Trinitatea – Este atât de important?

Ce contează? —m-am gândit în sinea mea—, de ce este atât de important conceptul biblic al Trinităţii?

Studiam Biblia cu Miguel, un gentleman bine intenţionat care simpatiza cu martorii lui Iehova. Soţia lui, adeptă a acestui cult, murise recent. Ea îi spusese că Hristos şi Duhul Sfânt nu sunt Dumnezeu; că nu există “Trinitate.” El a crezut-o pe cuvânt. Am încercat cu greu să-l conving că nu este aşa, subliniind fiecare dovadă lingvistică, sintactică, semantică şi gramaticală pe care am putut-o găsi în Biblie în favoarea Trinităţii – dar fără niciun rezultat. Miguel pur şi simplu nu era interesat de punctele caracteristice unor dovezi biblice în favoarea personalităţii şi divinităţii Fiului şi Duhului Sfânt. Totul era mult prea abstract şi impersonal pentru el.

Ce mai contează, oricum? m-am trezit gândind. Apoi, brusc, am realizat: ratam esenţialul. Ceea ce trebuia să fac era să-i arăt lui Miguel de ce conceptul unui Dumnezeu Triunic era atât de important, mai ales pentru el! Sincer, nu mă gândisem mult nici de ce era atât de important pentru mine! Îmi dădeam puţin seama că sunt pe cale de a descoperi o nouă perspectivă cu totul uimitoare asupra Dumnezeirii.

De ce este atât de important

Trinitatea nu este doar un concept filosofic neimportant şi izolat. Ceea ce credem despre personalitatea şi natura Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt are un mare impact asupra multor altor doctrine şi convingeri. Nu este ceva ce putem lăsa cu uşurinţă la o parte fără să ne fie afectate câteva aspecte cruciale ale experienţei creştine, precum:

Salvarea: Dacă la cruce “bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută” (Ps. 85:10), atunci Hristos trebuie să fie pe deplin divin, parte a Dumnezeului Triunic. Dacă nu ar fi aşa, atunci Dumnezeu ar fi fost dependent de o creatură inferioară pentru a demonstra iubirea Lui şi pentru a-Şi duce la capăt dreptatea. Dumnezeu şi-ar fi revărsat mânia asupra unei terţe părţi nevinovate, ridicând întrebări legate de justeţea unui asemenea act. Mai degrabă, în Dumnezeul/Omul Hristos, Dumnezeu a îndeplinit nevoia de dreptate prin propriul Său sacrificiu oferit de bunăvoie. Pentru că “Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Cor. 5:19)! Şi, desigur, numai o fiinţă care posedă în mod natural nemurirea poate oferi viaţă veşnică celor care profită de puterea salvatoare a morţii Sale ispăşitoare (Ioan 11:25). Mulţumim lui Dumnezeu că salvarea noastră nu depinde de nicio fiinţă inferioară, creată, ci chiar de Veşnicul Dumnezeu Triunic!

Cunoaşterea lui Dumnezeu: Mare parte din ceea ce cunoaştem despre Dumnezeu vine din descoperirea pe care Hristos ne-a lăsat-o, prin învăţăturile şi exemplul Său (Ioan 1:18; 14:9). Cu toate acestea, doar Unul care este Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului poate efectiv să ne arate cum este Dumnezeu. În caz contrar, revelaţia lui Hristos asupra Tatălui ar fi fost eronată şi incompletă. Numai cineva din interiorul divinităţii ar fi putut arăta omenirii adevărul despre Dumnezeu. Şi numai divinul Duh Sfânt, care a fost legat pentru totdeauna cu inima de iubirea jertfitoare de sine a Tatălui şi a Fiului, poate comunica pe deplin această dragoste fiinţelor umane. Mai mult decât atât, faptul că Duhul Sfânt este o persoană pe deplin divină, şi nu o simplă “forţă” sau “putere”, este foarte important. Nu ne putem raporta la o forţă aşa cum o facem la o persoană. O “putere” impersonală poate fi manipulată cu uşurinţă, dar nu şi o persoană. Numai o persoană divină reală ne poate alina, învăţa şi călăuzi (Ioan 14:16; 16:13).

Trinitatea

Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate de trei Persoane co-eterne. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotştiutor, deasupra tuturor şi omniprezent. El este infinit şi dincolo de înţelegerea omenească; cu toate acestea este cunoscut prin auto-revelaţia Sa. El este pentru totdeauna vrednic de laudă, adorare şi slujirea din partea întregii Sale creaţii. (Deut. 6:4; Mat. 28:19; 2 Cor. 13:14; Efes. 4:4-6; 1 Petru 1:2; 1 Tim. 1:17; Apoc. 14:7.)Împăcarea: Împăcarea umanităţii cu Dumnezeu poate fi realizată numai de cineva egal cu Dumnezeu, care posedă atribuţii divine care să-i permită să intervină în favoarea omului înaintea Dumnezeului Infinit , şi să-L reprezinte pe Dumnezeu unei lumi căzute. El trebuie de asemenea să împărtăşească natura noastră umană, o legătură cu familia umană pe care o reprezenta, pentru a putea fi un mediator între Dumnezeu şi umanitate (Evrei 4:14–16). Mai mult decât atât, numai Duhul omniprezent, care cunoaşte pe deplin inima Marelui nostru Preot, ne poate mângâia şi împărtăşi binecuvântările mijlocirii constante a lui Hristos în favoarea noastră.

Sfinţirea: Păcatul a distrus atât de mult creaţiunea lui Dumnezeu, încât numai Creatorul divin original o poate repara. Isus Creatorul a devenit Marele Medic al sufletului uman. Numai El are puterea de a recrea imaginea lui Dumnezeu în orice păcătos care de bunăvoie şi cu umilinţă vine la El pentru restaurare. Cu toate acestea, Hristos nu mai este prezent fizic pentru a face această lucrare. Singurul care este capabil să lucreze împreună cu Hristos pentru a aduce această transformare divină este Duhul Sfânt, care a lucrat alături de Fiu la creaţiune.

Unitatea: Isus s-a rugat pentru ucenicii Săi din toate timpurile, “Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine” (Ioan 17:21). Dacă Fiul şi Tatăl nu sunt complet egali în putere, natură şi atribuţii, pentru ce fel de unitate se ruga Hristos? Ar fi fost o “unitate” inegală şi subordonată. Dar din moment ce El şi Tatăl (şi Duhul) sunt interdependenţi în dragostea, existenţa şi lucrarea lor divină, aceeaşi unitate este cerută şi ucenicilor: şi ei trebuie să fie egali în interdependenţă şi misiune plină de dragoste.

Căsătoria şi egalitatea: La început, Dumnezeu a făcut pe om “după chipul Său” parte femeiască şi parte bărbătească (Gen. 1:27). Idealul exprimat la Creaţiune a fost ca bărbatul şi femeia să formeze un întreg în care fiecare să fie reciproc complementari şi interdependenţi, după modelul relaţiei existente în Dumnezeire (Ioan 17:24). Dacă ar fi existat diferenţe ierarhice în natura şi atribuţiile Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, fiinţele create “ după chipul Său” nu ar fi avut niciun sens declaraţia legată de egalitatea între bărbat şi femeie (Gal. 3:28).

Inevitabil

Pentru unii, Dumnezeirea este paradoxul final. Într-un fel, Persoanele Dumnezeirii sunt separate, şi totuşi inseparabile; într-un fel sunt Trei, dar totuşi Una. Dar din moment ce ai privit alterativele, doctrina Trinităţii este inevitabilă. Nu vom fi capabili să rezolvăm complet misterul Trinităţii în această viaţă, şi poate nici chiar în cealaltă. Dar un lucru este sigur: nu este alt Dumnezeu în afară de El. El vine la noi in magnifica triunitate a Fiinţei Sale, iar acest Dumnezeu Trei în Unu este tot ce avem nevoie.

Walter Steger este editor la Casa de Editură South American Spanish din Buenos Aires, Argentina.

Articol apărut în AdventistWorld, ianuarie 2014.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *