Solicitare drept la replică articol „Proces uluitor de discriminare: Sâmbetiştii şi UMF Iaşi se înfruntă la Curtea Supremă.”

Referitor la articolul „Proces uluitor de discriminare: Sâmbetiştii şi UMF Iaşi se înfruntă la Curtea Supremă.” apărut în ediția de miercuri, 28 februarie, a cotidianului Ziarul de Iași, sub semnătura domnului Ionuț Benea, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea face următoarele precizări:

Ne exprimăm dezamăgirea și dezacordul total față de limbajul „popular“ folosit de un jurnalist al cotidianului Ziarul de Iași pentru a colora în mod tendențios și stereotipic un conflict inițiat și menținut artificial de conducerea Universității de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa“ din Iaşi. De asemenea, nemoderarea comentariilor postate pe pagina cotidianului Adevărului este la fel de nepotrivită, acestea conținând un limbaj nu doar licențios, ci și discriminator pentru multe categorii sociale și etnii.

Programarea și susținerea unui examen în ziua de sâmbătă de către un student și salvarea unei vieți sunt două lucuri extrem de diferite. Medicii adventiști, la fel ca orice alt medic, se implică ÎNTOTDEAUNA în salvarea de vieți omenești indiferent de zi sau oră, la fel cum a făcut și Iisus Hristos. Din acest motiv, tenta oferită articolului, cum că medicii adventiști nu ar salva vieți sâmbăta, este una falsă. Universitatea a fost amendată, în mod simbolic dar corect, pentru discriminarea studenților timp de ani de zile, timp în care s-a bucurat de toată înțelegerea și amabilitatea studenților și a Bisericii Adventiste.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a confirmat nu „presupusa“, ci constanta discriminare a studenților adventiști, timp de ani de zile, în cazul programării examenelor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr.T. Popa“ din Iaşi pentru ziua de sâmbătă. Universitatea nu a fost în măsură să prezinte nici o justificare obiectivă şi rezonabilă a atitudinii manifestate faţă de situaţia studenţilor adventişti. De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerile privind planificarea de comun acord cu toţi studenţii a zilelor de examinare, acestea nu au fost probate de unitatea de învăţământ superior.

Drepturile omului sunt universale, așadar valabile inclusiv la Iași, inclusiv la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa“ din Iaşi. Conform Constituției, a legislației europene și internaționale dar și a propriei Carte, Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa“ din Iaşi, și conducerea acesteia, este obligată să respecte drepturile tuturor studenților, chiar dacă are alte opinii.

Deși studenții adventiști au încercat mereu o soluționare amiabilă a situației, așa cum sugerează și Ivona Burduja, purtătorul de cuvânt al Universității de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr.T. Popa“ din Iaşi, începând cu 2013, situația a devenit umilitoare pentru studenții adventiști. Acestora, pe parcursul a trei ani universitari, li s-a limitat în mod constant un drept religios recunoscut de lege. Există o diferență mare între „manifestarea disponibilității pentru rezolvarea situaţiei“ și rezolvarea efectivă a situației discriminatorii. Declarațiile în interviuri de ziar sau în pledoaria avocaților trebuie dublate și probate de fapte nu de manifestarea disponibilității.

Deciziile fiecărei instituții universitare trebuie la rândul lor să respecte legile și Constituția României precum și tratatele și deciziile internaționale asumate de țara noastră. Orice prevedere diferită de prevederile constituționale duce la declararea respectivei decizii ca fiind nulă și neconstituţională. De altfel, acest lucru îl subliniază și Legea Educației Naționale. Inclusiv Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, prin Carta adoptată, recunoaște și își asumă respectarea drepturilor omului.

Așadar, solicitarea de a programa / reprograma examenele pentru o zi potrivită convingerilor religioase ale tuturor studenților, nu este un apel la bunătate sau înțelegere, ci reprezintă o cerere legitimă, în conformitate cu Constituția României, cu legislația națională și internațională privitoare la prevenirea discriminării și respectarea drepturilor omului, de a asigura condiții egale, nediscriminatorii.

Medicina și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea

Instituția Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea a primit la nivel international cea mai largă recunoaștere a implicării în domeniul medical a membrilor ei, unii dintre ei fiind pioneri ai descoperirilor și intervențiilor medicale ce au schimbat perceptia asupra medicinei ca profesie de credință, a vieții și a viitorului ei. În cadrul fiecărei biserici adventiste există un departament de sănătate, element unic în peisajul religios.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea are la nivel mondial o rețea de peste 700 de instituții medicale dintre care 351 de clinici și dispensare și 173 de spitale și sanatorii care deservesc peste 18 milioane de persoane, promovând în mod consecvent programele de asigurare a sănătății populației. Din aceste motiv, inclusiv în România, numărul studenților, repectiv al medicilor adventiști va rămâne unul mare.

De asemenea, dincolo de numărul instituțiilor, recunoașterea prin numeroase descoperiri, distincții sau personalități, implicarea medicală, socială și educatională sunt domenii prioritare ale vieții practice de credință ale membrilor Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și de aceea o bună parte a tinerilor adventiști aleg să studieze și mai apoi să practice medicina.

Permiteți-ne să vă anexăm, în sprijinul unei înțelegeri mai bune a acestei spețe a unei succinte anexe juridice cu accent pe respectarea dreptului la educație și nediscriminării precum și a suportului referitor la respectarea opțiunilor religioase ale studenților.

ANEXĂ JURIDICĂ

Constituția României – Drepturi şi libertăţi fundamentale

Articolul 29: (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

Articolul 32: Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și perfecționare.

Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor

Articolul 1: (1) Statul român respectă și garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conștiință și religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituției și tratatelor internaționale la care România este parte.

(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă contrară convingerilor sale și nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situație de inferioritate pentru credința, apartenența ori neapartenența sa la o grupare, asociație religioasă sau un cult ori pentru exercitarea, în condițiile prevăzute de lege, a libertății religioase.

Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 399/2008

Articolul 11: „conform poruncii a patra a Decalogului, credincioşii adventişti de ziua a şaptea respectă sâmbăta, începând de vineri de la apusul soarelui până sâmbătă la apusul soarelui, ca zi de repaus şi sărbătoare religioasă, rânduită de Dumnezeu pentru închinare, cultivare spirituală şi servicii de cult, şi nu desfăşoară în această zi nicio lucrare în scopuri materiale sau de interes vremelnic, nici atunci când este vorba de serviciu, şcoală sau serviciu militar”.

ORDONANȚA nr. 137 din 31 august 2000 (republicată) privind prevenirea şi sancționarea tuturor formelor de discriminare

Art. 1: (1) În România, stat de drept, democratic şi social, demnitatea omului, drepturile şi libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane reprezintă valori supreme şi sunt garantate de lege.

(2) Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor şi discriminarii sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi:

– dreptul la libertatea de gândire, conștiință şi religie;

– dreptul la educație şi la pregătire profesională;

– dreptul de a lua parte, în condiții de egalitate, la activități culturale şi sportive;

Art. 2 (1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.

(9) Măsurile luate de autoritățile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunități, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalității de șanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunități, precum şi măsurile pozitive ce vizează protecția grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanțe.

(10) În înțelesul prezentei ordonanțe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin:

a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea șanselor;

Art. 3 Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce priveşte:

d) sistemul educațional

Art. 4
 În înțelesul prezentei ordonanțe, categorie defavorizată este acea categorie de persoane care fie se află pe o poziție de inegalitate în raport cu majoritatea cetățenilor datorită diferențelor identitare față de majoritate, fie se confruntă cu un comportament de respingere şi marginalizare.

Art. 11 (1) Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educație de stat sau privat, la orice formă, grad şi nivel, din cauza apartenenței acestora la o anumită rasa, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientarii sexuale a persoanelor în cauză.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică tuturor fazelor sau etapelor din sistemul educațional, inclusiv la admiterea sau la înscrierea în unitățile ori instituțiile de învățământ şi la evaluarea ori examinarea cunoştințelor.

Legea nr. 1/2011 – Legea Educației Naționale

Această Lege asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii.

Art. 2

(4) Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare.

Art. 3

Principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România sunt:

a) principiul echităţii – în baza căruia accesul la învăţare se realizează fără discriminare;

i) principiul recunoaşterii şi garantării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase;

j) principiul asigurării egalităţii de şanse;

o) principiul incluziunii sociale;

p) principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia;

t) principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare;

u) principiul respectării dreptului la opinie al elevului/studentului ca beneficiar direct al sistemului de învăţământ.

Art. 4

Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru:

a) împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii;

b) integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate;

e) educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

Art. 13

(1) Învăţarea pe tot parcursul vieţii este un drept garantat de lege.

Art. 118

(1) Sistemul naţional de învăţământ superior se bazează pe următoarele principii:

e) principiul echităţii;

h) principiul respectării drepturilor şi libertăţilor studenţilor şi ale personalului academic;

l) principiul centrării educaţiei pe student.

(2) În învăţământul superior nu sunt admise discriminări pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare, cu excepţia măsurilor afirmative prevăzute de lege.

Art. 121

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior şi să aplice, dacă este cazul, sancţiuni. De asemenea, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică.

Art. 123

(1) Autonomia universitară este garantată prin Constituţie. Libertatea academică este garantată prin lege. Instituţiile de învăţământ superior se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase.

(2) Autonomia universitară dă dreptul comunităţii universitare să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, gestionarea resurselor materiale şi umane, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare.

(3) Aspectele fundamentale ale autonomiei universitare se exprimă în Carta universitară, aprobată de senatul universitar, în concordanţă strictă cu legislaţia în vigoare.

(4) Autonomia universitară se exercită numai cu condiţia asumării răspunderii publice.

Art. 124

(1) Răspunderea publică obligă orice instituţie de învăţământ superior, de stat sau particulară:

a) să respecte legislaţia în vigoare, carta proprie şi politicile naţionale şi europene în domeniul învăţământului superior;

b) să aplice şi să se supună reglementărilor în vigoare referitoare la asigurarea şi evaluarea calităţii în învăţământul superior;

c) să respecte politicile de echitate şi etică universitară, cuprinse în Codul de etică şi deontologie profesională aprobat de senatul universitar;

f) să respecte libertatea academică a personalului didactic, didactic auxiliar şi de cercetare, precum şi drepturile şi libertăţile studenţilor.

Art. 125

(1) În cazul în care se constată nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 124, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sesizează senatul universitar în termen de 30 de zile de la data constatării. Dacă în termen de 3 luni de la data sesizării, universitatea continuă să nu respecte obligaţiile prevăzute la art. 124, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului aplică, în termen de maximum 6 luni de la data sesizării iniţiale a senatului universitar, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

a) revocarea din funcţie a rectorului, în baza propunerii Consiliului de etică şi management universitar, cu consultarea senatului universitar. În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data revocării din funcţie a rectorului, senatul universitar are obligaţia să desemneze un prorector care reprezintă universitatea şi care devine ordonator de credite până la confirmarea unui nou rector de către ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. În termen de 3 luni de la revocarea din funcţie a rectorului, senatul universitar finalizează procedurile de desemnare a unui nou rector, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, şi trimite spre confirmare ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului numele noului rector;

b) reduce sau elimină temporar sau definitiv accesul la finanţările din surse publice, la propunerea Consiliului de etică şi management universitar;

c) propune Guvernului iniţierea unui proiect de lege de reorganizare sau desfiinţare a instituţiei de învăţământ superior în cauză.

(2) Constatarea încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 124 se face de către Consiliul de etică şi management universitar, format din 11 membri, după cum urmează: 3 reprezentanţi numiţi de către Consiliul Naţional al Rectorilor, 3 reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, numiţi de ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, câte un reprezentant numit de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, denumită în continuare ARACIS, Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior, denumit în continuare CNFIS, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, denumit în continuare CNCS, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, denumit în continuare CNATDCU, şi un reprezentant al federaţiilor naţionale ale studenţilor.

(3) Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Consiliul de etică şi management universitar în legătură cu nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 124. În urma primirii unei astfel de sesizări, Consiliul de etică şi management universitar are obligaţia de a investiga aspectele sesizate şi de a răspunde sesizării în termenul de 3 luni. Răspunsurile la aceste sesizări constituie documente publice şi se publică pe site-ul web al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(4) Respectarea de către instituţiile de învăţământ superior a obligaţiilor prevăzute la art. 124 şi a altor obligaţii legale aferente răspunderii publice, precum şi respectarea de către Consiliul de etică şi management universitar a obligaţiilor prevăzute la alin. (3) constituie un interes legitim public pentru orice persoană fizică sau juridică română. Nerespectarea acestor obligaţii poate fi atacată în contencios administrativ de către orice persoană fizică sau juridică română, potrivit legii.

Art. 128

(4) Carta universitară nu poate conţine prevederi contrare legislaţiei în vigoare. Nerespectarea legilor în conţinutul Cartei universitare atrage nulitatea de drept a actului respectiv.

(5) Carta universitară se adoptă numai după rezoluţia pozitivă a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului privind avizul de legalitate asupra Cartei universitare. Rezoluţia privind avizul de legalitate se emite de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării instituţiei de învăţământ superior.

SECŢIUNEA a 7-a
 Examenele de evaluare pe parcurs a studenţilor

Art. 144

(2) Instituţiile de învăţământ superior dispun de metodologii de examinare aprobate de senatul universitar, care au în vedere asigurarea calităţii şi respectarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară.

(4) Rezultatele unui examen sau ale unei evaluări pot fi anulate de către decanul facultăţii în temeiul prevederilor din Carta universitară, atunci când se dovedeşte că acestea au fost obţinute în mod fraudulos sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară. Decanul poate dispune reorganizarea examenului.

Art. 202

(1) Principiile care reglementează activitatea studenţilor în cadrul comunităţii universitare sunt:

a) principiul nediscriminării – în baza căruia toţi studenţii beneficiază de egalitate de tratament din partea instituţiei de învăţământ superior; orice discriminare directă sau indirectă faţă de student este interzisă.