Se răzgândește Dumnezeu?

În Exodul 32:14 citim: “Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.” (Exodul 32:14)

Ideea că Dumnezeu Se căiește nu pare să fie compatibilă cu ideea unui Dumnezeu veșnic și neschimbător, ale cărui planuri au fost întemeiate înainte de facerea lumii: “Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” citim în Maleahi 3:6. Exodul 32:14 este unul dintre textele care, aparent, lasă să se înţeleagă că Dumnezeu Se răzgândește și Își schimbă deciziile.

De exemplu lui Dumnezeu I-a părut rău că l-a creat pe om, citim în Geneza 6:6, că l-a pus împărat pe Saul, ne spune 1 Samuel 15:11 și că S-a gândit să distrugă Ierusalimul după numărătoarea făcută de David, 2 Samuel 24:16.

Pasajul analizat astăzi este în contextul viţelului de aur – Textul din Exodul 32:14 prezintă punctul culminant al dialogului dintre Dumnezeu și Moise, de pe muntele Sinai. Faptul că Moise a întârziat pe munte mai mult decât era de așteptat i-a făcut pe israeliţi să se distanţeze de conducătorul lor. Se poate spune că, într-un sens spiritual, Israelul s-a întors în Egipt, prin închinarea adusă viţelului de aur, descrisă în Exodul 32:4-6. În consecinţă, israeliţii au rupt în mod deliberat legământul cu Dumnezeu și și-au încălcat promisiunea solemnă pe care I-o făcuseră cu puţin timp în urmă, în Exodul 19:8; 24:3. Dumnezeu i-a descoperit lui Moise pe munte scenele de închinare idolatră care se desfășurau la poalele muntelui și Și-a anunţat hotărârea de a-i nimici pe israeliţi. În același timp, Dumnezeu i-a spus lui Moise că va rămâne consecvent promisiunii făcute faţă de el și-l va face „un neam mare”, Exodul 32:10.

Perspectiva lui Moise de a deveni un neam mare este o paralelă la legământul făcut cu Avraam și cu urmașii acestuia și este redat exact în aceleași cuvinte ca în Geneza 12:2 și alte promisiuni făcute lui Avraam. În încheiere, dialogul cu Dumnezeu se transformă într-un test al credinţei, în care Moise este chemat să devină părintele unui popor nou, nu atât de încăpăţânat cum era Israelul, dar în același timp este pusă la încercare apartenenţa lui Moise la poporul apostat din vale. Ca răspuns, Moise Îi prezintă lui Dumnezeu o serie de argumente în favoarea păstrării în continuare a Israelului ca popor ales, Exodul 32:11-13 și, în acest sens, merge până la a se oferi pe sine în locul poporului. Astfel, Moise devine unul dintre cele mai mari simboluri mesianice ale Vechiului Testament, răspunzând practic provocării lui Dumnezeu cu trăsături morale învățate de la Dumnezeu. Moise este aici un mijlocitor autentic, gata să moară pentru poporul Său, mult mai mult decât doar un om abil la negocieri, fapt care-L convinge pe Dumnezeu să-Și schimbe decizia, așa cum reiese din Exodul 32:14.

Semnificaţia numitei răzgândiri este importantă aici – Cele mai multe traduceri moderne apelează la o analiză lingvistică a acestui verb crucial din propoziţie și îl traduc prin „S-a răzgândit” (NRSV), sau „S-a înduplecat” (NIV) sau „a renunţat” (JPS). Ebr. nacham, după forma gramaticală folosită în acest verset, poate avea sensul de „a-I părea rău, a avea compasiune, a deplânge, a se resemna” etc. Acesta se poate referi la resemnarea după o pierdere personală, adesea ca urmare a primirii mângâierii de la Dumnezeu sau de la oameni. În câteva texte, cuvântul are semnificaţia de pocăinţă omenească.

Care sunt motivele pentru „răzgândirea” lui Dumnezeu – În aproape o treime din cele 31 de texte din Vechiul Testament în care este folosită expresia aceasta cu referire la Dumnezeu, El Se răzgândește ca răspuns la acţiunile omului. În Geneza 6:6, răutatea oamenilor este cea care Îl face pe Dumnezeu să-Și schimbe planurile și să aducă Potopul. În 1 Samuel 15:11, faptul că Saul Îi întoarce spatele lui Dumnezeu cere o schimbare a modului de a acţiona, care face necesară alegerea unui alt împărat. Totuși, chiar în același capitol, este subliniată în mod special imuabilitatea lui Dumnezeu, în versetul 29, unde citim: “Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău”. Dumnezeu este prezentat, de asemenea, ca reconsiderându-Și sentinţa asupra locuitorilor din Ninive ca urmare a pocăinţei acestora (Iona 3:9,10;4:2). Un alt factor care a determinat revenirea asupra unei decizii divine este mijlocirea umană, după cum a fost în cazul opririi acţiunii exterminatoare a îngerului asupra Ierusalimului 2 Samuel 24; sau cazul nostru, din Exodul 32:14, în care Moise mijlocește pentru Israel.

În toate pasajele biblice amintite până acum, vedem că judecățiile lui Dumnezeu au loc într-un cadru, într-un context și, în funcție de împlinirea condițiilor necesare, Dumnezeu își oferă răspunsul. Ideea că deciziile lui Dumnezeu sunt modificabile în funcţie de pocăinţa oamenilor este, cu siguranţă, ilustrată cel mai bine în Ieremia 18:5-10, unde Dumnezeu Se răzgândește în funcţie de răspunsul popoarelor. Totuși, termenul teologic cheie care definește pocăinţa umană (în ebriacă shub, cu sensul “a se întoarce, a veni înapoi, a reveni”) nu este niciodată aplicat la Dumnezeu în acest context. Deci Dumnezeu nu Se căiește niciodată în sensul în care se căiesc oamenii, și anume ca regret pentru că ar fi făcut vreo greșeală sau vreun păcat. El Se întoarce spre cel pocăit, cum ne spune Zaharia 1:3 … „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor”; mânia Lui se poate îndepărta, sau se poate abate de la o persoană “Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!” Osea 14:4.

Așadar, este o mare diferenţa între părerea de rău a oamenilor și părerea de rău a lui Dumnezeu – Biblia vorbește câteodată despre Dumnezeu în termeni antropomorfi, folosind cuvinte omenești, dar ar trebui să se ţină cont de faptul că semnificaţia conceptelor nu este identică. În timp ce părerea de rău a omului vine întotdeauna în urma unui păcat, răzgândirea lui Dumnezeu poate veni în urma unui păcat al omului, în urma pocăinţei omului sau în urma mijlocirii cuiva. Consecinţa pocăinţei umane este schimbarea caracterului, ceea ce înseamnă îndreptarea din nou spre Dumnezeu, pe când răzgândirea lui Dumnezeu duce la o integrare reînnoită a elementului uman în planul Său general de mântuire.

În concluzie

Putem relua textului lui Samuel și să spunem împreună cu el: „Părerea de rău a lui Dumnezeu nu este ca cea omenească. «Cel ce este Tăria lui Israel nu minte și nu Se căiește, căci nu este un om, ca să-I pară rău.»” (1 Sam 15:29) Părerea de rău a omului implică schimbarea minţii. Părerea de rău a lui Dumnezeu implică schimbarea circumstanţelor și a relaţiilor, care să-l ajute pe om, în noile condiții să facă alegerile bune, pentru viața veșnică.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *