Slujire

Tineri

Săptămâna de Rugăciune a Tinerilor 13 – 20 martie 2021

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România invită tinerii la o ocazie de rugăciune și studiu biblic pe baza Cântării lui Solomon. În perioada 13 – 20 martie 2021 este Săptămâna de Rugăciune a Tinerilor și poate fi organizată în fiecare biserică, acolo unde există tineri.

Cântarea lui Solomon devine o compilație încântătoare de cântece de dragoste atunci când o facem a noastră, când îi permitem să ne ghideze viețile și poveștile. Ne apropie de melodiile orientale și ne îmbrățișează cu afecțiune, dialog, și respect.

Dacă veți participa la activitățile din această săptămână, vă veți bucura de o experiență deosebit de interesantă, precum și de măreția mesajului biblic, care are puterea de a ne atinge în partea cea mai profundă a ființei noastre.

Fiecare ocazie va avea loc pentru: text pentru reflecție, rugăciunea zilei, întrebări de discuție, sugestii pentru a aprofunda, o provocare personală și activități de spargere de gheață.

Puteți descărca materialul scris în format PDF sau citi în format text.

Opera MAGNA este titlul prezentărilor din anul acesta, iar materialul este un ghid de studiu pe baza cărții Cântarea Cântărilor, autorul fiind Víctor M. Armenteros, doctor în filologia limbilor semitice (Universidad de Granada, Spania) și în teologia Vechiului Testament (Universidad Adventista del Plata, Argentina) și are un master în educație (Universidad de Deusto, Spania). A predat timp de peste 20 de ani în cadrul Facultății Adventiste de Teologie din Sagunto (Spania) și al Universidad Adventista del Plata, unde a ocupat funcția de prorector pentru programe de studii. În prezent este decanul Facultății Adventiste de Teologie din Sagunto, unde și predă. În plus, este directorul Departamentului Educație în cadrul Uniunii Spaniole.

 579 vizualizări,  1 astăzi


Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *