Festival Bolckflote ediția a VII-a: Cântați, Fiți veseli, Strigați!

În perioada aprilie – mai 2015 pe teritoriul Conferinței Moldova au avut loc trei festivaluri de muzică instrumentală (suflători – blockflote și coarde) în bisericile adventiste din Soloneț, jud. Suceava, Dumbrăvița, jud. Botoșani și Pașcani, jud. Iași. Participarea tinerilor a fost plină de entuziasm potrivit motoului de mai sus. Cele două categorii de instrumente (blockflote și coarde) s-au îngemănat împreună formând o adevărată orchestră interpretând piese din repertoriul clasic și religios prelucrate și adaptate pentru acest gen de muzică. Auditoriul a fost impresionat de muzica care a fost interpretată, mărturisind că au fost depășite cu mult așteptările lor.

De asemenea, pentru acest eveniment a fost pregătit și un imn al festivalului în care versurile sunt o traducere și adaptare a Psalmului 98 de către profesorul drd. Florin Lăiu, iar muzica aparține compozitorului Gustav Holst (1874 – 1934).

Festivalurile s-au desfășurat în două etape, astfel: (1) partea întâi – Sabat dimineața, în care formațiile au interpretat fiecare câte două piese la alegere; iar (2) în Sabat după-amiaza, formațiile reunite au interpretat un repertoriu obligatoriu pregătit și oferit din timp pentru acest festival (piese care au fost deja învățate de către toate formațiile participante). Aceasta de fapt este și o condiție pentru participarea la festival.

Care este scopul și așteptările unui festival de muzică instrumentală?

Scopul acestor festivaluri este de a invita tineri iubitori de muzică instrumentală (blockflote și coarde) pentru un scop nobil, acela de a transmite un mesaj evanghelic specific către ascultători, de a împlini o nevoie specifică pentru cântăreți, cât și pentru a aduce laudă lui Dumnezeu.

Aș dori ca această lucrare muzicală să poată ajunge și în alte județe ale Conferinței Moldova în care nu avem prezență muzicală instrumentală bazată pe blockflote, motiv pentru care am dorit să facem cunoscut acest eveniment.

Avantajele unui asemenea proiect sunt multiple:

  1. Să oferim tinerilor și copiilor oportunitatea de a sluji în biserică prin muzică;
  2. Să oferim tinerilor o muzică de calitate ceea ce formează gusturi și simțuri estetice sănătoase;
  3. Să putem descoperi abilități muzicale latente și să oferim ocazia și oportunitatea dezvoltării acestor abilități;
  4. Să creăm un anturaj bun între tineri și relații durabile de prietenie;
  5. Este o modalitate specifică de apropiere și atragere a tinerilor către biserică și de Dumnezeu.

În concluzie, cuvintele spuse de Ellen White referitor la muzica instrumentală pot fi un imperativ pentru cei care au o chemare muzicală:

Folosiți, dacă este posibil, muzica instrumentală şi astfel o armonie sublimă se va înălța la Dumnezeu ca o jertfă plăcută. Această parte a serviciului trebuie să fie condusă cu grijă, deoarece este o laudă adusă lui Dumnezeu prin cântare. Cântarea să fie însoțită de instrumente muzicale, folosite cu iscusință” (Evanghelizare, p 505).

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *