Să le închidem ușa refugiaților? Nu este o opţiune!
De asemenea, este inacceptabil să îi primim apostrofându-i şi neacordându-le încredere.
Dacă ne este teamă de ei, devenim iresponsabili.
În calitate de urmași ai lui Isus Hristos, avem datoria să îi primim cu brațele deschise pe TOȚI aceia care caută adăpost.
Pe parcursul Bibliei, Dumnezeu îi învață pe oameni să fie binevoitori cu străinii și să nu facă părtinire, tratându-i cu dragoste, grijă și respect. Mai mult decât atât, în Matei 25, Isus ridică standardul și spune că trebuie să îi tratăm pe străini mai bine decât pe noi înșine. Trebuie să ne comportăm cu ei la fel cum ne-am comporta cu Dumnezeu.
În calitate de creștini, credem că Dumnezeu ne cheamă să acționăm nu doar prin vorbe, ci și prin fapte. Trebuie să avem grijă de cei mai mici dintre aceștia. Aceștia sunt cei flămânzi, însetați, bolnavi, săraci, întemnițați și străini – refugiații. Trebuie să avem grijă de ei necondiționat. Pur și simplu nu există altă opțiune!
Din punct de vedere istoric, Statele Unite i-a primit pe străinii care au căutat o viață mai bună.
Chiar și eu sunt un străin în țara voastră. Nu am venit să caut adăpost, ci să conduc biserica Adeventistă de Ziua a Șaptea în America de Nord, care este parte din familia creștină a bisericilor.
Comunitatea noastră religioasă, precum această țară, este bogată prin diversitate. Conform unui raport recent din partea Centrului de Cercetare Pew (n.tr. Centru de Cercetare American fondat de Josef Newton Pew), Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este grupul religios cel mai divers, din punct de vedere rasial și etnic, din Statele Unite ale Americii.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea întâmpină și răspunde la nevoile refugiaților. Agenția Adventistă de Dezvoltare, Refacere și Ajutor, arma umanitară a bisericii, a adunat mai mult de 25 de tone de ajutoare în Macedonia pentru refugiații sirieni. Aici, în Statele Unite, biserica noastră are un serviciu de slujire organizat care îi are în vedere pe refugiații ce sunt în căutarea unei vieţi mai bune pentru familiilor lor. Echipa noastră de slujire pentru refugiați este gata să îi ajute pe sirieni și irakieni.
Am fost martor la situaţia deplorabilă în care se găseau persoanele obligate să își părăsească locuința. În anul 2008, călătoream împreună cu soția spre Nakuru, Kenya, unde urma să lucrăm ca voluntari într-o tabără ce găzduia aproximativ 16.000 din cele aproape 600.000 de persoane deportate din cauza violenței mortale ce a urmat alegerilor controversate. Am oferit îngrijire mamelor și nou-născuților. Am vorbit cu mulți care ne împărtășeau povestea lor umbrită de teamă și ne vorbeau despre lupta lor disperată de a supraviețui – oameni care căutau o viață mai bună.
Pe parcursul primilor cinci ani pe care i-am petrecut ca vizitator în această țară, m-am simțit primit de aproape toți americanii pe care i-am întânit. Este adevărat, originile mele sunt în vecinătatea nordică, respectiv Canada. Nu am căutat adăpost sau să scap de un guvern instabil, cum este cazul multora care fug din Siria în căutarea unei vieți mai bune.
Cu toții știm că această țară a fost construită de imigranți și că întotdeauna a răspuns la chemarea celor care căutau adăpost, siguranță și o viață mai bună. Emma Lazurus descrie cel mai bine principiul ospitalității americane în poezia ei, New Colossus [Noul Colos]. Cuvintele ei sunt inscripţionate pentru totdeauna pe o tăbliţă în mijlocul fundaţiei Statuii Libertăţii:
Trimite-l la mine pe cel sărac, obosit
Trimite mulţimea sufocată – cerşind aer proaspăt
Aştept aici rămăşiţa de pe ţărmul hăituit.
Da, trimite-i pe toţi oropsiţii aruncaţi peste valuri,
Trimite-i la mine:
Iată: îmi ridic felinarul deasupra porţii de aur.
Unii dintre conducătorii din aceste ţări doresc să închidă poarta de aur refugiaţilor din Siria şi Irak, care încearcă disperaţi să îşi salveze familiile. Discursurile exagerate ale conducătorilor şi candidaţilor prezidenţiali seamănă frică.
Unii cer ca adăpostul să fie oferit creştinilor, nu străinilor. Alţii spun că trebuie să închidem uşile în faţa celor care vin din ţări sau au apartenenţe religioase cu influenţe teroriste.
Vă rog să nu înţelegeţi greşit: Adventiştii de Ziua a Şaptea din America de Nord condamnă fără echivoc acţiunile teroriste ale extremiştilor care au curmat vieţi nevinovate în Paris, Beirut, Irak, Mali şi alte locuri din lume. Plângem împreună cu familiile tuturor victimelor acestor crime fără sens împotriva umanităţii.
Recurgerea la violenţă în numele lui Dumnezeu sau al lui Alah este un gest greşit.
Însă este la fel de greşit, din cauza fricii şi prejudecăţii, să neglijăm femeile, copiii şi bărbaţii nevinovaţi care fug de război, foame şi boală.
Aceasta nu înseamnă să deschidem larg uşile. Această ţară are dreptul să se apere de combatanţii radicali care doresc să aducă teroare peste tot unde ajung. Refugiaţii din Siria şi Irac trebuie să treacă printr-un proces riguros înainte de a intra în SUA.
Aşadar, ce s-a schimbat?
Teama. Teama închide poarta de aur.
Familiile din ţările Estului Mijlociu care caută adăpost, indiferent că sunt creştini sau musulmani, sunt copii pe care Dumnezeu i-a creat după chipul Său. Aceşti oameni sunt fraţii şi surorile noastre, iar noi avem datoria să le oferim adăpost fără discriminare.
Dacă ar fi să ne ghidăm după principiile pe care a fost fondată, naţiunea nu trebuie doar să îi primească pe străini, ci să manifeste dragoste faţă de ei, să îi îngrjească şi să le ofere protecţie.
Trebuie să punem capăt discursurilor despre ură şi teamă.
Trebuie să încetăm a ne mai separa în funcţie de cui şi cum ne închinăm.
Sunt un străin în ţara voastră şi vă rog să nu închideţi poarta de aur – poarta care oferă adăpost şi posibilitatea unei vieţi noi pentru străinii aflaţi în nevoie.
Articol apărut pe huffingtonpost.com pe 09.12.2015. Traducere: Camelia Tilihoi
