Data de 7.01.2015 poate fi așezată alături de data de 7.07.2007 și de data de 11.09.2001 ca o dată importantă în ce privește continuarea războiului terorii, când un război grozav a avut loc în inima unei importante capitale occidentale.
Paris se alătură acum Londrei și New York-ului ca un loc unde extremiștii au folosit religia ca o scuză pentru a justifica masacrul celui vulnerabil. În doar câteva secunde au fost curmate viața a 12 persoane și alte 11 persoane au fost rănite. Chiar dacă numărul victimelor nu este comparabil cu cel al celor din New York în 2001 sau Londra în 2007, natura ascunsă a acestui atac a străpuns inima unei întregi națiuni. Franța nu a mai experimentat o astfel de tragedie pe teritoriul ei din 1961, când organizația armatei secrete și-a asumat responsabilitatea pentru omorârea a 28 de oameni în urma detonării unei bombe într-un tren.
Majoritatea victimelor au fost angajați ai ziarului Charlie Hebdo, un ziar de satiră care ridiculiza adesea credința religioasă. În ultimul timp ziarul a atras atenția internațională, caricaturizându-l pe profetul musulmanilor Mohamed în imagini pe care unii le-au considerat ofensatoare.
Când cei trei oameni înarmați au forțat intrarea în birourile ziarului Charlie Hebdo în ziua de miercuri, se pare că ei au avut o singură țintă în minte: să-l răzbune pe profet. Ei și-au omorât țintele, atacul pregătit fiind foarte bine țintit, victime care au inclus și doi ofițeri de poliție, unul dintre ei numindu-se Ahmed Merabet.
Să facem cunoștință cu Ahmed
Judecând după numele său, ați putea trage concluzia că Ahmed era musulman. Când criminalul i-a luat viața, Ahmed nu s-a gândit că omul din fața sa avea aceași crdință, ca și el repetând Shahada, „Nu există alt Dumnezeu înafară de Dumnezeu”. Criminalul ca și Ahmed repetase Fatiah de mai multe ori pe zi când ambii îi cereau lui Dumnezeu să-i călăuzească prin Sirat al Mustaqeem, sau „calea neprihănirii”. La fel ca și criminalul său Ahmed era în așteptare Yaum ad Din, „ziua judecății” când Dumnezeu va recompensa pe cel neprihănit și va pedepsi pe cel păcătos.
Dintr-o anumită perspectivă putem spune despre criminalul lui Ahmed că era „frate” de credință cu el. Dar în ziua de miercuri când atacatorul s-a uitat la Ahmed nu a văzut în el decât un dușman. Acum putem vedea victima ca un simbol al absurdității din spatele violenței.
Moartea lui Ahmed oferă adventiștilor o altă lecție importantă. Nu le-a trebuit mult timp grupurilor ultra conservatoare din Franța pentru a folosi această tragedie ca o scuză pentru a le ataca moscheile și afacerile musulmanilor. Ca mulți alții care trăiesc vieți izolate, separate, aceste grupuri se folosesc de tendințele teroriste ale unei minorități ca lentile prin care să acuze majoritatea. Cu toate acestea dacă ar putea să se dea un pas mai în spate de la concepția lor îngustă, ar putea să devină în stare să-l îmbrățișeze pe Ahmed ca cetățean și frate a cărui credință musulmană nu l-a împiedicat să se integreze total în societate. Ahmed și-a ales o carieră în cadrul căreia se angajase să apere și să protejeze drepturile atât celor care i-au luat în râs religia cât și a celor care avea să îi ia viața într-o zi. Privind la Ahmed ne dăm seama că nu toți musulmanii sunt teroriști. Poate că și mai iritant este gândul că marea majoritate a victimelor terorismului extremist poartă același nume ca și Ahmed și având aceași religie ca și el.
Avantajele religiei în societatea liberă
O a treia lecție plină de însemnătate poate fi trasă din tragedia lui Ahmed. Credința lui nu i-a interzis să fie angajat în serviciul public și aceasta este o mărturie a avantajelor pe care le poti obține când trăiești într-o societate liberă. Dacă Franța ar fi menținut forma teocratică de conducere medievală, o persoană de altă religie precum Ahmed nu ar fi putut avea un astfel de grad de acceptare.
Ahmed înțelegea foarte bine faptul că mulți dintre colegii lui ofițeri de poliție nu ar fi putut fi angajați în multe din statele musulmane. Societatea liberă a Franței i-a permis să fie și francez și musulman, și nu l-ar fi pedepsit dacă ar fi ales să îți schimbe religia sau să renunțe la religia sa de tot. Aceasta reprezintă tipul de societate care respectă conștiința fiecărei persoane și permite fiecăruia să își aleagă propriul destin religios.
Având o opinie care protejează societatea liberă, în ciuda căderilor și deficiențelor ei, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a exprimat în mod oficial condoleanțe către guvernul Francez:
Mulțumim poporului Francez pentru aceste libertăți fundamentale și pentru respectarea libertății de exprimare și libertarea religiei pe care o protejați.
a spus John Graz lider al departamentului Libertate Religioasă, într-o scrisoare
adresată din partea bisericii, amabasadorului Franței la Washington.
Adevărul este că același guvern care a garantat libertate religioasă lui Ahmed a făcut același lucru și pentru Adventistii de Ziua a Șaptea.
Ultima lecție învățată de la Ahmed este strânds legată de a treia. Așa după cum a spus Graz, adventiștii prețuiesc dreptul libertății. Într-adevăr, libertatea de exprimare a ajutat mult la cresterea bisericii în unele zone ale lumii, în timp ce opiniile contradictorii si neînțelegerile nu sunt ușor de întâmpinat, nu putem să fim de acord cu libera exprimare care servește interesele nostre dar deservește intereselor celorlalți.
Oamenii lui Dumnezeu sunt peste tot
Odată ce am spus asta e foarte imporant să recunoastem că libertatea de exprimare aduce cu ea o mare responsabilitate. Aflându-ne în preajma tragediei din Franța trebuie să recunoaștem că suferim consecințele deciziilor noastre publice. Într-o adevărată societate civilă nimeni nu ar trebui să se teamă de niște consecințe violente în urma unui comentariu controversat făcut în cadrul opiniei publice. Cu toate acestea nu trebuie să uităm că nu toți cred la fel. Este trist că atunci când cele două opinii contrare se întâlnesc poate surveni moartea. Miercurea trecută Ahmed a devenit un simbol al precauției pentru cei care prețuiesc libertatea de exprimare.
Ahmed Merabet se alătură celor 11 persoane ucise în birourile publicației dormind somnul morții. Dar chiar dacă doarme de fapt vorbește. Ne aduce aminte că locul și circumstanțele nașterii noastre nu pot schimba faptul că toți suntem copii ai lui Dumnezeu. Creștinii, hindușii, evreii, musulmanii, ateii și agnosticii sunt cu toții prețioși în ochii lui Dumnezeu.
Prin moartea sa, Ahmed ne amintește că nu trebuie să judecăm un popor doar după faptele unora dintre ei. După cum spunea și Pavel în predica de pe Areopag din [biblegateway passage=”Faptele Apostolilor 17:16-34″ display=”Faptele Apostolilor 17:16-34″], credem că oamenii lui Dumnezeu se pot găsi în toate popoarele.
Mai mult, ni se amintește să profităm de oportunitățile pe care le avem să arătăm evanghelia păcii. Acest lucru este relevant pentru cei care trăiesc într-o societate care protejează libera exprimare.
În demonstrarea și împărtășirea dragostei lui Hristos, trebuie să ne amintim să vorbim mereu despre adevăr cu dragoste. Dumnezeu nu ne cere niciodată să demontăm alte religii ci doar să îl înălțăm pe El.
Pe măsură ce ne gândim la lecțiile oferite de moartea lui Ahmed, să nu uităm că „un copac este cunoscut după fructele sale”.
Keith Augustus Burton este Directorul Centrului de Relații Adventisto-Musulmane și Profesor de religie la Universitatea Oakwood.
Articolul a apărut în 9 ianuarie 2015 pe AdventistReview.org. Traducere: Emilian Dospinescu
