100 zile de rugaciune

Ziua 22 – „Vino, odihnește-te puțin”

de Nina Atcheson

Într-o bună dimineață, mi-am dat seama că este prea liniște în casă, iar fiica mea de trei ani lipsea. Frații ei se jucau împreună, dar pe ea nu o vedeam nicăieri. Am strigat-o, întrebându-mă unde ar putea fi. ”Tahlia, unde ești?” Vocea mea răsuna prin casă, dar nici un răspuns. Am mers prin diferite încăperi,  dar nu am găsit nici urmă de ea.

În cele din urmă, am auzit o voce șoptită. „Mami …” Capul ei mic apăru din spatele scaunului meu roșu. „Uite”, a ridicat cartea de devoționale, deschisă la pagina care avea o imagine a lui Isus și a îngerilor Săi coborând pe pământ. ”Vine azi, mami?” întrebă ea, arătând spre fereastra de lângă ea.

Inima mea s-a topit în timp ce mi-am dat seama că ea stătea acolo, așteptând ca Isus să revină astăzi . În graba mea de dimineață, făcusem micul dejun, întinsesem rufele și răspunsesem la telefon. Nevoia  de  a rezolva aceste treburi „urgente” m-a distras complet de la a petrece timp cu Isus în dimineața aceea. Dumnezeu nu mi-ar fi putut vorbi mai clar decât o făcuse prin Tahlia în acel moment. Parcă îmi spunea: Încetinește doar puțin și bagă-Mă în seamă în această dimineață. Sunt aici. Și voi veni curând! Petrece ceva timp cu Mine …

Astăzi, mulți ani mai târziu, încă aud cuvintele lui Dumnezeu către mine. „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniți-vă puțin” (Marcu 6:31). El ne invită să ne oprim, în goana nebunească din jurul nostru, să stăm cu El. Nu doar pentru o clipă sau din obligație, ci pentru o vreme, pentru că vrem să petrecem timp cu Restauratorul sufletelor noastre.

Chiar acum, mulți dintre noi ne găsim într-un loc unde suntem izolați în casele noastre, din cauza unei pandemii globale. Într-un anumit sens, am fost nevoiți să ne oprim din goana obișnuită a vieții. Viața noastră s-a schimbat pentru această perioadă. Ne odihnim în El în acest „loc pustiu”? Ascultăm vocea Lui ca un susur blând (1 Regi 19:12), care ne cheamă să rămânem în El (Ioan 15: 9)? Venim deoparte pentru a-L cunoaște mai bine sau umplem spațiul liniștit cu zgomotul altor distracții?

În copilărie, îmi aduc aminte că obișnuiam să cântăm un imn care includea aceste cuvinte: „Timpul cu El este timp bine folosit. El va fi Mângâierea și Călăuza ta. Timpul cu El este timp bine folosit. El va fi întotdeauna chiar alături de tine.” Construind o relație cu Dumnezeu petrecând timp cu Mângâietorul și Călăuza noastră este de maximă importanță în vremurile în care ne găsim acum. Timp de calitate (în loc de cantitate sau durată de timp) este ceea ce contează cel mai mult. Ce ai putea face pentru a îmbunătăți calitatea timpului petrecut cu Dumnezeu săptămâna aceasta? Ia în considerare următoarele idei:

  • Cere lui Dumnezeu să îți ofere o dorință mai mare de a petrece timp cu El.
  • Biblia nu este menită să fie dificil de studiat. Este cuvântul viu al lui Dumnezeu pentru tine și El așteaptă să-ți vorbească prin el.
  • Vino în umilință și roagă-te înainte de a citi Biblia, cerând lui Dumnezeu un mesaj specific pe care trebuie să-l auzi.
  • Poate dorești să iei în fiecare zi doar un verset sau o mică porțiune din Biblie. Atunci întreabă-te: Ce îmi spune Dumnezeu prin acest pasaj? Cum pot încuraja pe cineva astăzi cu acest mesaj?

Dumnezeu ne așteaptă cu răbdare să petrecem timp cu El în fiecare zi (Apocalipsa 3:20). Vei aștepta cu nerăbdare, ca Tahlia, tânjind după întoarcerea Lui? Îți vei lua timp să te odihnești cu El în timp ce aștepți?

Nina Atcheson îndeplinește în prezent funcția de Curriculum Manager pentru Departamentul Școlii de Sabat și al Lucrării Personale la Conferința Generală și de reprezentant de identitate adventistă pentru școlile adventiste din Australia. Nina, soțul ei Matt și cei trei copii ai lor locuiesc în apropiere de Coasta de Aur, Australia.

Întrebări de meditat:

  • Care este cea mai mare barieră care te împiedică să petreci timp de calitate cu Dumnezeu?
  • Există piedici pe care i-ai putea cere lui Dumnezeu să te ajute să le îndepărtezi pentru că te distrag?
  • Cum ar putea acest lucru să-ți schimbe obiceiurile de rugăciune și studiul biblic?

Provocare la cercetarea inimii:

Poate că Dumnezeu dorește să lucreze prin circumstanțele dificile din jurul nostru pentru a ne ajuta să realizăm marea noastră nevoie de El înainte de revenirea Lui. El ne oferă o oportunitate unică pentru noi să ne odihnim puțin în El. Vei răspunde la invitația Lui? Să cerem împlinirea făgăduințelor din Ioan 15: 4, 5; Isaia 26: 2, 3 și Marcu 6:33 în timp ce căutăm odihnă și siguranță în El.

Aceia care Îl cred pe Hristos pe cuvânt și predau ființa lor purtării Sale de grijă și viața lor ca El să o conducă, vor afla pace și liniște… Viața poate părea încurcată; dar, predându-ne înțeleptului Maestru-lucrător, El va scoate de acolo o viață și un caracter model, spre mărirea Lui.

Ellen G. White, Hristos Lumina Lumii, p. 331

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Ellen White, Educație, capitolul 20 – Studierea și predarea Bibliei
  • Nina Atcheson, As Light Lingers: Basking in the Word of God
  • Audiobook: As Light Lingers: Basking in the Word of God (Pentru a asculta capitolul gratuit al fiecărei săptămâni, mergeți: aslightlingers.com )
100 de Zile de Rugăciune – 17 aprilie

Mesajul pastorului Costel Chirilianu, în cadrul campaniei 100 de Zile de Rugăciune.Ne rugăm pentru creșterea nivelului de comunicare și părtășie în familie.#100zilederugaciune #100daysofprayer #confmoldovahttps://youtu.be/MSxZyLMSzvk

Gepostet von Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Moldova am Freitag, 17. April 2020

Motive de rugăciune – Vineri, 17 aprilie, 2020

MOTIVE DE LAUDĂ

În ciuda pandemiei mondiale COVID-19, biserica adventistă de ziua a șaptea continuă să avanseze în misiune. Și multe metode noi și creative de împărtășire a Evangheliei sunt dezvoltate cu o acoperire mult mai largă, pe care încă o experimentăm. Lăudați pe Domnul!

Cereri de rugăciune transmise de Ted N. C. Wilson

  • Rugați-vă pentru membrii bisericii și pentru cei care își plâng pierderea recentă a persoanelor dragi din cauza COVID-19.
  • Rugați-vă pentru pace și mângâiere pentru inimile lor.
  • Rugați-vă pentru vindecarea fizică pentru cei care luptă în prezent cu Coronavirusul.
  • Rugați-vă ca membrii bisericii să îmbrățișeze în mod activ principiile stilului de viață sănătos al NEWSTART (care se referă la nutriție, exercițiu fizic, apă, soare, cumpătare, aer, odihnă și încredere în Dumnezeu) ca o abordare echilibrată a unei vieți sănătoase.
  • Rugați-vă ca noi, ca biserică, să continuăm să găsim modalități de a împărtăși eficient mesajul lui Dumnezeu privind sănătatea, împreună cu întreita solie îngerească, solie care reprezintă misiunea noastră din zilele sfârșitului în lume, inclusiv nevoia noastră de a stărui pentru ploaia târzie a Duhului Sfânt, în timp ce ne pregătim pentru a doua venire a lui Hristos în curând.
  • Rugați-vă ca în dorința noastră de a găsi modalități creative de a da mărturie altora, nu pierdem din vedere ca Hristos, Cuvântul Său, îndreptățirea Lui, serviciul Său în sanctuar și puterea Lui mântuitoare în marea luptă, să aibă locul central în solia noastră.
  • Rugați-vă pentru campania evanghelistică online It Is Written , cu tema „Trezirea speranței” care se lansează astăzi la nivel național în SUA. (Pentru a afla mai multe vizitați: https://www.discoverhopeawakens.com).
  • Rugați-vă ca și mai mulți oameni să poată urmări și fie interesați mai mult decât ar fi avut-o pentru evenimentul evanghelistic LIVE care a fost anulat în Indianapolis.

Traducere: Adina Păltineanu
(https://www.redesteptaresireforma.ro/100dezile/)

Dacă aveți motive de rugăciune puteți să le scrieți pe grupul nostru de Facebook Buzunarul cu rugăciuni  și ne vom ruga pentru ele.