flame-100daysofprayer

Ziua 84 – Marți, 16 iunie

Cei 300 care au lipsit

Pasaj Biblic de Meditat: Fapte 1:14 – Fapte 2:4

Verset Cheie: “În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.” Fapte 2:1

Totul a început acum mai bine de un an și jumătate, atunci când partenerul meu de rugăciune, Godfrey Miranda, a venit cu ideea de a ne trezi mult mai devreme pentru a avea mai mult timp de rugăciune. Ne-am hotărât să mai invităm și alți prieteni pastori să ia parte la inițiativa noastră PUSH. (PUSH înseamnă „Pray Until Something Happens” = Roagă-te Până se Întâmplă Ceva).

O parte importantă a acestei inițiative a fost să ne rugăm împreună o dată pe săptămână, pe internet cu ajutorul Google hangout. În timp acestor perioade de rugăciune unită, am observat cum Duhul Sfânt lucra din ce în ce mai puternic în inima mea. Iar ca rezultat al rugăciunii unite, Dumnezeu ne-a apropiat mai mult unii de alții și acești colegi pastori au devenit unii din cei mai buni prieteni ai mei.

În Marei 18:19-20, Isus ne promite prezența Sa atunci când ne unim în rugăciune. Referindu-se la promisiunea din Matei 18, Ellen White scrie:

Promisiunea aceasta este făcută cu condiția ca biserica să înalțe rugăciuni unite, și ca răspuns la aceste rugăciuni, ei vor primi o putere mai mare decât aceea care vine ca răspuns al rugăciunii personale private. Puterea dată va fi proporțională cu unitatea membrilor și cu dragostea lor pentru Dumnezeu și unii pentru alții. (Manuscriptul 9, no.748, p.303)

Cu alte cuvinte, în timp ce Duhul lui Dumnezeu este revărsat peste noi în camera noastră de rugăciune personală, el este revărsat cu și mai multă putere atunci când ne rugăm în unitate cu alții. Ce dar!

Din fericire, ucenicii au învățaț despre puterea rugăciunii chiar din exemplul lui Isus și a învățăturilor lui. După ce El s-a înălțat la cer, ei au mers în camera de sus și au început imediat să se roage.

Biblia ne spune: „Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui. ” (Fapte 1:14). Și după 10 zile de rugăciuni stăruitoare, Duhul Sfânt a venit cu putere. Și aici este secretul: a venit numai la aceia care erau cu același cuget în același loc. (Fapte 2:1)

Tragedia nerostită a cincizecimii este ca mai mult de 300 de urmași ai lui Hristos lipseau din camera de sus. Numai 120 erau adunați. Să se roage împreună, și doar cei 120 din încăpere au fost umpluți cu Duhul Sfânt în ciuda faptului că în 1 Corinteni 15:6 ni se spune că 500 de urmași erau prezenți la înălțarea lui Hristos.

Nu știu cum ești tu, dar eu nu vreau să fiu printre cei care vor rata momentul revărsării ploii târzii!

Vă spun, noi trebuie primim botezul cu Duhul Sfânt. Este pentru noi, și trebuie să îl avem. Noi trăim în timpul acela, don istoria acestui pământ, când trebuie să ne îtâlnim să me rigăm pentru o binecuvântare specială pentru fiecare din noi individual, și apoi vom fi în Hristos și prin El victorioși. Suntem prea ușor satisfăcuți cu binecuvântări speciale dar limitate. (Manuscript Releases, vol. 2, p. 24)

Ne vom uni noi în rugăciune pentru a primi acest dar? Vom lăsa totul de-o parte să venim în același cuget? Haideți să nu ne mai lăsăm satisfăcuți cu puțin, cu binecuvântări limitate. Haideți să ne luptăm în rugăciune până se va întâmpla ceva.

Provocarea unei Rugăciuni din Inimă

Tată, tânjim după o putere mai mare prin care să dăm mărturie despre Tine. Te rugăm, adu-ne în aceeași gând așa cum ai făcut-o cu ucenicii în camera de sus. Dă-ne o dorință sinceră pentru a ne ruga împreună, cerând împlinirea promisiunii că Tu ne vei trimite Duhul Tău cel Sfânt. Ajută-ne ca nici unul din noi să nu lipsească din acest cerc de rugăciune. Nimic nu este mai important ca acest lucru. Ajută-ne să facem din asta prioritatea noastră numărul unul! Unește-ne în dragostea Ta și umple-ne cu revărsarea atât de mult așteptată a ploii târzii! În numele lui Isus, Amin!

Scris de Zac Page
Traducere: Sarah Ștefan

MOTIVE DE RUGĂCIUNE

  1. Rugați-vă pentru o  revărsare atât de bogată a Duhului Sfânt la această Sesiune a Conferinței Generale, încât să fie evident pentru toți că Dumnezeu este la lucru în biserica Sa și că El a auzit rugăciunile noastre stăruitoare.
  2. Rugați-vă ca toți delegații și participanții să-și facă o prioritate din a petrece timp la picioarele lui Isus în fiecare dimineață, înainte de a petrece timp în lucrare – nu în grabă, ci timpul necesar pentru a fi puternici în Domnul.
  3. Rugați-vă pentru darurile speciale pentru misiune care se vor strânge în ultimul Sabat, cel din 11 iulie, pentru a finanța mii de proiecte misionare ce vor fi implementate de tinerii din toată lumea.
  4. Rugați-vă pentru mesajul special care va fi prezentat în Sabat dimineață, pe 11 iulie, la ora 11 de către președintele ales al Conferinței Generale.
  5. Rugați-vă pentru întâlnirile care vor avea loc după-amiază în Sabatul din 11 iulie și care se vor concentra pe misiunea bisericii. Rugați-vă ca toți cei prezenți să fie reînsuflețiți pentru misiunea la care ne-a chemat Dumnezeu pe toți să facem parte.
  6. Rugați-vă pentru programul de închidere, din seara Sabatului din 11 iulie, program intitulat ”Marșul misiunii”, cunoscut înainte sub numele de ”Parada Națiunilor”. Fie ca Dumnezeu să fie slăvit.
  7. Rugați-vă pentru o participare și un angajament sporit în misiunea de evanghelizare, din partea tuturor instituțiilor bisericii, deoarece ele sprijină astfel misiunea bisericii.
  8. Rugați-vă ca Duhul lui Dumnezeu să călăuzească discuțiile de pe agendă asupra unor subiecte importante cum ar fi: Creațiunea, Convingeri fundamentale, Binecuvântarea femeilor, probleme legate de manualul și politica bisericii, etc. fie ca să se împlinească voia Domnului.
  9. Rugați-vă ca momentele și orele de rugăciune de la aceste întâlniri să aibă o semnificație profundă și să fie de folos pentru toți participanții.
  10. Rugați-vă ca oamenii să plece în fiecare zi (la prânz și seara) de la sesiunea Conferinței Generale, lăudând pe Dumnezeu pentru modul în care lucrează și ce face în inimile și viețile lor, în loc de a vorbi despre păreri diferite sau discuții obișnuite.

”Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.” 2 Cronici 16:9

Preluare de pe redesteptaresireforma.wordpress.com

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *