|
14 Noiembrie 2011
19 octombrie 2011... O zi frumoasă şi liniştită de toamnă, care va rămâne de neuitat pentru familia Colonescu, din comuna Huruieşti, judeţul Bacău. După rugăciuni şi lacrimi, după zile de încercări şi incertitudini, Dumnezeu a răspuns rugăciunilor lor şi au primit în dar... o CASĂ.
Făgăduinţa divină: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide!” s-a împlinit atât de frumos în viaţa acestei familii! Timp de mai bine de un an s-au rugat ca Dumnezeu să privească spre suferinţa şi necazul lor şi astăzi sunt fericiţi, Au înţeles că nici o lacrimă nu este vărsată fără să fie cunoscută de Mântuitorul, şi nici rugăciunea nu se înalţă la cer fără ca El sa nu o audă...
Pentru ca visul acestei familii să devină realitate, El a ales să se folosească de oameni. Oamnei de aproape sau de departe, oameni albi sau negri, oameni săraci sau bogaţi, dar care au dat dovadă de dragoste şi dăruire de sine. Povestea de viaţă a acestei familii (compusă din patru copii, părinţi şi bunici) a strâns laolaltă voluntari din Adjud, Bacău, Matca, Neamţ, Scoţia şi Roma (Italia).
Am fost martorii unei minuni pe care Dumnezeu a făcut-o în cazul acesta, deoarece în ciuda problemelor pe care le-am avut datorită prejudecăţilor unor oameni din localitate, Dumnezeu ne-a dat izbândă folosindu-se de prefectul judeţului Bacău. Prezent la inaugurare, domnul prefect a apreciat ADRA România şi, implicit, Biserica Adventistă, pentru faptul că, dincolo de vorbe şi promisiuni, se află fapte concrete. Uimit de calitatea lucrărilor şi de timpul extrem de scurt (aproape 3 luni) în care s-a finalizat acest proiect, domnul prefect a mulţumit lui Dumnezeu pentru că mai sunt posibile şi astăzi minuni.
Am citit de curând o întâmplare care mi-a plăcut foarte mult şi poartă în ea o lecţie de viaţă. O învăţătoare şi-a întrebat într-o zi elevii: „Ce sunt buruienile?” după mai multe răspunsuri, care mai de care mai interesante, un copilaş din spatele clasei a răspuns: „Buruienile sunt nişte plante folositoare doar lor.” Câtă dreptate avea copilul acesta!
Trăim într-o societate în care lupta pentru supravieţuire a devenit atât de acerbă. Trudim de dimineaţă până seara târziu pentru o bucată de pâine, alergăm fără să ştim de multe ori „încotro?”, ne străduim să ne căţărăm pe scara afirmării personale cu orice chip..., şi toate acestea fără să mai auzim glasul rugăciunilor semenilor noştri... Pământul acesta este plin de „buruieni”, de oameni care trăiesc doar pentru ei... Nouă, oamenilor, ne place să primim, nu să dăruim; să strângem mâna, nu să o deschidem; să fim iubiţi, nu să iubim. Creştinismul, însă, înseamnă altceva... Mântuitorul ne-a lăsat un exemplu de ceea ce înseamnă iubire necondiţionată şi slujire fără prejudecăţi.
Vine o vreme când Cerul ne cheamă să ne oprim! E vremea să lăsăm ca dragostea nostră să nu fie îndreptată doar către interior, către NOI, ci şi către exterior, către EL ... E vremea să auzim strigătul semenilor noştri şi, prin puterea lui Dumnezeu, să fim răspunsul Cerului la rugăciunile lor!
E vremea să smulgem dn inima noastră orice „buruiană” care ar putea înăbuşi grâul credinţei şi să lăsăm ca Duhul Sfânt să ne folosească pentru mângâierea celor fără speranţă şi pentru alinarea celor îndureraţi!
