Școala Biblică de Week-end la Smârdan

Cu ocazia vacanței pentru elevii din învățământul primar și preșcolar (31 octombrie – 4 noiembrie 2016), la Biserica Adventistă din Smârdan, județul Galați, s-a desfășurat programul școlii biblice, dar pentru că au dorit să participe și copii de la clasele gimnaziale care nu aveau vacanță în această perioadă, s-a desfășurat in cele două weekend-uri care o încadrează.

Așadar, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică de la începutul vacanței s-au desfășurat primele lecții, iar săptămâna următoare s-au desfășurat urmatoarele trei, încheindu-se cu serbarea la care au participat și părinții. Activitatea face parte din proiectele preevanghelistice ale anului misionar „Asemena Lui” . Toți cei 40 de copii participanți pe parcursul școlii biblice și părinții lor, nu aparțin Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Un avantaj al desfășurării în două etape, pe lângă posibilitatea de a participa mai mulți copii, este și acela că pe parcursul săptămânii, până la serbare, copiii au timp să-și învețe bine rolurile, cântările și poeziile, așa încât desfășurarea programului în fața părinților să poată oferi mai multă calitate.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *