea”, „Nu valorez nimic”, „Am întotdeauna dreptate”, „Sunt mai bun decât tine”. Mulţi duc o viaţă nefericită, fiind captivii regulilor şi convenţiilor fabricate de alţii. Totuşi, când descoperim în Biblie ce doreşte cu adevărat Dumnezeu, lanţurile de fier care ne ţineau gândurile captive cad. Suntem liberi. Suntem salvaţi. „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera”, a spus Isus (Ioan 8:32) – şi chiar aşa şi este.
Recent am cunoscut un om de afaceri cu vederi cam înguste care a înţeles, prin studierea Bibliei, că valoarea lui nu depinde de realizările pe care le are. Iată cuvintele scrise de el: „Din momentul în care am înţeles acest lucru, mă simt mult mai împăcat. Nu trebuie să mai dovedesc nimănui cât de bun sunt. Pot, de asemenea, să fac faţă eşecului. Nu există nicio garanţie că totul ar trebui să meargă strună în viaţa mea. Marile personaje ale Bibliei au avut partea lor de greutăţi. Dar s-au dat bătute imediat? S-au îndoit de iubirea lui Dumnezeu? Am învăţat foarte multe lucruri din Biblie. Nu vreau să renunţ pentru nimic în lume la timpul petrecut cu ea. De când am început să o citesc am un curaj înnoit. Înainte, deseori mă gândeam la sinucidere. Dar acum cred că mi s-a acordat o a doua şansă. Biblia a devenit atât de preţioasă pentru mine, încât sunt pregătit să dau orice pentru ea.”
Sunt uimită când aud această mărturie. Am şi eu aceeaşi experienţă? Bineînţeles, preţuiesc Biblia, la urma urmei, am crescut cu ea şi cu toate promisiunile valoroase pe care le conţine. Dar aş fi pregătită să-mi risc viaţa pentru ea, asemenea vechilor valdenzi? Timpul petrecut zilnic cu Biblia este, într-adevăr, esenţa întregii zile? Sau, deseori, trebuie să mă lupt cu sindromul „pe asta o ştiu deja”?
Adevărul e că există o ciudată contradicţie. O parte din mine este încântată de citirea Bibliei, ca cineva care descoperă o peşteră plină de comori. O altă parte din mine vrea ca primul lucru făcut dimineaţa să fie pornirea calculatorului, să văd ce mesaje am mai primit. Deseori e deja aproape spre prânz când îmi dau seama că nu mi-am făcut timp exclusiv pentru Biblie. Ştiu că a petrece timp cu Dumnezeu înseamnă ceva mult mai mult decât o rugăciune rostită pe jumătate adormită dimineaţa şi o rugăciune rapidă bolborosită înainte de masă. Mi-e ruşine să recunosc, dar uneori trebuie să mă oblig să citesc Biblia.
Biblia, eu – şi cu tine
Sunt suprasaturată? Am asimilat prea multe teorii şi am rămas mult în urmă cu practica? Poate că un singur verset care mi se adresează mie, personal, este mai valoros decât mii de cuvinte pe care le-aş putea repeta din memorie cu o minunată intonaţie. Propriile mele planuri încăpăţânate creează un zgomot de fond care mă împiedică să aud cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu? Poate că amintirea plină de vinovăţie a unui schimb aspru de replici avute cu cineva ieri mă împiedică să mă concentrez. Desigur, s-ar putea şi ca vocea subţire a Duhului Sfânt care vrea să-mi vorbească din Cartea deschisă să interfereze cu propria mea agendă în ce priveşte lectura. Apoi mai este şi amintirea dureroasă a unei nedreptăţi pe care am suferit-o şi care s-ar putea să se ridice şi să creeze un zid. Sau poate că e vorba de temerile mele: Ce-o să se aleagă de copiii mei în viitor? Va putea biserica să reziste tensiunilor ei interne? Cum vom reuşi să ne descurcăm cu banii când vom ieşi la pensie? Toate acestea sunt ziduri care blochează Cuvântul. Citesc, dar nu pricep nimic. Mă rog, iar rugăciunea mea nu se ridică mai sus decât tavanul, sau cel puţin aşa pare.
Totuşi Tatăl nostru ceresc vede tot şi ne înţelege. El vrea să ne ajute să dăm la o parte aceste blocaje. Vrea să ne ofere daruri zilnice, proaspete din Cuvântul Său. Doar atunci când, înfometaţi după ea, luăm această pâine zilnică, va fi umplut acest gol – doar atunci când o vom consuma cu o inimă recunoscătoare, când o vom „mesteca” bine. Cuvântul lui Dumnezeu Îşi pierde farmecul doar atunci când îl tratăm ca pe o teorie, în loc să-l lăsăm să ne transforme din interior spre exterior; doar atunci când avem cardurile de memorie pline sau când Cuvântul Său rămâne blocat în minte, neajungând până la inimă şi mână. Probabil că cea mai veritabilă cale de a găsi bucurie în Scriptură este rugăciunea:
„Doamne, ajută-mă să însetez după Biblie şi lasă Cuvântul Tău să prindă rădăcină în mine. Ajută-mă să pun în practică ce aflu; fă-mă să devin asemenea Ţie.”
Sylvia Renz lucrează la Vocea Profeţiei în limba germană, în Alsbach-Hähnlein, Germania. Este o autoare consacrată şi a publicat numeroase cărţi pentru copii şi pentru adulţi.
Articol apărut în AdventistWorld, octombrie 2010.
