De ce nu au murit Adam şi Eva imediat după ce au mâncat din fructul oprit?

În Geneza 2:16,17, citim: „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: «Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.»”

Citind Biblia mai departe, descoperim că cei doi nu au murit în ziua în care au mâncat din fructul oprit, ci după mai mult de 900 de ani. Vorbeşte Dumnezeu cumva la mânie, apoi Se răzgândeşte şi îndulceşte sentinţa? Atunci când Dumnezeu spune ceva, se referă exact la ceea ce spune sau mereu trebuie să deducem alte înţelesuri?

Variante de interpretare

Variantele cele mai cunoscute de explicare a acestei situații sunt: 1) Dacă la Domnul o zi este ca 1 000 de ani (2 Petru 3:8), Adam a murit în cursul acestei zile de 1 000 de ani (Geneza 5:5); 2) Adam și Eva au început să moară imediat, puţin câte puţin, din acea zi; 3) Execuţia pedepsei cu moartea a fost comutată, pentru că, în Geneza 3:15, Dumnezeu a promis un Mântuitor înlocuitor.

Ce spune textul?

Dumnezeu l-a așezat pe Adam în Grădina Edenului și i-a spus că poate mânca liber din fiecare pom din grădină, cu excepţia unuia – pomul cunoștinţei binelui și răului. Avertizarea dată era clară și directă: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Geneza 2:17). Accentul din acest verset evidenţiază certitudinea morţii, nu momentul morţii. Moartea de aici este cea fizică, dezintegrarea trupului, aşa cum vedem din Geneza 3:19: „Căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” Sensul cuvintelor lui Dumnezeu îl putem descoperi dintr-o întâmplare paralelă. Conform pasajului din 1 Împăraţi 2:36-46, Solomon îl pusese pe Șimei sub arest la domiciliu, cu o avertizare ce conţine aceeaşi construcţie gramaticală ca în Geneza 2:17: „Să știi bine că, în ziua în care (beyom) vei ieși și vei trece pârâul Chedron, vei muri” (1 Împăraţi 2:37). Trei ani mai târziu, doi dintre slujitorii lui Șimei au fugit. Șimei a mers la Gad și i-a adus înapoi acasă. Solomon a aflat de incident la câteva zile după aceea și a ordonat ca Șimei să fie arestat și executat. Cuvintele de avertizare ale lui Solomon din v. 37 accentuau certitudinea pedepsei cu moartea aplicabile lui Șimei, și nu momentul aplicării ei. De vreme ce și-a încălcat angajamentul, Șimei era destinat să moară, chiar dacă execuţia lui nu a avut loc în ziua respectivă (1 Împăraţi 2:42).

Aşadar, cuvintele spuse de Dumnezeu în Geneza 2:17 nu aveau sensul că moartea lui Adam urma să aibă loc în ziua în care mânca din fructul oprit, ci, mai degrabă, că, în momentul în care mânca din el, moartea sa avea să fie sigură. Chiar dacă șarpele a dat asigurarea „nu veți muri!” (Geneza 3:4), experienţa universală a omenirii de atunci încoace atestă permanenţa morţii şi demonstrează că omul prin puterile sale, orice ar face, nu poate ocoli această sentinţă divină. Dumnezeu a avut dreptate: „Plata păcatului este moartea” (Romani 6:23).

Concluzia

Dumnezeu are întotdeauna dreptate: a avut dreptate când i-a avertizat pe oameni referitor la moarte şi, cu siguranţă, are dreptate şi când anunţă viaţa fără moarte, pe Noul pământ. „După cum toţi mor în Adam, tot așa toţi vor învia în Hristos”, citim în 1 Corinteni 15:22. Conectarea la izvorul vieţii, la Cel ce este Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14:6), va duce inevitabil la viaţa veşnică, după cum deconectarea de această sursă a dus la moarte. Mântuitorul spune: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi”, citim în Ioan 11:25. Astfel dar, viaţa şi moartea sunt rezultatele sigure ale alegerii libere a omului de a-L asculta sau nu pe Creator.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *