Scurt Istoric al Bisericii Adventiste

Scris de Nicolae Alexandru | 01 Decembrie 2010

Acum un secol si jumãtate Biserica AZS a început sã se dezvolte dintr-o mânã de oameni care studiau atent Biblia pentru cãutarea lor dupã adevãr ajungând azi la o comunitate mondialã  cu peste 10 milioane de membri si alte milioane de admiratori.  Doctrinal Biserica este continuatoarea miscãrii milerite a anilor  1840 .

Numele "de ziua a saptea" a fost ales în anul 1860,  dar  altul nu a fost organizat oficial pânã pe 21. 05. 1863 când miscarea includea cam  125 de biserici si 3500 de membri.  Între 1841 si 1844, William Miller, un pastor  baptist, fost cãpitan de armatã în rãzboiul din 1812, a lansat solia celui de "al doilea advent" care trebuia sã ajungã în toatã lumea.   Bazat pe studiul profetiei din Daniel  8, 14, Miller a calculat cã Isus va reveni pe 22 octombrie 1844.

Experienta urmasilor lui Miller atunci când Isus nu a revenit a fost numitã "marea dezamãgire".  Multi din miile de participanti la miscare au pãrãsit-o cãzând în dezamãgire.  Doar putini s-au întors la Biblie ca sã descopere cauza dezamãgirii lor.

Curând au concluzionat cã data de 22 octombrie era corectã dar Miller a prezis un eveniment gresit pentru acea zi-  Ei au devenit convinsi cã profetia biblicã nu prezicea cã Isus va veni pe 22 octombrie 1844 ci cã El urma sã înceapã o misiune specialã în cer pentru urmasii Sãi.  Ei au crezut cã Isus venea în curând, asa cum cred si Adventistii de astãzi.

De la acest mic grup care a  refuzat sã renunte, dupã  marea dezamãgire au rãsãrit  câtiva lideri importanti care au constituit temelia pentru ceea ce avea sã fie Biserica Adventistã de Ziua a Saptea.

În fruntea acestor lideri era un cuplu tânãr - James si Ellen White si un cãpitan în retragere numit Joseph Bates.

Acest mic nucleu de adventisti începea sã creascã în Noua Anglie si în satele în care miscarea lui Miller începuse.  Ellen White, o adolescentã care a participat la "marea dezamãgire" s-a transformat  într-un autor de succes, vorbitor si administrator care urma sã devinã cel mai credibil consilier spiritual al familiei advente pentru mai mult de 70 de ani, pânã la moartea ei în 1915.  Curând adventistii au început sã creadã cã ea era trimisul special al lui Dumnezeu care sã îndrume pe credinciosi pentru cresterea lor spiritualã.

În 1860 la Battle Creek - Michigan, trimisii comunitãtilor adventiste au ales numele de Adventist de Ziua a Saptea, iar în 1863 s-a organizat, formal, o bisericã cu 3500 membri.  La început munca a fost centratã în nordul Americii pânã în 1874 când primul misionar al bisericii - J.N. Andrews - a fost trimis în Elvetia

Africa a fost penetratã în 1879 când doctor H.P. Ribton, un recent convertit din Italia, s-a mutat în Egipt si a deschis o scoalã , dar proiectul a fost zãdãrnicit când într-o  rãscoalã misionarul a fost omorât.  Prima tarã neprotestantã în care s-a intrat a fost Rusia, când un misionar adventist a mers în 1886.

Pe 20 octombrie 1890 ambarcatiunea Pitcairn a ancorat  la San Francisco si curând s-a angajat în transportul misionarilor pentru insulele Pacificului.  Lucrãtorii adventisti de  ziua a saptea au  intrat prima datã  într-o tarã necrestinã în 1894 - Coarta de Aur (Hghana), Africa de Vest si Mataleleland, Africa de Sud.  În acei ani misionarii   au intrat si în America de Sud si în 19896 în Japonia.

Biserica avea acum o lucrare  organizatã  în 200 de tãri.  Publicarea si distribuirea de literaturã au fost factori majori în dezvoltarea miscãrii advente.

Revista Adventistã si Curierul de Sabat - publicatiile generale ale Bisericii au fost  editate pentru prima datã în Statul Maine, în 1850.  Revista instructorului în Rochester în  1852 si Semnele Timpului în Oakland, California - 1874.

Prima casã de publicatii denominationale din Beattle Creak - Michigan a început sã functioneze în 1855 si a fost înregistratã în 1851 sub numele "Asociatia de Publicatii a Bisericii AZS".

Institutul de reformã a sãnãtãtii, numit mai tîrziu Sanatoriul de la Batle Creak si-a deschis usile în 1866 si bazele societãtii misionare au fost puse în 1870.

Bazele primei retele mondiale de scoli a fost pusã în 1872 si 1877,  integrându-se în departamentul Scoala de Sabat.

În 1903 conducerea bisericii s-a mutat  de la Beatle Creeck Michigan, unde continuã sã fie centrul extinderii lucrãrii.

Urme de credinciosi pãzitori ai Sabatului gãsim în Transilvania din sec. Al 17 - lea.  În lucrarea "Geografia si istoria Ungariei" cu privire specialã asupra Transilvaniei" se spune: " Numai secta Baptistilor rãspânditi de predicatorul lor Pechy din 1618 în Transilvania, nu gãsea ocrotire si nici nu era zrecutã printre religiile admise.  Cu toate acestea si cu toate mãsurile represive luate de George Rakoci (1638) membrii acestei secte care propovãduia observarea Sabatului iudaic au existat pânã în timpurile mai noi" (Pg. 124 - 125).

Eusebiu Popovici (în Istoria Bisericeascã, vol. 4, pg. 72), aratã cã acesti sabatisti din Transilvania s-au mentinut pânã pe la 1868.

Mihail Kogãlniceanu (în Letopisetul Tãrii Moldovei, vol. 1, pg. 1-3 - Iasi 1846 - 1852) vorbeste despre "sâmbãtaşi".

În iarna anului 1868 - 1869 soseşte în România fostul preot catolic de origine polonezã Mihail Cehowsky care predicã în Pitesti despre a doua venire si despre Sabat.  Toma Aslan si fratele sãu au fost botezati în acelasi an.  În anul urmãtor (1871) a venit la credintã si inginerul Lucian de Prata, antrepenor la constructia CFR.  Apoi numãrul celor convertiti s-a ridicat la cca 12 persoane.

În 1884 A.C. Bourdeau a venit în Romania pentru scurt timp si a organizat comunitatea AZS din  Pitesti.  În 1883 Aslan participã la adunarea generalã adventistã din Elvetia si  este  ajutat sã lanseze revista "Adevãrul Prezent".

Lucrarea de predicare în România a luat un nou avânt când prin 1891 s-a stabilit în Sarghiol - Dobrogea, un grup de colonisti germani veniti din Crineea, între care erau si adventisti plini de zel pentru evanghelizare.  În 1892 L.R. Conradi care a vizitat colonia a organizat o comunitate de 17 membri.   În cele din urmã, adventistii, printre care si familia Seefried s-au stabilit în Viile Noi unde s-a construit prima bisericã A.Z.S din România.

În 1904, J.F.  Ginter, evanghelist din Rusia, s-a stabilit în Bucuresti.  Prin activitatea sa au fost convinsi de credinta adventã muzicianul Jelesen din fanfara regelui, studentul în medicinã Petre P. Paulini (1906), ofiterul Stefan Demetrescu  (1907).

În 1904 erau 144 de credinciosi  adventisti în toatã tara: 114 în Bucuresti; 27 în Constantta; 3 în Sinaia.  La finele anului 1914 se aflau în România 624 de membri, în 1915 - 754; în 1916 - 834 membri.  Prima comunitate în capitalã fusese organizatã de Ginter în 1904. În prezent famila Bisericii Adventiste din doar cele 8 judeţe ale Conferinţei Moldova (N-E România) numără peste 16.500 de membrii și simpatizanți.