Ziua 93 – Mă voi duce… la familia mea

100 zile de rugaciune 27 iunie 2020

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă

„Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă și este mai rău decât un necredincios.” – 1 Timotei 5:8

„. . . trebuie să fii serios, hotărât să-ți faci datoria în căminul tău și să-i iei cu tine pe membrii familiei tale, dacă va fi posibil. Să nu precupețești nici un efort în a-i convinge să te însoțească în călătoria către cer.” – Căminul adventist, p. 352

Întrebări de meditat

Cu toții avem rude mai apropiate sau mai îndepărtate care încă nu s-au îndrăgostit de Hristos și nu s-au hotărât să trăiască în credincioșie pentru El sau s-au depărtat de Dumnezeu. Poate unii sunt atei sau au alte motive pentru decizia lor. Sau poate nu au avut niciodată ocazia să asculte pe deplin, să înțeleagă și să vadă evanghelia în cuvinte și acțiuni.

Tu ai responsabilitatea să faci tot ce stă în puterea ta încât cu blândețe, bunătate, și cu multă înțelepciune și dragoste să ajungi la acei membri ai familiei, arătându-le că îți pasă, și în același timp îndrumându-i către adevărul si dragostea lui Isus.

Vei face tu, cu rugăciune, aceasta importantă lucrare de mijlocire pentru membri necredincioși/neadventiști/apostaziați ai familiei tale? Te vei angaja să fii mai deliberat în a lucra pentru ei?

100 de Zile de Rugăciune – 27 iunie

Mesajul pastorului Titi Hotnog în cadrul campaniei 100 de Zile de Rugăciune.Ne rugăm pentru ca oamenii să înțeleagă cât mai realist situația (fără extreme).#100zilederugaciune #100daysofprayer #confmoldovahttps://youtu.be/Yxjti0PiZHM

Gepostet von Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Moldova am Freitag, 26. Juni 2020

Motive de laudă

  • Slujirea în familie a CG: pe timpul  zilei globale de rugăciune pentru căsătorie și familie pe timp de COVID-19 nenumărate grupe din jurul lumii au avut întâlniri de rugăciune “all-night” (și pe timpul nopții) ca Dumnezeu să vindece căsătoriile lor și relațiile lor de familie și au fost multe miracole de căsătorii vindecate și pace restaurată în multe cămine unde cândva a fost vrajbă, atmosferă tensionată, anxietate și depresie.
  • Nancy M.: Dumnezeu a videcat familia fiicei mele de COVID-19 pe timpul acestor 100 zile de rugăciune și de asemenea a întărit legăturile în relațiile mele de familie. 
  • Nelda M.: În Sabat, pe 13.06., am avut prima noastră slujbă după deschiderea bisericii. În timpul piesei de deschidere “Nu uita de Sabat” majoritatea dintre noi plângeam lacrimi de bucurie. Am avut de asemenea un vizitator neașteptat de pe strada vecină care a venit și ni s-a alăturat. A zis că a înțeles pe deplin Cuvântul lui Dumnezeu numai ascultând “Hope Radio” (Radio Vocea Speranței în România). Și este dispus să-L accepte pe Isus ca Mântuitor personal al său. Lăudat fie Domnul!
  • Hopewell M.: Pe timpul celor 100 zile de rugăciune la mai mult de 20,000 de oameni din Zimbabwe s-a ajuns prin evanghelizare prin telefon și online și mulți urmează să se boteze. 
  • Un conducător al bisericii: Pe timp de carantină biserica noastră a fost credincioasă și a dat 143% din zecimea propusă.

Motive de rugăciune – Sabat, 27 Iunie, 2020

  • Rugați-vă pentru rudele voastre apropiate și îndepărtate. Rugați-vă pentru salvarea lor și pentru ocazia de a le împărtăși credința voastră, cuvântul lui Dumnezeu și dragostea lui Hristos.
  • Rugați-vă pentru toate programele Adventiste de slujire prin media, ce neobosit difuzează evanghelia în întreaga lume. Rugați-vă pentru o recoltă bogată.
  • Rugați-vă pentru conducători de afaceri care au decizii grele de luat ce vor afecta viețile angajaților lor pe timpul acestei pandemii. 
  • Rugați-vă pentru Matthew, un bărbat ce se luptă cu dependențele, fără adăpost și alte lanțuri care îl împiedică de a merge pe cale împreună cu Isus. Rugați-vă pentru biruință pentru el și toți oamenii prețioși aflați sub jugul Satanei.

Traducere: Impact România
(https://www.impactromania.org)

Dacă aveți motive de rugăciune puteți să le scrieți pe grupul nostru de Facebook Buzunarul cu rugăciuni  și ne vom ruga pentru ele.

Loading