Raportul zilei de 8 iulie

Motive de laudă pentru 8 iulie

  1. Mesajul devoționalului de dimineață: ”Prin încercări spre biruință: Mișcarea adventă și revenirea Sa” a fost prezentat de Alain Coralie, secretar asociat executiv al Diviziunii Africii Centrale și de Est. Vă mulțumim că v-ați rugat pentru el. Provocarea pe care ne-a făcut-o la sfârșit  a fost: ”Scoală-te, luminează, Isus vine!”
  2. IMG_9141-200x300Am avut un raport deosebit de laudă la adresa lui Dumnezeu, de la cele 100 Zile de Rugăciune, din partea profesorului Rono din Eldoret, Kenya și a soției sale. Ei ne-au împărtășit cum grupul celor care participau la cele 100 Zile de Rugăciune a crescut la peste 400 de persoane și cum pastori neadventiști s-au alăturat grupului și au solicitate studii. Din cei 30 de pastori cu care s-au făcut studii, 16 au fost recent botezați și au devenit adventiști de ziua a șaptea. (În fotografia alăturată este doamna Rono împreună cu Melody Mason, coordonator al programului 100 Zile de Rugăciune.)
  3. Sesiunea de lucrări a fost dedicată întrebării dacă Diviziunile ar trebui să stabilească prevederi pentru hirotonirea femeilor în teritoriile lor. După lungi discuții, biserica mondială a votat: Da 977; Nu 1381. 5 abțineri. (Au fost în total 2363 voturi!) Deși ziua a fost o provocare și câteodată a devenit puțin tensionată, Duhul lui Dumnezeu S-a manifestat în cadrul procedurilor. Președintele lucrărilor, Michael Ryan, ca și pastorul Ted Wilson au exprimat mulțumiri.
  4. În decursul zilei, mulți au venit și mulți au plecat din camera de rugăciune. Domnea un spirit atât de plăcut și aici, căci am evitat să ne rugăm rugăciuni legate de ordinea de zi, ci doar ne-am rugat ca Dumnezeu să lucreze și să se facă voia Lui. Când s-au anunțat rezultatele votului, nimeni n-a aplaudat în camera de rugăciune, ci a urmat un timp de rugăciune în grup și toți s-au ținut de mână în timp ce cântau ”Prinde-ne Doamne, în banda iubirii.” Unii au plâns, dar exista un spirit de unitate și I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru aceasta.
  5. Rapoarte minunate aseară din partea Diviziunilor Africii de Sud și Oceanului Indian, Diviziunea Pacificului de Sud și Asiei de Sud și Pacificului. Dumnezeu este la lucru în biserica Sa!
  6. Deși a fost o zi lungă (și au trecut deja 7 zile lungi) lăudăm pe Dumnezeu pentru că El continuă să ne susțină pe noi și pe conducătorii noștri!

Cereri de rugăciune pentru 9 iulie

  1. Rugați-vă pentru Taj Pacleb. El va prezenta devoționalul de dimineață: ”În toată lumea: Proclamarea Evangheliei și a revenirii Sale.” Taj Pacleb este evanghelist în Conferința Californiei Centrale.
  2. Sesiunea Conferinței Generale se îndreptă spre final începând de joi. Orice subiecte nerezolvate de pe ordinea de zi se vor discuta în cursul sesiunilor de dimineață și de după-amiază. Rugați-vă pentru înțelepciune și eficiență!
  3. Rugați-vă ca spiritul plăcut să fie prezent și în cursul întrunirilor rămase.
  4. Rugați-vă ca vremea să continue să rămână suportabilă!
  5. Seara, rapoartele vor fi prezentate de  Diviziunea Asiei de Sud, Diviziunea Trans-Europeană și Diviziunea Africii Centrale și de Vest. Rugați-vă ca mulți să fie convinși și inspirați de aceste rapoarte.
  6. Rugați-vă pentru putere în continuare pentru personalul Conferinței Generale, al grupei de rugăciune și al celorlalte activități. Mai sunt încă trei zile! Suntem obosiți, dar Dumnezeu promite că puterea Sa ne ajută în slăbiciunea noastră.

Preluare de pe redesteptaresireforma.wordpress.com

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *