Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!
”Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!.” Psalm 50:15
”Cele mai mari biruințe pentru cauza lui Dumnezeu nu sunt rezultatul unor argumente elaborate, al facilităților ample, al influenței vaste sau al abundenței de mijloace financiare, ci ele sunt obținute în camera de audiență a lui Dumnezeu, când oamenii credinței se sprijină cu stăruință și în agonie pe brațul Său puternic.” Slujitorii Evangheliei p. 259
Întrebări de meditat:
Întrucât știm că obținem cele mai mari biruințe prin rugăciune și timp petrecut în studiul Cuvântului lui Dumnezeu, de ce ezităm atât de mult să ne luăm timp să ne rugăm și să studiem Biblia?
Ce activități sau distracții stau în calea comuniunii personale cu Dumnezeu?
Motive de rugăciune – duminică, 12 aprilie 2020
MOTIVE DE LAUDĂ: În orașul Toowoomba din Queensland (cu o populație de 130.000 de locuitori), există două biserici, Toowoomba Central și Glenvale. Pastorul Casey Wolverton este pastorul Bisericii Glenvale. Când virusul COVID19 a lovit și bisericile au fost închise, în primul Sabat, ei au desfășurat slujba de închinare normală, dar cu sala goală și au transmis-o pe Facebook sau Youtube și 900 de oameni au urmărit serviciul divin. Postul de radio local a auzit ce fac adventiștii, așa că postul de radio a abordat biserica adventistă întrebând dacă pot înregistra serviciul divin adventist pentru a-l transmite a doua zi (duminică) către o audiență de 130.000 de oameni. Fără criza COVID19 este foarte puțin probabil să se fi întâmplat acest lucru. Slavă Domnului!
- Rugați-vă ca mesaje speciale de speranță să poată fi transmise în continuare în Toowoomba din Queensland, Australia. Rugați-vă pentru membrii bisericii din toată Australia, ca să găsească modalități de a continua să fie o lumină pentru cei din jurul lor.
- Rugați-vă pentru numeroșii noștri evangheliști cu literatură din întreaga lume care nu mai pot merge ușă în ușă. Rugați-vă ca Dumnezeu să deschidă noi căi pentru ca acești lucrători consacrați să împărtășească adevărul. Și rugați-vă ca Dumnezeu să le asigure nevoile.
- Rugați-vă pentru spitale din Statele Unite, care se așteaptă să aibă săptămâna cea mai dificilă în tratarea pandemiei COVID-19. Rugați-vă ca Dumnezeu să intervină.
- Rugați-vă pentru persoanele în vârstă, cu imunitatea compromisă și pentru alți membri cu risc ridicat din biserica de unde vă aflați. Rugați-vă ca mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu să fie în jurul lor.
- Rugați-vă pentru cei care și-au pierdut deja persoane dragi din cauza acestui focar de Coronavirus. Rugați-vă pentru curaj și putere pentru cei care suferă pierderi, rugați-vă să se prindă de Dumnezeu.
Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:
- Ellen White, Tragedia Veacurilor, capitolul 37 – Scripturile o apărare sigură
- Frank și Michael Hasel, Cum să interpretăm Scriptura, introducere la lecțiunile de adulți ale Școlii de Sabat pentru trimestrul 2.
Traducere: Adina Păltineanu
(https://www.redesteptaresireforma.ro/100dezile/)
Dacă aveți motive de rugăciune puteți să le scrieți pe grupul nostru de Facebook Buzunarul cu rugăciuni și ne vom ruga pentru ele.