Libertatea de Conștiință evidențiată la Festivalul de blockflote ediția a IX-a

Sâmbătă, 14 mai 2016, în orașul Siret, jud. Suceava, a avut loc festivalul de blockflöte și coarde „Iată că el vine pe nor”, ediția a IX-a, inițiat de Petru Diaconu profesor la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă din Iași.

În prima parte a programului au fost prezentate 15 formații formate din 200 de copii și tineri care au prezentat fiecare cât două piese instrumentale prin care l-au lăudat pe Dumnezeu. Pastorul Lupu Săvel, membru în comitetul executiv al Uniunii și pastor în ditrictul Suceava i-a încurajat pe tineri să-și folosească talentul pe care îl au pentru a-l lăuda pe Dumnezeu și să-I ofere închinare cuvenită prin muzică.

Evenimentul a reunit instrumentiști din Bisericile Adventiste din Botoșani, Glodenii Gândului, Dumbrăveni, Gura Humorului, Iaslovăț, Vârful Câmpului, Udești, Săveni, Sutugari, Satu Nou, Iași, Vaslui, Pașcani, Milișăuți, Șerbănești Bacău, Poiana, Rădăuți, Siret.

În cea de a doua partea a programului a avut loc un concert dedicat libertății de conștiință și libertății religioase organizat în parteneriat cu Asociația Conștiință și Libertate.

La concert au fost prezente personalități din lumea academică, politică și religioasă din zona Siret. Invitații speciali au participat la o dezbatere intitulată „Libertatea de Conștiință în contextul Securității Globale”.

Au fost prezenți: Primarul Orașului Siret, Adrian Popoiu; Viceprimarul Christian Mocrei; Preotul Ioan Colban de la Biserica Ortodoxă „Sfinții Constantin și Elena” din Siret; Alex Covașă Directorul postului de televiziune Nord Est TV Channel din Suceava, Profesorul de istorie Florentin Lehaci, Director al Asociației „Traian Popovici”. Asociația Conștiință și Libertate a fost reprezentată de pastorul Sergiu Macovei, Director al Departamentului de Comunicare și Relații Oficiale din Conferința Moldova.

blockflote-la-siret2

În cadrul dezbaterii, Primarul din Siret Adrian Popoi, a declarat că această temă este provocatoare. Dumnealui a prezentat o scurtă istorie a orașului Siret care a fost prima capitală a Moldovei între 1354-1358, în timpul lui Sas Vodă. El a subliniat faptul că orașul Siret a fost și este multicultural, multietnic și tolerant având o armonie specifică între biserici și familiile mixte de diferite etni și religii.

Viceprimarul Cristian Mocrei a declarat că trebuie să luptăm pentru libertate tot mai mult în contextul global în care suntem. Subliniind faptul că nu trebuie să-i condamnăm pe cei de altă religie, ci să-i iubim pentru că aceasta este cea mai importantă poruncă pe care Hristos o recomandă, dumnealui a concluzionat că „suntem frumoși așa cum suntem dacă ne protejăm libertatea unul altuia.”

Preotul Ioan Colban a ținut să mulțumească pentru că a fost invitat la acest eveniment important și a declarat că religia creștină este singura religie care „promovează iubirea vrăjmașului, ceea ce este foarte greu de îndeplinit penru că intervine orgoliul personal… În acest orășel de graniță confesiuniile religioase se acceptă între ele tocmai pentru că există o libertate de a accepta pe fiecare, iar noi respectăm voința fiecăruia.” În final, a subliniat faptul că „trebuie să arătăm prin faptele noastre că am înțeles cum trebuie apărată libertatea de exprimare, iar atunci când întâlim un musulman sau un budist, să-i acceptăm așa cum sunt. Pentru că dacă Dumnezeu îi rabdă pe toți așa cum sunt ei, avem și noi obligația să-i îngăduim. În legătură cu imigranții și amenințarea la adresa securității, nu trebuie să ne fie teamă pentru că Isus este și va fi biruitor. Toleranța și îngăduința ar trebui să fie puse în practică. În acest context nu ar trebui să ne fie teamă, teamă aceasta este nejustificată, iar noi ar trebui să ne punem nădejdea în Dumnezeu.”

Alex Covașă director la Nest Tv Channel a declarat că „libertatea de conștiință nu poate fi îngrădită. Iar cultele nu trebuie să se învrăjbească.” Tot dumnealui a declarat despre rolul mediei că este „câinele de pază al societății” pentru că mass-media apără libertatea, și în mod special libertatea de exprimare.

Profesorul Florentin Lehaci, a vorbit despre libertate ca este un dar primit din partea lui Dumnezeu, iar darul acesta „este cel mai greu dar divin pe care omul îl poate gestiona.” Există două extreme în această privință: „nu știi ce să faci cu libertatea, ori lași ca această problemă să fie gesionată de alții. ” Pe undeva, spune Domnul profesor, „cred că noi ne-am plictisit de libertate sau ne-am săturat de modul în care este percepută libertatea. Datorită acestui fapt, noi am găsit o schemă de evadare numită toleranță” pe care dumnealui o dezaprobă, „chiar dacă acest lucru nu este în asentimentul tuturor.” „Nu văd în conceptia scripturistică introdus conceptul de toleranță! Văd introdus în schimb conceptul de iubire care duce raportul la un alt nivel. Și mai văd: colaborare, interdependență, oameni care sunt de diferite confesiuni și care sunt gata să colaboreze așa cum se întâmplă în această seară la Siret.”

Din perspectivă creștină, noi ar trebui să milităm pentru mai mult decât toleranță, pentru mai mult decât îngăduință, și pentru cunoaștere reciprocă.”

De asemenea, domnul profesor ne-a avertizat că libertatea noastră religioasă, s-ar putea să fie contestată în viitor, chiar dacă noi recent nu ne-am confruntat cu această situație. Făcând aluzie la „spațiul American, care ar trebui să fie un model de toleranță și de democrație,” a subliniat faptul că „s-a ajuns să-i stigmaitizeze pe creștini doar pentru faptul că-și păstrează coloana vertebrală și își mențin poziția. De accea, acest lucru „ar trebui să ne spună ceva. Curentul merge în această direcție.”

Din lecțiile de istorie domnul profesor ne-a oferit exempul orașului Cernăuți „care era un oraș multicultural și în care exista o armonie între toate naționalitățiile și confesiuniile, doar până când au intervenit politicienii ” care „au distrus armonia, și au distrus lucrurile care puteau funcționa în mod normal.” Astfel au „început persecuțiile împotriva celor care erau până atunci tolerați, minoritatea evreiască.” În acel context „primarul de atunci Traian Popovici a salvat 19.600 de evrei, fiind una dintre cele mai mari cifre a unor evrei salvați.”

În final, domnul profesor Florentin Lehaci a subliniat faptul că „momentul în care apreciem libertatea este momentul în care suntem cei mai mari beneficiari ai ei! Până atunci ne lasă indiferenți. Dumnezeu să dea putere fiecăruia dintre noi ca să fim liberi și să ne ducem libertatea aceasta cu responsabilitate.”

Sergiu Macovei, directorul Asociației Conștiință și Libertate din regiunea Moldova a ținut să mulțumească oficialităților pentru participarea și imlicarea la acest eveniment, subliniind faptul că „în timp de pace se apără libertatea.”

În discursul dumnealui s-a subliniat faptul că există patru principii importante ale omenirii: „libertatea de exprimare, libertatea de ați dori, libertatea de a nu te teme, libertatea de a te închina,” menționând faptul că „atunci când oamenii vor uita cele patru valori să nu fim surprinși că nu vom mai avea nici o libertate.” De asemenea, a subliniat faptul că acești copii care au concertat, „mai târziu, își vor aminti că primarul, viceprimarul, preotul, profesori și cei din mass media, toți au vorbit despre libertate. Iar atunci când le v-a fi îngrădită libertatea, ei își vor aduce aminte de această zi și ceea ce s-a intâmplat aici la Siret și o vor apăra”.

La final, Pastorul Sergiu Macovei a subliniat faptul că „libertatea înseamnă răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se feresc de ea. Motivul pentru care fugim de libertate este pentru că, evităm responsabilitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

Cea ce trebuie să ne surprindă și să ne provoace este că 75% din populația lumii nu beneficiază de libertate într-un fel sau altul iar asta înseamnă că noi suntem beneficiarii libertății într-un mod extraordinar. Tocmai de aceea noi avem o mare responsabilitate. Aceea de a promova acele valori care ne fac liberi.”

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *