Adventiștii joacă un rol foarte important în dialogul ruso-ucrainean

În perioada 9-11 septembrie 2014, mai mulți lideri religioși din  Rusia și Ucraina s-au întâlnit în orașul Oslo din Norvegia, cu scopul de a avea un dialog, în urma căruia să cadă de acord asupra unui comunicat cu privire la situația din partea de est a Ucrainei. Având în vedere perspectivele diferite avute de cele două delegații, dialogul încă nu a condus la concluziile finale. Liderii adventiști au jucat un rol important în cazul dialogului interreligios.

_TET2970_1

Participanți la dialogul interreligios asupra situației din Ucraina de Este. De la stânga la dreapta: Pastor V. Nichik, V. Alekseyenko – episcopul Kyiv-Zhytomyr, Biserica Romano-Catolică din Ucraina și pastorul Pavel Kolesnikov – președintele federației din toată Rusia a creștinilor evanghelici

Liderii religioși care au fost prezenți la această conferință au reprezentat biserica penticostală, adventistă, baptistă, metodistă, pe evrei și pe musulmani. Toți au condamnat „violența îndreptată împotriva clerului și laicilor, împotriva construcțiilor religioase, și împotriva caselor de rugăciune a oricărei denominațiuni.”

În cadrul comunicatului de o pagină, liderii religioși prezenți au susținut eforturile celor două țări și a „comunității internaționale îndreptată spre încheierea vărsării de sânge și către stabilirea păcii în Ucraina.” În continuare, comunicatul face apel către „toți participanții la acest conflict să nu îngăduie în nici o circumstanță, acțiuni ce ar putea conduce la degradarea demnității umane, uzul torturii, răpirea (incluzând și răpirea cu scopul de a cere bani pentru răscumpărare) sau jaful.”

Subiectul libertății religioase pentru Rusia și Ucraina a făcut parte din preocupările liderilor religioși. În comunicat ei au declarat:

„În calitate de lideri religioși, dorim să atragem atenția în mod special asupra nevoii de a asigura libertatea religioasă în zona de conflict.”

Participanții la masa rotundă au adus în discuție situații de violări grave ale drepturilor omului. Credincioși din zona de est a Ucrainei au fost luați cu forța de către grupuri rebele doar pentru a fi omorâți și dezmembrați. În timpul conflictului au fost distruse în totalitate mai multe locașuri de închinare.

_TET3156_1

Patriarhul Filaret (stânga), Patriarhul Kievului și a Ucrainienilor ruși – Partiarhatul din Kiev – Biserica Ortodoxă Ucrainiană, mulțumind pastorului Tor Tjeransen, care a slujit ca moderator la dialogul interreligios asupra situației în Ucraina de est.

Biserica adventistă de ziua a șaptea a avut reprezentanți în ambele delegații, atât în delegația rusă, cât și în delegația ucraineană. Pastorul Victor Alekseyenko, președinte al Uniunii Ucrainene, a făcut parte din delegația ucraineană, iar pastorul Vasilii Nichik, directorul departamentului de Relații Publice și Libertate Religioasă, department al Uniunii Rusia de vest, a reprezentat Biserica Adventistă în cadrul delegației ruse.

Cei 25 de membri ai delegației ucrainene l-au ales pe pastorul Alekseyenko pentru a fi una din cele trei persoane ce vor constitui un grup de colaborare împreună cu patru membri ai delegației ruse ce vor propune formatul final al comunicatului.

Societatea biblică Norvegiană a găzduit această conferință, care a fost finanțată de către Ministerul Afacerilor Externe din Norvegia. Societatea biblică l-a rugat pe pastorul Tor Tjeransen, să fie moderator al acestei conferințe. Pastorul Tjeransen este directorul departamentului de Relații Publice și Libertate Religioasă a Uniunii norvegiene și fostul director al societății biblice din Norvegia.

Articol apărut pe www.ted-adventist.org, în 24 septembrie 2014, traducere Emilian Dospinescu

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *