Sprijin pentru nevoiaşi. O asociaţie studenţească a împărţit alimente oamenilor străzii

Gest umanitar din partea unei asociații studențești din Iași care a pregătit o masă caldă pentru oamenii străzii. 60 de nevoiași au primit pachete cu mâncare și fructe. Inițiativa face parte din proiectul Zi de Bine prin care asociația AMICUS a dorit să-i determine pe ieșeni să-i ajute pe cei aflați la nevoie.

Cu banii lor de buzunar, studenţii au cumpărat ingredientele pentru două feluri de mâncare. Au muncit apoi cinci ore ca să le prepare.

„Suntem pline de energie și da, suntem împlinite sufletește, suntem foarte bucuroase că facem lucurul acesta,” a spus Carolina Leon, membru asociația AMICUS.

Pachetele cu alimente au ajuns la 60 de nevoiaşi. „Foarte bun din partea lor, e plăcut, e foarte bine dacă e să fie mai des,” a spus unul dintre beneficiari.

„I-am perceput ca pe niște prieteni pentru că și ei sunt oameni, considerăm că și ei au dreptul, și ei sunt frații noștri, chiar dacă sunt anumite diferențe de educație sau de cultură, asta nu înseamnă că nu trebuie și ei respectați și iubiți la rândul lor.” Teodor Chirileanu, membru al asociației AMICUS

Studenții spun că vor continua proiectele sociale. Printre priorități se numără dotarea cu cărți a două biblioteci din mediul rural.

Articol preluat de pe digi24.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *