|
28 Noiembrie 2011
Convenția Generația de Tineri pentru Hristos – Moldova (GTH Moldova) va avea loc la Centrul de Sănătate Podiș din județul Bacău și conform declarației organizatorilor este o convenție de părtășie dar mai ales o convenție de studiu a principiilor bibice.
Convenția, axată pe un program special de studiu creștin, va avea loc la trecerea dintre anii 2011 și 2012, mai exact între 28 decembrie 2011 – 2 Ianuarie 2012.
Tema studiată la convenția din această iarnă va fi “Cele trei solii îngerești”. Înscrierea la această convenție a început luni dimineața, 28 noiembrie 2011, la ora 8,00 pe site-ul conventiagth.ro la secțiunea GTH Moldova.
Întâlniri de acest loc au mai avut loc chiar și în cursul anului așa că cei care nu vor mai prinde locuri la înscrierea ce a început luni o pot face pentru următoarele ocazii, dacă vor lua legătura cu organizatorii.
Datorită relațiilor de părtășie care se creează la aceste convenții, datorită invitaților speciali, a numărului redus de participanți în grup și a facilităților de studiu de la fiecare ediție a Convenției GTH au existat un număr ridicat de solicitări pentru participare. Cu toate acestea nu toți cei care se înscriu pe site reușesc și să participe. Există un regulament ce trebuie completat, trimis alături de formularul de înscriere și o taxă modică pentru acoperirea cheltuielilor de organizare.
Mai multe amănunte despre ce înseamnă, ce conține ca program, ce invitați speciali sunt și cum veți putea ajunge la Convenția „Generația de Tineri pentru Hristos” veți găsi pe site-ul conventiagth.ro










