100 zile de rugaciune

Săptămâna 1 – Pace în timpul pandemiei

Cifrele sunt drastice. O pandemie furibundă, coronavirus sau COVID-19, călătorește cu viteza luminii pe tot globul. Există însă o altă ciumă care se transmite și mai repede. A infectat mai multe persoane decât cele afectate de coronavirus. Oricât de grav este coronavirusul – și este grav, există altceva mai grav, mortal – frica. Frica, anxietatea și îngrijorarea ne afectează sistemele imunitare, ne sugrumă bucuria și ne jefuiesc de speranță.

Cum putem fi feriți de a fi consumați de griji și anxietate? Ce ne poate ajuta să depășim frica dăunătoare? Sau ar putea fi mai exact să spunem: cine ne poate scăpa de frica paralizantă? Isus vorbește despre vremurile noastre în Luca 21, când prezice: ”Oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ”. Următorul pasaj spune: ”Atunci, vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie”(Luca 21: 26-28).

Dacă suntem consumați de teamă sau suntem plini de speranță, totul depinde de locul în care căutăm. Dacă te uiți la dezastre naturale; dacă ești consumat de vești rele; dacă epidemiile și boala îți ocupă gândurile; dacă ești concentrat acolo, inima ta va fi plină de teamă. Isus spune: ”Privește în sus!” De ce? Când privim spre sanctuarul Cerului, îl vedem pe Isus și  descoperim putere în promisiunile Sale.

În Hristos găsim încredere. În Hristos experimentăm siguranța. În Hristos suntem înălțați deasupra incertitudinilor și preocupărilor vieții și inimile noastre sunt umplute de încredere în Cel care ne iubește cu o dragoste veșnică, nepieritoare, de nepătruns, inepuizabilă, fără de sfârșit. În Hristos suntem izbăviți de temerile care ne slăbesc. Uneori este posibil să trăim emoția fricii, dar nu vom fi paralizați de frică, pentru că încrederea noastră în Dumnezeu triumfă asupra fricii noastre.

Iată o altă declarație încurajatoare din Signs of the Times, 9 octombrie 1901. Este un comentariu la afirmația lui Isus din Luca 21. ”Inima oamenilor tremură de teama lucrurilor care vor veni asupra pământului. Dar cei care se încred în Dumnezeu vor auzi vocea Sa în mijlocul furtunii, spunându-le: „Eu sunt, nu vă temeți!”.

Iată și o declarație minunată din cartea Evanghelizare, pag. 65: ”În marea lucrare finală, ne vom confrunta cu dificultăți pe care nu vom ști cum să le tratăm, dar să nu uităm că acele trei mari Puteri ale cerului lucrează, că mâna divină este la cârmă și că Dumnezeu își va aduce la îndeplinire planurile”

Biblia spune „nu vă temeți” în mod repetat. Deși personal nu am numărat de câte ori Biblia folosește această expresie, un autor a numărat de 365 de ori că expresia „nu te teme” este folosită în întreaga Biblie – aceasta înseamnă  că este una pentru fiecare zi a anului. Dumnezeu are tot anul calendaristic acoperit. El ne invită să ne odihnim în dragostea Lui, să avem încredere în harul Său și să ne bucurăm de puterea Lui.

În una dintre cele mai reconfortante făgăduințe ale Bibliei, Isaia ne încurajează, repetând cuvintele Domnului nostru: „Nu te teme, căci eu sunt cu tine”. De ce nu ne temem? Domnul Isus este cu noi. Prin orice trebuie să trecem, El ne este alături. „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10). Credința noastră se agață de făgăduințele din Cuvântul lui Dumnezeu. Lumina noastră strălucește în întunericul acestei lumi. Actuala pandemie COVID-19 poate fi un catalizator care să ne conducă la o relație mai profundă cu Dumnezeu, la o credință mai mare și la o experiență de rugăciune mai bogată. În timp de criză credința noastră este în El. Încrederea noastră este în El. El este ocrotirea, siguranța, puterea și speranța noastră. Fie ca această pandemie să fie un sunet de trâmbiță ce ne cheamă la pocăință, redeșteptare și reformă. Să fie un timp în care să ne agățăm de făgăduința Lui că va veni un mâine mai bun!

Mark Finley este asistent al președintelui Conferinței Generale. Vă încurajăm să citiți cartea săptămânii: Mark Finley-  Revive Us Again.

ÎNTREBĂRI DE MEDITAT: În mijlocul unei lumi pline de haos, unde ne găsim siguranța și unde ne punem credința? În știință sau în ceea ce spun specialiștii în domeniul medical? În siguranța serviciului sau a relațiilor noastre, sau în Isus și în făgăduințele Cuvântului Său? Dacă Isus este cu adevărat temelia credinței noastre, cum se vor schimba stăruința și subiectele principale ale rugăciunilor noastre zilnice în timpul crizei cu care ne confruntăm?

PROVOCARE LA CERCETAREA INIMII: Înainte de revenirea Domnului Isus, trebuie să ajungem să depindem cu totul și să ne punem întreaga speranță în El. Să începem să ne rugăm astăzi ca El să ne dea pacea Lui, să ne întărească credința în Cuvântul Său și să ne umple cu Duhul Sfânt, astfel încât să putem lucra eficient pentru El, chiar și în mijlocul acestei crize. Să începem să cerem împlinirea  făgăduințelor din 2 Cronici 7:14, Luca 11:13 și Zaharia 10: 1, în timp ce ne rugăm zilnic pentru o umplere mai profundă cu Duhul Sfânt și pentru vindecare pentru țara noastră.

Timpul de încercare și de groază din fața noastră va cere o credință care să suporte oboseala, amânarea și foamea — o credință care nu va slăbi, chiar dacă va fi aspru încercată. Tuturor le este oferit timpul de har pentru a se pregăti pentru vremea aceea. Iacov a biruit pentru că a fost stăruitor și hotărât. Biruința lui este o dovadă a puterii rugăciunii stăruitoare. Toți aceia care se vor prinde de făgăduințele lui Dumnezeu așa cum a făcut el și vor fi sinceri și stăruitori așa cum a fost el vor reuși asemenea lui. Aceia care nu sunt gata să se lepede de sine, să se lupte înaintea lui Dumnezeu, să se roage mult și stăruitor pentru binecuvântarea Sa nu o vor primi. A te lupta cu Dumnezeu — cât de puțini știu ce înseamnă lucrul acesta! Cât de puțini sunt aceia care și-au înălțat sufletul către Dumnezeu cu o dorință atât de puternică, până când toată puterea a ajuns la limită. Când valurile disperării, pe care nici o limbă nu o poate exprima, se revarsă peste cel care se roagă, cât de puțini se prind cu credință statornică de făgăduințele lui Dumnezeu!

Tragedia Veacurilor, p. 621

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Ellen White, ”Ultima Criză”. Mărturii vol.9,11-18
  • Mark Finley, Revive Us Again

Traducere: Adina Păltineanu
(https://www.redesteptaresireforma.ro/100dezile/)

Ziua 1 – Motive de rugăciune – vineri, 27 martie, 2020

  1. Rugați-vă ca biserica lui Dumnezeu să rămână puternică în mijlocul marii crize de sănătate COVID-19 cu care se confruntă lumea noastră. Rugați-vă pentru numeroșii profesioniști din domeniul sănătății, medici, asistente și alții care lucrează non-stop pentru a salva vieți.
  2. Rugați-vă pentru membrii bisericii, mai ales pentru cei din Italia, Franța, Spania, Germania, deoarece acestea sunt cele mai afectate regiuni ale pandemiei COVID-19 din Europa.
  3. Rugați-vă pentru membrii bisericii și cei care lucrează în sistemul medical din New York, una dintre cele mai afectate regiuni din Statele Unite.
  4. Rugați-vă ca pandemia de coronavirus să nu se mai răspândească și ca Dumnezeu să audă strigătele poporului Său și să vindece țara .
  5. Rugați-vă ca în mijlocul haosului, creștinii din întreaga lume să simtă apropierea revenirii lui Isus în curând și să adune în rugăciune la tronul ceresc cerând Duhul Sfânt.


2 comments

  • | 6 luni ago

    Domnul sa ne binecuvinteze cu putere, speranta, curaj, sinceritate, credinta si dragoste de Dumnezeu si de oameni.

  • | 6 luni ago

    Domnul Dumnezeu sa fie cu noi cu toți, El ne va ocroti în nevoi!

Comentariile sunt închise.