teenagers-praying-100daysofprayer

Ziua 83 – luni, 15 iunie

Cel mai mare pericol pentru părtășia creștină

Pasaj Biblic de meditat: Fapte 1:1-14

Verset cheie: “Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.” Faptele Apostolilor 1:14

Atunci când mă gândesc la unitate în biserică, instantaneu îmi vine în minte cartea Faptele Apostolilor și faptul că urmașii lui Hristos erau uniți în același scop și gândire.

Fapte 1:14 ne spune că „Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri”. În Fapte 2:1 găsim din nou: „erau toţi împreună în acelaşi loc”. Aici este momentul în care biserica s-a aprins, în mod literar. Revărsarea Duhului Sfânt nu putea fi greșit înțeleasă de către cei din camera de sus. Astăzi, Isus dorește același lucru și pentru biserica noastră. El vrea ca noi să fim într-un cuget, uniți într-o legătură de frăție strânsă pe care nimic să n-o poată zdruncina.

Cel rău a încercat să rupă multe legături și să ducă la ruină multe relații din viața mea (sunt sigură că acest lucru este valabil pentru mulți dintre voi). Unde este locul în care Satana mă atacă cel mai puternic? În relațiile mele din biserică! Da, a încercat iar și iar să sape șanțuri între mine și cei cu care ar trebui să am relațiile cele mai strânse, frații și surorile mele în Hristos. Acesta este lucrul asupra căruia trebuie să veghem astăzi.

Ca biserică, ne confruntăm cu multe provocări și  suntem  susceptibili de a ne răni unii pe alții. Dar ce vreau eu să întreb este: cum relaționăm noi cu cei cu care nu suntem de acord? Lumea ne privește, așteptând să ne vadă căzând, așteptând să vadă cum ne arătăm a fi ipocriți.

Ellen White ne spune:

Nu opoziția lumii este cel mai mare pericol pentru noi; ci răul nutrit în inimile aşa-zişilor credincioşi, care lucrează cel mai mare dezastru şi întârzie cel mai mult programul cauzei lui Dumnezeu… Armonia şi unitatea care există între oameni cu caractere diferite constituie cea mai puternică mărturie care poate fi adusă, că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume pentru a-i mântui pe păcătoşi. Este privilegiul nostru să aducem această mărturie. însă, pentru a face acest lucru, trebuie să ne aşezăm sub comanda lui Hristos. Caracterele noastre trebuie modelate în armonie cu caracterul Său, voinţa noastră trebuie supusă voinţei Lui. Atunci vom lucra împreună fără nici un gând de conflict. (Sfaturi pentru biserică, p.44)

Apoi, în încheierea acestei idei ea spune:

Micile deosebiri asupra cărora se zăboveşte conduc la acţiuni care distrug părtăşia creştină. Să nu îngăduim vrăjmaşului să câştige astfel avantaj asupra noastră. Să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu şi unii de alţii… Numai Spiritul lui Dumnezeu poate produce această unitate. Cel care S-a sfinţit pe Sine însuşi îi poate sfinţi şi pe ucenicii Săi. Uniţi cu El, ei vor fi uniţi şi unii cu alţii, în cea mai sfântă credinţă. Când ne vom da toată silinţa pentru această unitate, aşa cum doreşte Dumnezeu să ne străduim pentru ea, aceasta va veni la noi! (p. 45)

Fie ca aceasta să fie rugăciunea și scopul nostru, pentru ca Dumnezeu să ne dea unitate prin Duhul Său! Iar cele mai strânse legături de unitate să fie cu frații și surorile noastre în Hristos.

Provocarea unei rugăciuni din inimă

Tată ceresc, în Ioan 15 ne-ai spus că lumea ne va urî dacă Te vom urma așa cum ar trebui să o facem. Dacă ei ne vor urât, e în regulă. Dar ajută-ne să nu fim urâți pentru că suntem ipocriți, sau că pretindem că avem credință. Fă ca lumea să ne poată vedea lucrând împreună în dragoste, ca un singur trup, umpluți de  puterea ce vine de sus. Aceasta este minunea cea mare pentru care ne rugăm. Și știm că ne rugăm acest lucruri conform voinței Tale. Mulțumim că ne asculți această rugăciune. În numele lui Isus, Amin!

Scris de: Kat Taylor

Traducere: Sarah Ștefan

 MOTIVE DE RUGĂCIUNE

  1. Rugați-vă pentru căderea Ploii Târzii asupra sesiunii Conferinței Generale 2015, care să conducă la ultima mare strigare arătând și ne va da putere să terminăm lucrare așa încât să putem merge acasă.
  2. Rugați-vă ca fiecare dintre delegați să experimenteze din nou ”dragostea dintâi” și să fie astfel provocați ca umblarea lor cu Isus în timpul sesiunii să crească în intensitate.
  3. Rugați-vă pentru unitate între delegați și lideri în tot timpul întâlnirilor, unitate bazată pe respect pentru Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciune umilă, puterea Duhului Sfânt și respect pentru statutul si regulamentele bisericii care au fost deja aprobate.
  4. Rugați-vă ca oricare ar fi procedurile care trebuie urmate pentru a respecta statutul și protocolul, la această sesiune să nu fie doar lucrări așa cum e de obicei la sesiunea Conferinței Generale, ci redeșteptarea spirituală pentru toți participanții, astfel încât să putem fi toți împuterniciți și redeșteptați pentru a vesti lumii pe Isus ca niciodată înainte.
  5. Rugați-vă ca Dumnezeu să binecuvânteze alegerile și să pună conducătorii pe care El îi vrea pentru viitor, lideri care vor aduce slavă numelui Său și care vor lucra în unitate cu colegii lor pentru a îndeplini misiunea bisericii din toată lumea.
  6. Rugați-vă ca Dumnezeu să pună un gard de protecție în jurul delegaților și a familiilor lor, știind că mulți sunt în fruntea lucrării și Satana este mânios și caută să ne atace în multe feluri. Rugați-vă ca Dumnezeu să ridice stindardul împotriva acestor atacuri spirituale asupra familiilor noastre.
  7. Rugați-vă pentru tinerii și adulții tineri, care vor fi prezenți la întrunirile Conferinței Generale. Rugați-vă ca ei să vadă o imagine atât de frumoasă a lui Isus  încât să dorească să-și  dedice viețile pentru misiune și slujire pentru a grăbi revenirea lui Isus.
  8. Rugați-vă pentru întâlnirile și seminariilor de rugăciune ale departamentului Misiunea femeii care vor avea loc zilnic  (mai puțin în Sabat)  în sala de conferințe pe parcursul Sesiunii Conferinței Generale.
  9. Rugați-vă pentru muzica din fiecare seară și din timpul întregii Sesiuni. (Aproape 4000 de oameni vor fi implicați). Rugați-vă ca fiecare din ei să vadă aceasta ca o ocazie de a slavi cu adevărat pe Dumnezeu și nu pe ei înșiși.
  10. Rugați-vă pentru Taj Pacleb, evanghelist de la Conferința Californiei Centrale, care va prezenta unul din devoționalele de dimineață în timpul Sesiunii.

”Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi SE ÎNVOIESC pe pământ să ceară un lucru oarecare, LE VA FI DAT de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” Matei 18:19-29

Preluare de pe redesteptaresireforma.wordpress.com

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *