Inaugurare Centrul de Sănătate Ivești – SANED
Proiectul s-a născut la inițiativa unui grup de membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din loc. Ivești, jud. Galați, și a fost adoptat…
Candidații pentru botez…
În lucrarea de slujire la care ne-a chemat Dumnezeu pe fiecare dintre noi, rămânem uneori uimiți de modul în care Duhul Lui lucrează în viața…
Dacă doriți o Biblie…
Am primit un e-mail prin care un telespectator îmi solicita o Biblie format cât mai mare, traducerea Cornilescu. Când am citit că se dorește o…
Faptele bune… vestesc Evanghelia cu putere
Într-o dimineaţă primesc un telefon de la un număr de telefon necunoscut. A doua zi ne-am întâlnit şi am mers împreună la o familie specială. Aici am găsit o mămică neajutorată, cu un copil mic de 9 luni, datorii la bancă şi soţul în puşcărie, fără nici un venit.
Read MoreCum lucrează Dumnezeu?
Am pornit în căutarea locuinţei unui frate baptist care vizitase biserica noastră din Marginea, Suceava. Ajungând în apropiere nu ştiam încotro să o luăm. Am decis să întrebăm pe cineva. Deodată într-o curte apare o persoană, care puţin iritată ne îndumă să întrebăm preotul Bisericii Ortodoxe care tocmai ieşea din Biserică.
Read MoreCăutători de adevăr
Într-un Sabat după-amiază am fost vizitaţi la biserică de două familii. Ne-am bucurat împreună de cuvântul lui Dumnezeu, de cântări, rugăciuni şi experienţe. La finalul serviciului divin am fost nerăbdători să-i cunoaştem pe vizitatori. Două familii de penticostali, prezbiterul bisericii, primul diacon al aceleaşi biserici împreună cu soţiile lor.
Read MoreCe poate face un SMS trimis de sărbători?
Totul a început in preajma sarbătorilor de iarnă (25 dec 2011) când, ca şi în ceilalţi ani, la îndemnul bunului nostru Tată ceresc de a atinge inima copiilor Săi spre a se întoarce la El, am trimis câte o urare folosind versete biblice care ne vorbesc despre Naşterea Domnului tuturor persoanelor din lista de contacte…
Read MoreÎnceput de activitate misionară pentru o biserică nou înființată
Biserica din Deleni este înfiinţată în luna martie 2014, numărând 12 membri. Fiind conştienţi că Bunul Dumnezeu ne-a chemat să ducem vestea mântuirii la cei de lângă noi împreună cu membrii bisericii am făcut un program rugăciune şi lucrare pentru locuitorii din Deleni.
Read MoreÎmparte Lumina din casă în casă
De pe data de 12 ianuarie până pe 24 ianuarie 2015, în zona Dornelor s-a desfăşurat un proiect frumos intitulat „Împarte Lumina”. O echipă de tineri inimoşi, insuflaţi de Duhul lui Dumnezeu, au lăsat toate activităţile cotidiene deoparte şi, pentru două săptămâni, au mers din casă în casă să împartă cărți.
Read MoreCâte căi se pot deschide? sau Motivația unui student AMiCUS
În momentul în care viața pe care o trăiești ca student vorbește altceva, ca și cum Isus a venit, și prin hotărâri ferme decizi să…
Sărbătorile Iașiului au oferit cadrul proiectului „Pastor Valdenz” la Iași
În perioada 9-16 octombrie, zilnic, au fost amplasate cinci standuri în locuri diferite și aglomerate unde echipe de pastori și colportori ofereau servicii medicale gratuite…
Am făcut ce eram datori să facem
Experiența comunității Asău a fost un examen al sacrificiului și al unității. Pentru cei din vecinătate a fost o priveliște de evanghelizare fără multe cuvinte.