Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă
„Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea, fiindcă Mă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.” – Ioan 16:8-11
„Făgăduința Duhului Sfânt nu este mărginită la vreun anume veac sau la vreo rasă de oameni. Hristos a declarat că influența divină a Duhului Său avea să fie cu urmașii Săi până la sfârșit. Din Ziua Cincizecimii și până acum, Mângâietorul a fost trimis la toți aceia care s-au predat pe ei înșiși în totul lui Hristos și slujirii Lui. La toți aceia care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor personal, Duhul Sfânt a venit ca un sfătuitor, ca unul care-i sfințește, îi călăuzește și mărturisește.” – Faptele Apostolilor, pag. 49
Întrebări de suflet
O parte a lucrării Duhului Sfânt este de a convinge de păcat, neprihănire și judecată. Aceste trei elemente ale lucrării Sale de convingere sunt reprezentate de Sanctuar și serviciile sale. În curte avea loc sacrificiul pentru păcat(arătând către Isus pe cruce); în Sfânta cele trei elemente ale experimentării neprihănirii împărtășite a lui Hristos erau revelate prin Masa cu pâinile pentru punerea înainte (studiul Bibliei), Altarul tămâierii (Rugăciunea), și Sfeșnicul (mărturisirea plină de Duhul Sfânt). Toate acestea au fost exemplificate în viața lui Hristos ca model pentru noi astăzi; iar în Sfânta Sfintelor ne este reamintită importanța și realitatea judecății întrucât Marele Preot intra în ea numai în Ziua Ispășirii (Isus angajat în judecata de cercetare în locul tău).
Cu alte cuvinte: lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a te conduce la o experiență salvatoare prin credința în tot ceea ce Isus a făcut și face pentru tine.
Poți vedea lucrarea importantă și frumoasă a Duhului Sfânt? Vei îmbrățișa cu bucurie lucrarea Sa de convingere și îl vei lăsa nu numai să te conducă la Isus, ci și să te facă asemenea Lui în caracter, ca pregătire pentru judecată?
Motive de laudă
- Tot mai multe biserici au reușit să își modernizeze platformele digitale pentru a ajunge să implice comunitatea în mediul online.
- John K.: Este extraordinar că în acest timp teribil, membrii bisericii din regiunea noastră au devenit mai credincioși în aducerea zecimii și a darurilor. Ne-am atins ținta pentru zecimi în mai! Ne rugăm dimineața și seara în timpul celor 100 de Zile de Rugăciune. Asta nu doar a plantat, ci a și adâncit cultura rugăciunii în căminul meu. Aseară fiica mea de doi ani m-a chemat la apus și mi-a spus „Tati, este timpul să ne rugăm!” Îl laud pe Dumnezeu și realizez că El a plantat ceea ce lipsea în familia mea – o cultură a rugăciunii.
Motive de rugăciune – Luni, 8 iunie, 2020
- Roagă-te pentru mulți oameni, tineri și bătrâni, care se luptă cu dependențe de media.
- Roagă-te pentru membrii din Perth, Australia, care evanghelizează prin scrisori trimise în comunitatea locală.
- Roagă-te pentru bebelușul Tyson, în Noua Zeelandă, care trăiește doar pentru că este conectat la aparate. Doctorii vor să îl deconecteze, dar noi credem că Dumnezeu lucrează pentru că și-a deschis ochii, a scos sunete și și-a mișcat piciorușele.
- Roagă-te pentru Centrul Adventist Life Hope din centrul Nazaretului. Aici sunt oferite cursuri de engleză, computer și sănătate. Roagă-L pe Dumnezeu să binecuvânteze și să crească această lucrare, să protejeze și să călăuzească lucrătorii și să ajungă la inimile oamenilor.
Traducere: Impact România
(https://www.impactromania.org)
Dacă aveți motive de rugăciune puteți să le scrieți pe grupul nostru de Facebook Buzunarul cu rugăciuni și ne vom ruga pentru ele.