Actualizare situație cazări refugiați din Ucraina

Slujire 27 februarie 2022

Până la această oră, Biserica Adventista este pregătită să ofere cazare în regim de tranzit pentru 2 000 de refugiați din Ucraina. În urmă cu 24 de ore, înscrierile de cazare au fost de 1 000 de persoane.

Acum am cazat deja în centrele noastre aproximativ 100 de persoane și alte circa 400 sunt cazate în familiile adventiste.
Din noaptea de joi, 24/25 februarie, la Vama din Siret oferim organizat asistență aproape permanent, ziua și noaptea, prin voluntari din partea ADRA România și ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, prin tineri și pastori.

Cea mai mare nevoie a refugiaților la vamă este de transport către aeroporturi și gări din România. Cei care trec granița sunt parțial confuzi, comunică greu și trec frontiera după o lungă perioadă de așteptare. Mulți sunt traumatizați după despărțirea de bărbați și tati in vama. Au nevoie de cazare pentru câteva ore sau zile, până când vor ajunge in alte tari europene, unde au rude.

Numărul celor care sosesc în țară este în continuă creștere. Puteți ajuta prin înscrieri cu locuri de cazare la linkul acesta:
https://docs.google.com/forms/d/1OmxYrHeL3Lr7SrkjYWHZWvBPTgaSxJ-_7T7VpBTMQ1k/edit?ts=62188243

Comandamentul de urgență
Speranță pentru Ucraina
ADRA România și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România
Sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 15:30

Loading