Ziua 69 - Reflectând lumina Lui

100 zile de rugaciune 3 iunie 2020

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă

„Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate sa rămână ascunsa. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic, si luminează tuturor celor din casa. Tot așa să lumineze si lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei sa vadă faptele voastre bune si sa slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” Matei 5:14-16

Omenirea nu are în sine nici o lumină. Despărțiți de Hristos, noi suntem ca o făclie neaprinsă… Dar când ne întoarcem spre Soarele Neprihănirii, când venim în atingere cu Hristos, tot sufletul se luminează de strălucirea feței Sale divine. Urmașii lui Hristos trebuie să fie mai mult decât o lumină în mijlocul oamenilor. Ei sunt lumina lumii. Îngeri ai măririi așteaptă să dea prin noi, sufletelor care sunt aproape să piară, lumina și puterea cerului. Oare omul se va da înapoi de la lucrarea care i-a fost încredințată? O, atunci lumea va fi jefuită în aceeași măsură de influența făgăduită a Duhului Sfânt!” Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 40

Întrebări de suflet:

  • Ai citit citatul de mai sus? Îți dai seama că îngerii așteaptă să lucreze prin tine pentru a ajunge la oamenii pierduți? Nu este minunat?
  • Suntem invitați nu doar sa fim umpluți cu Duhul Sfânt pentru sfințirea noastră personală, ci să participăm activ la împărtășirea adevărului, iubirii și neprihănirii lui Isus într-o lume al cărei timp este pe sfârșit.
  • Gândește-te la familia, prietenii, vecinii, colegii tai.
  • Cere-I lui Dumnezeu să-ți arate cine are nevoie de lumina lui Isus.
  • Pentru cine trebuie să te rogi și să contactezi săptămâna aceasta?
100 de Zile de Rugăciune – 03 iunie

Mesajul pastorului Ilie Cotruță în cadrul campaniei 100 de Zile de Rugăciune.Ne rugăm pentru creșterea numărului de membri implicați în slujirea bisericii.#100zilederugaciune #100daysofprayer #confmoldovahttps://youtu.be/WQ4opg_fJCI

Gepostet von Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Moldova am Mittwoch, 3. Juni 2020

Motive de laudă

  • Multe țări din întreaga lume încep să-și ridice restricțiile de carantina.
  • Organizația Mondială a Sănătății spune: „Dacă acest virus ne învață ceva, este smerenia.” Oamenii recunosc cât de fragili sunt. Aceasta este o mare oportunitate pentru biserică de a arăta speranța pe care o avem în Isus!

Motive de rugăciune – miercuri, 3 iunie 2020

  • Rugați-vă ca Dumnezeu sa reverse binecuvântarea Lui peste șoferii de taxiuri în Panama City, să fie folosiți ca centre de influență mobile. Jumătate din cetățenii din Panama trăiesc în Panama City.
  • Rugați-vă pentru centrul de influență urban din Battambang, Cambodgia. Acesta include o sală de gimnastică, un restaurant vegetarian, un loc de joacă, o capelă, educație sanitară, educație muzicală și o școală de limbi străine. Rugați-vă pentru binecuvântarea lui Dumnezeu în această abordare cu mai multe fațete și rugați-L să dezvolte lucrarea și să aducă oamenii a căror inimă a pregătit-o.
  • Rugați-vă pentru viitoarele lucrări ale femeilor adventiste pentru evanghelizarea grupului mic din Uniunea occidentală a Nigeria.
  • Rugați-vă pentru lucrarea unui nou centru de recuperare dependențelor adventiste din Orlando, Florida, SUA, care ajută la combaterea epidemiei de opioide. Rugați-vă, de asemenea, pentru milioane de oameni care doresc eliberarea de vicii .

Traducere: Impact România
(https://www.impactromania.org)

Dacă aveți motive de rugăciune puteți să le scrieți pe grupul nostru de Facebook Buzunarul cu rugăciuni  și ne vom ruga pentru ele.

Loading