1-iunie-SUP

Un altfel de 1 Iunie

Cred că ziua de 1 Iunie a fost o zi specială pentru mulți dintre voi, atât cei mari, cât mai ales pentru cei mici. Cred că, majoritatea dintre voi ați trăit clipe pe care nu le veți uita așa de repede. Pentru că Ziua Copilului aduce mereu în inimile tuturor momente unice. Haideți să vă povestesc ce mi s-a întâmplat mie, adică nu mie, ci la 3 copilași.

Mă întorceam din zona Rădăuți unde vizitasem o familie scumpă ce are în grijă șase copilași: trei ai lor, iar trei îi crește pentru că mama lor nu mai e mamă de mult timp, iar tatăl lor este departe de ei pentru câțiva ani buni pentru ispășirea unei pedepse privative de libertate. Ne-am bucurat împreună, iar la întoarcerea spre casă, la ieșirea din Fălticeni, era lume multă la ocazie. Eram singur în mașină, afară era cald și am oprit. Au urcat două doamne și un domn. După ce am plecat, telefonul unei doamne sună:

– Mami… ne aduci și nouă ceva bun?

– Nu vă aduce mama astăzi nimic…

– De ce mami? Iar nu ți-au dat banii?

– Nu mi-au dat niciun leu, dragule…

Doamna mergea la Pașcani și ar fi trebuit să o las la Moțca. După vreo 10 minute din nou telefonul…

– Mami, chiar nu ne aduci nimic astăzi?

– Nu are mama ce să vă aducă…

Între timp, domnul coboară, după încă un set de întrebări și răspunsuri negative coboară și cealaltă doamnă… Ceva nu îmi dădea liniște. Iarăși sună telefonul și glasul acelui copilaș întreabă pentru a nu știu câta oară:

– Mami, măcar un fruct… numai unul, mami… E Ziua Copilului…

Am văzut o lacrimă scurgându-se pe obrajii uscați de soare ai acelei mame. Nu am mai rezistat:

– Doamnă, aveți copilași mici acasă, așa-i?

Și, încet, încet, aflu povestea acestei familii. Un băiat de 11 ani și două fetițe gemene de aproape 9 ani. O duc greu de tot, trăiesc din alocație și, în fiecare zi muncește ca femeie de serviciu la o familie din Suceava de la 8 dimineața până la 16 după-amiaza. În fiecare zi face naveta Pașcani – Suceava pentru 600 lei pe lună. Sigur, fără carte de muncă. Câteodată îi mai dă patroana câte un leu de autobuz, în rest își plătește și contravaloarea transportului. Mai rămâne cu te miri ce la sfârșitul lunii, dar e fericită că, în comparație cu alte femei, ea are cât de cât un serviciu. Când băiețelul avea 2 ani, era însărcinată cu fetițele. Soțul, un bețiv notoriu nu și-a dorit gemeni și nici fetite și, ajungând beat acasă, a bătut-o de a trebuit să o ia cu salvarea și să fie dusă la spital. Mai întâi la Pașcani, apoi de urgență la Iași. Greu au reușit medicii să păstreze în viață mama și gemenele care s-au născut prematur. Între timp, soțul a fost arestat și condamnat la ani grei de închisoare pentru alte fapte rele pe care le-a săvârșit…

– Știți, astăzi e Ziua Copilului, îmi zice doamna, și patroana mea a dat o petrecere mare, au venit rude și prieteni tocmai de la București și m-a chemat să ajut la pregătiri, la servit…

Mă uit în jurul ei și nu văd decât o poșetă mică, aproape goală, din care la Moțca a scos cu greu 5 lei să mi-i dea pentru transport. Mă așteptam să fi primit și ea acolo măcar câteva dulciuri și un suc pentru copilașii ei, dar… nimic.

– Și băiețelul meu, așa mult își dorea și el măcar un măr, dar șefa mea mi-a spus că a cheltuit toți banii și abia săptămâna viitoare o să îmi dea salariul… E bine și așa… Știți, copiii mei sunt învățați să rabde… Nu mai e mult până săptămâna viitoare…

Ei bine, ascultând această poveste, nu am mai putut răbda și la Moțca i-am spus doamnei că schimb traseul și merg acasă prin Pașcani. La intrare în Pașcani am parcat la un supermarket și i-am spus că intru puțin înăuntru și am rugat-o să mă însoțească. A mers sărmana… Am luat un coș și am întrebat-o:

– Ce le-ar plăcea copiilor dumneavoastră să primească astăzi?

Îmi spune că nu are decât 5 lei pe care mi-i dăduse mie… Am liniștit-o cu privire la bani și, printre lacrimi, privind cu jind și la banane și la mere și la nectarine, am înțeles… Am luat din toate. Și ulei, și ceapă, și cartofi, orez… A avut grija Cineva să umple coșul. Am dus-o acasă. Nu este casa ei, locuiesc cu chirie pentru că, după ce soțul a fost arestat, soacra a alungat-o din casă… cu două gemene de numai câteva săptămâni.

De după un perete, au apărut și cei trei copilași, frumușei și isteți:

– Mami, ce bine că ai ajuns acasă!

I-a luat în brațele ei firave pe fiecare și le-a dat câte un sărut de bun găsit. Am deschis portbagajul și am început să le dau ce cumpărasem.

Dragii mei, știu că vă e greu să vă închipuiți bucuria și lacrimile acelor copilași…

– Mami, dar ai spus că nu ți-au dat niciun leu… De unde ai avut bani pentru toate astea?

– Niciodată nu ai adus acasă atâtea bunătăți…

– Ne faci și nouă orez cu lapte diseară?

Întrebările curgeau una după alta așteptând parcă un răspuns… răspuns care nu mai putea veni din cauza lacrimilor acestei mame…

– Ei, dragii mei… eu nu am avut niciun leu, dar domnul v-a dăruit toate astea…

Chiar așa, Domnul a dăruit toate acestea! În dimineața acelei zile, când am plecat spre Rădăuți cineva mi-a oferit 200 lei:

– Să ai acolo pentru alți copilași necăjiți.

Știți cât a costat bucuria acestor copilași? 200 de lei fără câțiva bănuți… Ce bun e Domnul!

Dragi prieteni, sunt bucuros că v-ați gândit și ați acționat pentru copilașii voștri în această zi, ca de altfel în fiecare zi. E normal să fie așa. Dar, sunt bucuros că v-ați gândit și la alți copilași mai necăjiți ca ai voștri. Iar dacă încă nu i-ați descoperit, nu e târziu. Sunt chiar lângă voi. Priviți nu la hăinuțele lor ponosite, ci la inimioarele lor de copil. Si noi am fost copii. Vă mai amintiți? Eu, da!

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *