Când în 1950 Biserica Adventistă a organizat programul de exploratori ca ramură a departamentului tineret, scopul a fost acela de a oferi copiilor un program dedicat nevoilor lor, însă cu un profund caracter spiritual. De atunci încoace, peste tot în lume, generații întregi de tineri și adulți recunosc contribuția pe care programul de Exploratori a adus-o la dezvoltarea lor socială și spirituală. Dacă mergi de exemplu pe stradă în Brazilia îmbrăcat în uniforma de explorator, sunt foarte mari șansele ca oamenii sa te salute sau să se oprească să facă o fotografie cu tine. Acolo exploratorismul este una dintre cele mai valoroase cărți de vizită ale Bisericii și oricine știe să facă asocierea între exploratori și Biserica Adventistă.
Dar oare ce mai înseamnă să fii explorator pentru noi, cei din Conferința Moldova?
Să fie cravata? Sau poate imnul, sau tabăra, sau întâlnirea de club? Sau poate toate la un loc! A fi explorator înseamnă mai mult decât drumeții, specializări sau un rol pe care îl joci odată pe an în tabără. A fi explorator înseamnă în primul rând să iubești cu adevărat oamenii, natura, să respecți legile exploratorilor și să nu uiți niciodată angajamentul depus. Însă cea mai bună definiție a exploratorismului o găsim în Biblie.
A fi Explorator înseamnă să scoți repede praștia și să dobori uriașii atunci când toți ceilalți sunt paralizați de frică. A fi explorator înseamnă să-ți conduci grupa într-o tabără itinerantă de 40 de ani prin pustie si să campezi în cele mai vitrege condiții. Explorator înseamnă să fii hrănit de corbi și să bei apă dintr-un pârâu când alții mor de foame și de sete. A fi explorator înseamnă să construiești timp de 120 de ani primul și cel mai neobișnuit OPN (Obiect Plutitor Neidentificat) și să transporți cu el toată fauna posibilă. Iar exemplele pot continua. Încă nu sunt sigur dacă Noe, Moise, David sau Ilie au purtat cravata galbenă la gât, sau dacă au rostit vreodată angajamentul exploratorului. Ce știu sigur este că au fost cu adevărat unii dintre cei mai mari EXPLORATORI ai tuturor timpurilor. Gândindu-mă la ei, cred că este vremea ca și noi, exploratorii din Conferința Moldova să înțelegem mai bine exploratorismul și să-i redăm însemnătatea de altădată.
Iată de ce, la 25 de ani de la începutul programului de exploratori în Conferința Moldova, vrem să redefinim exploratorismul revenind la valorile care l-au consacrat: disciplina, slujirea semenilor, protejarea naturii și mai ales dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Haideți deci să petrecem un an special, demn de o aniversare, demn de Masterghidul care ne-a condus până aici. La mulți ani, exploratori!