1+1+1=1

Principiul fundamental al teologiei biblice

„Eu nu cred în Trinitate!” a fost concluzia unora dintre pionierii adventişti. Dar întrebările cu privire la Trinitate au continuat să se ridice şi în următorii 87 de ani. Astăzi, se întâmplă acelaşi lucru. Se repetă istoria? „Este Dumnezeu triunitar?” „Chiar contează?” „Nu spune Scriptura: ’Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn’?” (Deut. 6:4; cf. 4-9; 11:13-21; Num. 15,37-41)

Ce avem de pierdut dacă Dumnezeu este o singură persoană? De exemplu, Hristos n-ar mai putea fi Salvatorul nostru. A fost nevoie de Duhul Sfânt pentru a i-L oferi Mariei pe Hristos. A fost nevoie de Tatăl să răspundă la rugăciunile lui Hristos şi să-I ofere ajutorul de care avea nevoie. Iată cât de importantă este Trinitatea pentru noi. Viaţa noastră veşnică depinde de acest adevăr.

Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn

Atunci de ce a spus Dumnezeu: „Domnul, Dumnezeu nostru, este singurul Domn”? În Orientul Apropiat din Antichitate, existau numeroase zeităţi care îl înconjurau şi îl puneau în pericol pe Israel. Dumnezeu ştia că poporul Său va fi atras de aceste zeităţi, iar pe El îl va părăsi. În acest context spune El: „Eu sunt singurul Dumnezeu” („nu este altul în afară de [Mine]” – Deut. 4:39). De aceea, în introducerea la cele Zece Porunci, se afirmă: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Care te-am scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine!”( Exodul 20:2,3). Numai Dumnezeul adevărat ar fi putut realiza acea miraculoasă salvare de la Marea Roşie. Cuvântul „singurul” accentuează unicitatea lui Dumnezeu, nu faptul că este singur.

Cuvântul „singur” din limba română a fost folosit ca traducere pentru doi termeni din limba ebraică: yāhîd (fiul unic, singurul fiu – Gen. 22:2) şi ’ehād (cei uniţi prin căsătorie devin „un singur trup” – Gen. 2:24). În „Domnul, Dumnezeu nostru, este singurul Domn” apare în limba ebraică termenul ’ehād, însemnând că Dumnezeu nu este singur, chiar dacă este unic. Prin urmare, se subînţelege că Dumnezeu este unit cu altcineva sau reprezintă mai mult decât o persoană. În Scriptură se spune că Dumnezeu este dragoste (2 Ioan 4:8-16). Înainte de începerea creării lumii, veşnicia exista deja, iar Dumnezeu exista ca dragoste. Dumnezeu nu ar fi putut fi dragoste, dacă ar fi fost singur. Pe cine să fi iubit? Pentru iubire, e nevoie de cel puţin doi. Deci, natura lui Dumnezeu cere ca El să fie mai mult decât unul.

Trinitatea subînţeleasă în Vechiul Testament

Deseori, Scriptura lasă să se înţeleagă faptul că Dumnezeu este mai mult decât unul. Pluralitatea este indicată în următoarele contexte: La creaţie, „Dumnezeu a zis [singular]: ’Să facem [plural] om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră’” (Gen. 1:26). După intrarea păcatului în lume, „Domnul Dumnezeu a zis [singular]: ’Adam a ajuns ca unul dintre Noi [plural], cunoscând binele şi răul” (Gen. 3:22). Ca reacţie la gestul constructorilor Turnului Babel, Dumnezeu [singular] a zis: „Haidem să Ne coborâm [plural] şi să le încurcăm acolo limba, pentru ca ei să nu-şi mai înţeleagă limba unul altuia” (Gen. 11:7). Secole mai târziu, Isus a afirmat: „Apoi am auzit glasul Stăpânului, întrebând [singular]: ’Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi [plural]?’” (Isaia 6:8). Punând accentul pe un singur Dumnezeu, pentru a-i împiedica pe israeliţi să se închine mai multor dumnezei, El le-a oferit totuşi posibilitatea să întrezărească imaginea unui Dumnezeu care este mai mult decât o persoană. Este vorba de o cu totul altă dimensiune. Dacă Dumnezeu ar fi fost o singură persoană, atunci cine ar mai fi condus universul cât Hristos a fost pe pământ? Şi unde ar fi fost Dumnezeu cât Hristos a fost în mormânt?

TRINITATEA

Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o unitate a trei Persoane coexistând din veşnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscător, mai presus de toate şi pretutindeni prezent. El este infinit şi mai presus de înţelegerea umană, dar cunoscut totuşi prin faptul că li S-a descoperit oamenilor. El este pentru totdeauna demn de închinare, adorare şi slujire din partea întregii lumi create. (Deut. 6:4; Matei 28:19; 2 Cor. 13:14; Ef. 4:4-6; 1 Petru 1:2; 1 Tim. 1:17; Apoc. 14:7)Scriptura se referă la Tatăl, Fiul şi Duhului Sfânt ca fiind Dumnezeu. Daţi-mi voie să enumăr câteva exemple edificatoare: „La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul” (Gen. 1:1) şi a creat universul prin Fiul Său (Evrei 1:1,2). După ce a murit pe pământ, Hristos „S-a aşezat la dreapta Măreţiei, în înălţimi” (Evrei 1:3). Tatăl i-a spus: „Tronul Tău, Dumnezeule, este pentru veci de veci” (vers. 8). Deci Tatăl L-a numit pe Hristos „Dumnezeu” (cf. Ioan 1:1-3,14). Pavel îi îndemna pe efeseni: „Să nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” prin fapte şi vorbe lipsite de iubire (Efes. 4:30). Petru l-a întrebat pe Anania: „De ce ţi-a umplut Satan inima ca să-L minţi pe Duhul Sfânt?” (Fapte 5:3), adăugând că prin acest gest, „nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu” (vers. 4).

Scriptura interpretul Scripturii

Unii afirmă că Trinitatea apare explicit doar în Noul Testament, nu şi în Vechiul Testament. Un bun exemplu este situaţia în care Tatăl I se adresează lui Hristos la botez, iar Duhul Sfânt coboară asupra Lui în formă de porumbel (Matei 3:16,17). Un alt exemplu este trimiterea în misiune, când ucenicii sunt trimişi să boteze în numele tuturor Celor trei (Matei 28:19). Un al treilea exemplu este finalul celei de a doua epistole a lui Pavel către corinteni: „Harul Domnului Isus Hristos, dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi! (Amin.)” (2 Cor. 13:14). Deci, este evident că Noul Testament promovează ideea de Trinitate.

Totuşi, în Vechiul Testament, Trinitatea este mai clar exprimată decât ar crede unii. Când interpretăm Scriptura tot cu Scriptura, descoperim că Vechiul Testament contribuie semnificativ la subiectul tratat în prezentul articol. În Luca 4:18,19, Hristos citează din Isaia 61:1,2 şi, prin aceasta, recunoaşte că respectivele versete se referă la misiunea Lui. Cu alte cuvinte, Hristos comentează aceste versete din Isaia, precizând că ele vorbesc despre Trinitate, după cum urmează: „Duhul [Duhul Sfânt] Stăpânului Domn [Tatăl] este peste Mine [Fiul]” (Isaia 61:1).

Există câteva pasaje din Isaia unde ideea de Trinitate este explicită. Iată trei dintre acestea: „Iată-L pe Robul Meu, pe Care Îl sprijin, Alesul Meu, în Care-Mi găsesc plăcerea! Voi pune Duhul Meu peste El, iar El va vesti neamurilor dreptatea” (Isaia 42:1). Dumnezeu Tatăl vorbeşte despre Dumnezeu Fiul, căruia I-L va da pe Duhul Sfânt. Noul Testament confirmă că acest pasaj din Isaia s-a împlinit în lucrarea de vindecare a lui Isus (Matei 12:15-21), care a fost trimis de Tatăl (Ioan 3:16,17) şi care a primit putere de la Duhul Sfânt (Matei 3:16,17; Luca 4:18). Un al doilea exemplu este Isaia 48:16, „’Apropiaţi-vă de Mine şi ascultaţi… Acum, Stăpânul Domn [Dumnezeu] m-a trimis [pe Hristos] împreună cu Duhul Său [Duhul Sfânt].’” În al treilea rând, în Isaia 63:7-16, se face referire la „ Îngerul Prezenţei Sale” care „i-a răscumpărat” (vers. 9, Hristos), la Duhul Sfânt (vers. 10) şi la Tatăl (vers. 16).

Dacă ar fi să mă izolez pe o insulă şi aş avea voie să iau cu mine doar două cărţi, una din Vechiul şi alta din Noul Testament, aş alege Isaia şi Ioan. Conceptul de trinitate se regăseşte în amândouă. Vechiul Testament abordează tema iubirii lui Dumnezeu în aceeaşi măsură în care o face Noul Testament. Isaia 53 este unul dintre cele mai reprezentative capitole din Scriptură în ceea ce priveşte iubirea Mântuitorului nostru pentru noi toţi. Isaia prezintă Trinitatea mai explicit decât orice alt scriitor vechi-testamental. În Vechiul Testament se prezintă dovezi că Dumnezeu nu Se schimbă (Mal. 3:6) – idee reflectată în Noul Testament prin cuvintele: „Isus Hristos este acelaşi – ieri, astăzi şi în veci!” (Evrei 13:8).

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt Se iubesc Unul pe Altul, prin aceasta iubindu-L pe Dumnezeu şi pe fiinţele asemenea lor (cf. Matei 22:37-40). Această dragoste este eternă şi reciprocă, inerentă naturii Lor, revărsându-se asupra vieţii umane, astfel încât şi noi să putem reflecta într-o anumită măsură acea iubire pentru Dumnezeu şi pentru alţii. Un Dumnezeu solitar nu ar putea fi un Dumnezeu al iubirii. Ce minunată Trinitate!

Norman R. Gulley este profesor de cercetare în teologie sistematică la Southern Adventist University, Collegedale, Tennessee. În prezent, lucrează la al patrulea şi ultimul volum al său de Teologie sistematică, ce se va publica la Andrews University Press. 

NOTĂ: Cu excepția cazurilor în care este altfel specificat, textele biblice sunt citate din ediția NTR a Bibliei în limba română.

Articol apărut în AdventistWorld, februarie 2010.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *