100 zile de rugaciune

Ziua 78 – Nu te mai ingrijora, doar ai incredere

de Sikhu Daco

Atunci cand s-a născut primul nostru copil, am citit tot ce se putea citi despre pericolele din primele lui luni de viață. La urma urmei se spune că este mai bine să fii informat dinainte, nu-i așa? Era un copilaș complet sănătos, avea zece degete la mâini, zece la picioare, iar scorul Apgar era excelent. Dar în timp ce mă uitam la fața lui inocentă, am conștientizat brusc fragilitatea vieții.

Pe masură ce citeam mai mult, am aflat despre SMSS (Sindromul de Moarte Subita a Sugarului) și am pășit într-o gaură neagră a internetului. Fiecare articol pe care îl citeam, fiecare experiență personală a unor părinți care și-au pierdut copilul din cauza SMSS au făcut doar să îmi crească anxietatea pentru impotența mea de a-l proteja pe cel mic. La un moment dat citeam un articol unde îi încurajau pe părinți să nu pună nimic în pătuțul copilului: nicio pătură sau animal de pluș, pentru că fiecare obiect putea să ducă la SMSS. În momentul următor am găsit mărturisirea unei mame care a pus în practică toate sfaturile pentru a preveni SMSS, dar chiar și așa, s-a trezit dimineața și și-a găsit copilașul fără viață în pătuț. 

Dar dacă acesta ar fi fost copilul meu? Ce aș putea să fac diferit pentru a mă asigura că familia mea nu va avea niciodată o asemenea soartă? Somnul nu îmi era odihnitor din moment ce mă trezeam la fiecare mișcare, fiecare zgomot, fiecare schimbare a respirației copilului meu. Ca o soție iubitoare care se abonase la motto-ul “sharing is caring” (atunci cand îți pasă, împărtășești), i-am împărtășit soțului meu îngrijorările mele și în prima noapte când fiul nostru a dormit mai mult de șase ore, soțul meu l-a trezit pentru a se asigura că respiră. Ai înțeles situația: eram un ghem mare de neliniște și anxietate!

Cu cât mă gândeam la neputința mea de a-mi proteja copilul de SMSS, a devenit mai clar cât de slabe erau eforturile mele de a oferi siguranță, protecție și bunăstare copilului meu. De fapt, nu puteam să garantez propria mea bunăstare, să nu mai vorbim de cea a unui copil neajutorat. 

Copleșită de sentimentul fragilității mele, m-am îndreptat spre mama mea, care m-a îndreptat spre Isus. Oare ea cum a reușit? Oare cum voi mai putea sta liniștită când sunt atâtea pericole de care trebuie să îmi protejez copilul? 

Răspunsul a fost simplu: încrede-te în Isus.

“De fiecare dată când îți adormi copilul, încredințează-l în mâinile unui Dumnezeu care nu dormitează nici nu doarme”, a fost sfatul ei. “Adu-l în rugăciune înaintea lui Dumnezeu și lasă-l acolo.”

Grija mea pentru SMSS nu îl făcea pe fiul meu să fie în siguranță în fiecare noapte. Mi-a oferit un sentiment fals că “făceam ceva” în legătură cu îngrijorarea mea din moment ce consumam foarte multă energie. Dar în realitate, îngrijorarea mea nu îl ajuta cu nimic să respire noaptea întreagă. 

Isus a întrebat: “Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” (Matei 6:27). Îngrijorarea ta nu rezolvă problema, nici nu îmbunătățește situația. Dimpotrivă, este exact invers. În loc să contribuie cu ceva util situației, încețoșează judecata, diminuând-ți discernământul și te face mai puțin capabil să faci față stresului, indiferent de care ar fi factorul ce produce stresul. 

Ești îngrijorat de finanțele tale. Ești îngrijorat de educația ta. Ești îngrijorat pentru copiii tăi. Ești îngrijorat pentru căsnicia ta. Ești îngrijorat pentru sănătatea ta. Ești îngrijorat pentru situația actuală mondială și efectele pe termen lung ale pandemiei COVID-19. Ești îngrijorat pentru viitor și despre ce vei face de acum înainte. Ești îngrijorat pentru că te îngrijorezi prea mult. Nu se va oprii niciodată!

Iată ce are de spus Ellen White: 

Dacă luăm noi conducerea lucrurilor pe care trebuie să le facem și ne bizuim pe priceperea noastră ca să izbutim, ne luăm o sarcină pe care Domnul nu ne-a dat-o și încercăm s-o purtăm fără ajutorul Său. Noi luăm asupra noastră o responsabilitate care Îi aparține lui Dumnezeu, așezându-ne în felul acesta în locul Său. Se poate să ne îngrijorăm și să bănuim primejdia și pierderea care vor veni asupra noastră. Dar, dacă credem într-adevăr că Domnul ne iubește și vrea să ne facă bine, vom înceta să ne mai frământăm în ce privește viitorul. Ne vom încrede în Dumnezeu, așa cum se încrede un copil într-un părinte iubitor. Atunci frământările și chinurile noastre vor pieri, pentru că voința noastră este cuprinsă în voința lui Dumnezeu.

Ellen White, Cugetari de pe Muntele Fericirilor, pag. 100

Într-o lume de păcat putem fi siguri că vor exista situații dificile. Înțelepciunea lumii spune că pentru a fi pregătit pentru orice calamitate cel mai bun mod este de a studia cât mai mult posibil – educația este cea mai buna armă. Dar când este vorba de a avea pace în mijlocul furtunii, cunoștința nu este eficientă. Singura pregătire eficientă este să dezvolți o încredere constantă în Dumnezeu, care susține în mâinile Sale de la atomul cel mai mic, până la vastele extinderi ale universului. Din fericire, El deține controlul!

Sikhu Daco este Asistent editorial senior la inVerse — un nou proiect de studiu a Bibliei pentru tineri realizat de Departamentul Scolii de Sabat de la CG. Timp de mai bine de un deceniu a făcut lucrare misionară în campusurile seculare după ce a terminat studiile în Biochimie si Franceză. De asemenea, are un master în Religie, Teologie Sistematică de la Universitatea Andrews. În calitate de participant la discuțiile pe inVerse, Hope Channel’s, este foarte activă în cele două pasiuni ale ei: studiul Bibliei și lucrarea cu tinerii. Sikhu și soțul ei, Archie, au împreună trei băieți cu vârstele de 4, 2 ani şi 9 luni.

100 de Zile de Rugăciune – 12 iunie

Mesajul pastorului Constantin Ciobanu în cadrul campaniei 100 de Zile de Rugăciune.Ne rugăm pentru proiectele educaționale ale Conferinței Moldova.#100zilederugaciune #100daysofprayer #confmoldovahttps://youtu.be/-WwrFFZKlrI

Gepostet von Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Moldova am Donnerstag, 11. Juni 2020

Întrebări de meditat

Ai avut îndoieli cu privire la Dumnezeu în timp de criză ? Ai avut probleme în a avea încredere când toate circumstanțele și emoțiile par să îți arate că nu este nici o soluție pentru tine? De ce nu îl rogi pe Dumnezeu să îți dea mai multa încredere și credință în promisiunile Sale?

Provocare la cercetarea inimii

Îngrijorarea, anxietatea, stresul, sunt reacții normale atunci când suntem puși în fața dificultăților și a situațiilor pe care nu le putem controla. Gândește-te la viața și la familia ta. Care sunt lucrurile pentru care te îngrijorezi? Care sunt situațiile care îți provoacă teamă? 

Acum deschide Biblia și caută istorisiri biblice care promit pace și ajutor de la Dumnezeu. Citește-le, scrie-le, memoreaza-le și crede în ele. Există ceva cu adevărat asupra căruia Domnul nostru nu deține controlul?

Pentru aprofundare: 

Motive de laudă: 

  • Pastorul H.: Vă mulțumesc mult pentru rugăciunile dumneavoastră. Vărul meu și soția lui sunt mai bine acum.
  • O persoană a facut o donație importantă pentru a-i ajuta pe colportorii din lumea întreagă în acest timp de criză. Colportorii găsesc metode noi și creative pentru a duce oamenilor cărți religioase în timp de carantină. 

Subiecte de rugăciune:

  • Rugați-vă pentru mai multa credință și adevăr în Dumnezeu, în special în acest timp de criză. 
  • Rugați-vă pentru binecuvântările lui Dumnezeu asupra membrilor care lucrează ca și taximetriști în capitala Panama, să fie folosiți ca medii mobile de influență. Jumătate din cetățenii din Panama locuiesc în acest oraș. 
  • Rugați-vă pentru grupul mic de evanghelizare al Misiunii Femeii Adventiste din uniunea Nigeria de Vest. 
  • Rugați-vă pentru membrii apropiați și depărtați din familia dumneavoastră. Rugați-vă pentru aceia care nu îl cunosc pe Isus ca Mântuitorul lor personal să fie atrași la El si să fie convertiți. 

Traducere: Impact România
(https://www.impactromania.org)

Dacă aveți motive de rugăciune puteți să le scrieți pe grupul nostru de Facebook Buzunarul cu rugăciuni  și ne vom ruga pentru ele.

 140 vizualizări,  2 astăzi