Cum arată un lider bine îmbrăcat?

Ți-ar plăcea să fii un lider bine îmbrăcat? Nu vorbesc despre a ține pasul într-un mod excesiv cu noutățile, sau despre purtarea ochelarilor și a blugilor. Vorbesc despre înveșmântarea cu ceva ce este garantat că va avea măsura potrivită și va arăta frumos pe tine. Asta nu este o nouă orientare a modei, de fapt are 2000 de ani vechime. Este moda recomandată de Pavel în Coloseni 3:12 când ne poruncește să ne îmbrăcăm cu umilință.

Când te îmbraci elegant, oamenii văd asta. Iar unii chiar vor fi atrași spre tine. Când un pastor se îmbracă în umilință, va arăta întotdeauna bine.

Există câteva metode de evaluare care semnalează când un lider a ales să se îmbrace în umilință. De exemplu:

Își recunoaște slăbiciunile și căderile

Recent, m-am întâlnit cu un lider proeminent și cu fiul său. La un moment dat, am discutat despre subiectul creșterii și educării copiilor, iar eu am început să-i adresez băiatului mai multe întrebări cu privire la cum este să crească în căminul său. Liderul ar fi putut sabota conversația, astfel încât el să iasă în avantaj. Însă în loc să facă asta, bărbatul i-a cerut fiului său să împărtășească nu numai ce a făcut bine, ci și pașii greșiți, căderile, și defectele de caracter. La finalul întâlnirii, am fost surprins de cât de multe lecții am învățat din nereușitele sale, în detrimentul exemplelor pozitive, respectându-l pe acest lider și mai mult pentru umilința sa.

Atribuie-i lui Dumnezeu toate reușitele

Succesul poate face umilința să fie dificilă. Este suficient să-l întrebați pe Nebucadnețar, cel care, în Daniel 4, s-a mândrit cu reușitele arhitecturale, iar ca rezultat a fost profund umilit de Dumnezeu. Cu toții am avut momente când ne-a mers bine, am avut un proiect foarte bun, sau am construit ceva de care suntem mândri. Liderul umil poate lucra din greu și își poate folosi darurile, însă, asemenea lui Pavel, realizează că „Dumnezeu este cel care face să crească.” Noi suntem chemați să excelăm, dar fără să fim mândri. Dumnezeu își arată bunăvoință față de cei smeriți, iar oamenii, de partea lor, apreciază această calitate.

Dă voie altora să fie recunoscuți

Dacă oamenii cred că alții vor primi cinstea pentru ideile sau munca lor, vor avea tendința să nu dea ce este cel mai bun din ei. Liderii sunt mereu în față și există posibilitatea să primească lauda pentru meritele altora. Așa cum scrie în Proverbe 27:2, alții trebuie să te laude. Umilința nu intimidează, ci sărbătorește ideile și reușitele altora.

Caută oportunități de slujire

Se pare că umilința caută mijloace să ajute oameni, mai mult decât să încerce să-i facă pe oameni să ajute. În general, liderii sunt buni în a-i chema pe ceilalți să se așeze în spatele ideilor și viziunii lor.

Când a fost ultima ocazie în care ai întrebat colaboratorii sau oamenii din biserica ta ce ai putea face pentru ei? Este interesant că una dintre ultimele acțiuni ale lui Isus nu a fost să le țină o cuvântare mulțimilor, ci Îl regăsim aplecat, încins cu un ștergar. Din moment ce liderii sunt cei care conduc, au șansa unică de a fi copia fidelă a umilinței prin slujire. De multe ori, a te îmbrăca asemenea lui Isus înseamnă să te încingi cu un prosop – acestea sunt hainele unui slujitor umil. Așa cum oamenii își iau reperele în ceea ce privește moda de la alții, tot așa ei trebuie să remarce și să repete actele umile de slujire pe care le văd la liderii lor.

Mâine, după ce te vei trezi, îmbracă-te și du-te să vorbești echipei tale sau să interacționezi cu ei. Înainte de a-ți alege ținuta, adu-ți aminte că aroganța nu se potrivește nimănui, însă umilința arată bine pe oricine.

Îmbracă-te în umilință. Oricine iubește un lider elegant!

Articol apărut pe thrivingpastor.com în 21.12.2015. Traducere: Camelia Tilihoi

1 răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *