Ziua 63 – Marți, 26 mai

Ziua când mi-am recunoscut public eșecul

Pasaj Biblic de meditat: Iacov 5:13-18

Verset Cheie: “Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Iacov 5:16

Nu voi uita niciodată cum acum câțiva ani, în timp ce mă pregăteam să conduc partea de rugăciune la un eveniment de amploare, Duhul Sfânt lucra să mă conștientizeze de nevoia mea de a schimba unele lucruri din viața mea. Copleșită de recunoașterea păcatelor pe care încercam să le ignor, m-am plecat pe genunchi în camera mea de la motel și am strigat spre Dumnezeu: „O, Doamne, cum pot să merg eu azi în fața poporului Tău, să-i conduc în rugăciune și să-i încurajez să Te caute, în timp ce în viața mea sunt lucruri care nu sunt așa cum ar trebui?”

Am plâns și m-am rugat pentru câteva minute, apoi am decis să cer unuia dintre colegii mei de echipă să preia serviciul pentru că evident, eu nu eram demnă să o fac. Dar în timp ce m-am ridicat să merg să cer colegului să mă ajute, Duhul Sfânt a început să vorbească inimii mele din nou.

„Melody, Dumnezeu nu caută vase perfecte a căror viață este fără cusur. El caută vase consacrate; vase care se vor umili pentru ca El să îi poată folosi. Tu trebuie să conduci întâlnirea de rugăciune, și trebuie să împărtășești cu adunarea despre convingerea care ai primit-o în dimineața aceasta. Fii sinceră despre felul în care ai eșuat! Amintește-ți că vii la Tronul lui Dumnezeu pentru că ai nevoie ca El să te salveze și să te ajute să îți pui viața în ordine. Dacă oamenii ar aștepta până vor avea viața în ordine, atunci nu vor mai veni niciodată. Împărtășește acest lucruri cu participanții. Ia-i cu tine la tronul lui Dumnezeu în timp ce cauți să îndepărtezi orice păcat și compromis.”

Am început să protestez imediat. „Nici vorbă! Nu pot face asta, Doamne! Ce o să gândească oamenii dacă văd că eu, ca lider, nu Te-am onorat prin viața mea așa cum ar fi trebuit? Cum aș putea să mă prezint înaintea oamenilor și să le împărtășesc faptul că nu sunt vrednică să stau în fața lor și să-i conduc în rugăciune?”

Am simțit iar vocea Duhului Sfânt vorbindu-mi: „Nu este vorba despre meritele tale. Este vorba de meritele lui Hristos. Dar dacă El lucrează, tu trebuie să te umilești.”

Oh, și cât de mult nu voiam să ascult îndemnurile Duhului Sfânt în acea dimineață! Dacă aș fi putut fugi ca Iona, sau să mă închid în camera de hotel, aș fi făcut-o. Dar Duhul Sfânt a pus pe inima mea o așa de mare convingere încât știam ce trebuie să fac.

Am mers, în dimineața aceea, în fața participanților tremurând și cu lacrimi în ochi și am împărtășit cum Dumnezeu m-a convins despre un aspect din viața mea în care nu trăiam în ascultare completă față de El. (Aspectul acesta se referea la plata de zecimi și  daruri – eram în urmă cu câteva luni cu plata lor, jefuindu-l  astfel pe Dumnezeu de ceea ce Îi aparține. Vezi Maleahi 3:8). Am spus adunării că de când Dumnezeu a adus acest păcat în atenția mea, știind că nu avusesem cum să repar lucrurile încă, în dimineața aceea nu am vrut să merg în față să conduc sesiunea de rugăciune.

Camera era plină de sute de oameni și toți ascultau în liniște deplină.

Deși acest lucru mi-a rănit profund mândria, am continuat să împărtășesc cu participanții ceea ce Dumnezeu a pus pe inima mea legat de acest subiect dar și de altele. Apoi am invitat adunarea să vină în față și să mi se alăture ca să punem de-o parte păcatele noastre (mărturisind păcatele personale în gând și mărturisind public păcatele de care cu toții suntem vinovați ca biserică).

În acea zi, în timp ce ceream lui Dumnezeu iertare pentru acele arii în care am lăsat compromisul să intre în viața noastră, s-au vărsat multe lacrimi în audiență. A fost o sesiune de rugăciune cu adevărat minunată și puteam vedea prezența Duhului Sfânt printre noi.

După aceea, mai mulți oameni mi-au spus că acesta era exact mesajul de care aveau nevoie pentru a lua hotărârea să își îndrepte păcatele. Cineva mi-a mărturisit că venise cu o inimă împietrită de scepticism și îndoială și văzând în acea zi cum eu mi-am mărturisit cu onestitate slăbiciunile și nevoia mea de un Salvator, a devenit conștient de nevoia lui și s-a hotărât să își predea inima lui Hristos. „N-am văzut până acum persoane care să stea în față și care să fie sinceri și onești cum ai fost tu astăzi. Mi-au părut întotdeauna aceste evenimente ca un fel de show religios. Dar astăzi mi-am dat seama că Dumnezeu este real, pentru că am văzut cum lucra la inima ta și cum îți schimba viața. Mulțumesc că te-ai lăsat schimbată” mi-a spus el cu o voce tremurândă.

“Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Iacov 5:16

Bineînțeles, nu ar fi fost necesar ca în acea zi să îmi împărtășesc eșecurile. (Ceea ce conta cel mai mult era să îndrept lucrurile cu Dumnezeu). Dar am știut că trebuie să fac lucrul acesta pentru că Duhul Sfânt mi-a dat această convingere. Ellen White scrie că uneori trebuie să mărturisim păcatele noastre public, nu numai pentru noi dar și ca mărturie și exemplu pentru cei care ascultă. În cazul meu, nu numai că am învățat o lecție care nu o voi uita niciodată dar a ajutat și pe alții să se decidă să renunțe la anumite compromisuri care le îngăduiseră în diferite aspecte ale vieții lor. Și dacă vrem ca Duhul Sfânt să fie revărsat trebuie să facem același lucru. Întrebarea este: Cine va fi dispus să ia inițiativa pe această cale? Îți vei umili tu inima? Vei da voie Domnului să te folosească?

Provocarea unei rugăciuni din inimă:

Dragă Doamne, nu e ușor să recunoaștem că am greșit, mai ales înaintea altora. E mai ușor să arătăm cu degetul atunci când alții greșesc. Dar ajută-mă să recunosc că a fi onest cu Tine și cu poporul Tău este mai important decât a avea o fațadă respectabilă. Nu vreau ca ceva să mai stea între mine și Tine, și nu vreau ca să stea ceva în calea revărsării Duhului Tău peste biserica noastră, așa că Te rog, curăță-mi inima astăzi. Arată-mi calea pe care să merg și ajută-mă să fiu umil înaintea tronului Tău și înaintea fraților și surorilor mele pentru ca lumea să vadă o imagine vie a jarului, milei, iertării și dragostei Tale.

Scris de: Melody Mason

„De nimic nu se teme Satana mai mult decât de faptul că poporul lui Dumnezeu va îndepărta orice obstacol şi va pregăti calea pentru ca Domnul să poată revărsa Duhul Sfânt asupra bisericii care lâncezeşte…Ploaia târzie va veni, iar binecuvântarea lui Dumnezeu va umple fiecare suflet care este curăţit de orice întinare. Aceasta este lucrarea noastră acum—să ne consacrăm lui Hristos, ca să putem fi pregătiţi pentru vremea de înviorare de la faţa Domnului, pentru botezul Duhului Sfânt.” (Evenimentele ultimelor zile, p.192)

Traducere: Sarah Ștefan

MOTIVE DE RUGĂCIUNE

  1. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să fie revărsat atât de puternic asupra bisericii în lunile care urmează încât să existe o umilire a inimilor, pocăință și împăcare între noi ca popor, astfel încât să putem înainta cu putere și să încheiem lucrarea.
  2. Rugați-vă pentru delegații și conducătorii Bisericii Mondiale, ca să aștepte pe Dumnezeu în umilință și să caute stăruitor voința Sa cu privire la hotărârile care trebuie luate.
  3. Rugați-vă ca aceste întâlniri ale Conferinței Generale să fie un punct de cotitură în istoria bisericii noastre.
  4. Rugați-vă ca tema: ”Scoală-te! Luminează-te! Vine Isus!” să aibă o semnificație personală în viețile noastre, în timp ce căutăm să proclamăm întreita solie îngerească din Apocalipsa 14.
  5. Rugați-vă ca Dumnezeu să umple Alamodomul cu Prezența Sa și ca oamenii să simtă puterea Duhului Sfânt de îndată ce intră acolo.
  6. Rugați-vă ca delegații și participanții la Conferința Generală să caute ocazii de a se ruga împreună și unul pentru altul în tot timpul Sesiunii.
  7. Rugați-vă ca delegații și participanții să caute ocazii de a mărturisi și a se ruga cu lucrătorii neadventiști și personalul care ne va servi în timpul întâlnirilor și ca Dumnezeu să folosească aceste puncte de contact pentru a aduce pe mulți la adevăr.
  8. Rugați-vă pentru o revărsare specială a Duhului Sfânt asupra delegaților Trezoreriei Conferinței Generale (8) venind de la Maryland, în timp ce ei se pregătesc din punct de vedere spiritual pentru sesiunea Conferinței Generale.
  9. Rugați-vă pentru binecuvântarea Duhului Sfânt asupra delegaților Secretariatului General (7) venind de la Maryland, în timp ce ei se pregătesc din punct de vedere spiritual pentru sesiunea Conferinței Generale.
  10. Rugați-vă pentru a se pune accentul în mod continuu atât la nivel personal, cât și la nivelul întregii biserici asupra citirii zilnice a Bibliei prin inițiativa ”Redeșteptat prin Cuvântul Său” precum și prin programul care îl completează ”Crede în Profeții Lui”.

”Nu există nicidecum primejdia ca Domnul Dumnezeu să nu ia seama la rugăciunile poporului Său. Există însă primejdia ca în ispite și încercări, ei să se descurajeze și să nu mai stăruie în rugăciune.” Parabolele Domnului Hristos, p.175

Preluare de pe redesteptaresireforma.wordpress.com

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *