Ziua 62- Duminică, 24 mai

Tema următoarelor 10 zile: Umilință și iertare

Pasaj Biblic de meditat: Iacov 4:7-12

Verset cheie: ”Smeriți-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălța” Iacov 4:10

În anul 1901, biserica adventistă de ziua a șaptea începea să se extindă rapid. Se întâmplau lucruri  mari pe multe fronturi pe măsură ce lucrarea înainta. Cu toate acesta, lipsea un lucru. Acest singur lucru, experimentat, ar fi adus cu sine toate celelalte binecuvântări și lucrarea ar fi fost terminată.

Referindu-se la această lipsă, Ellen White relatează trist o viziune primită:

Într-o zi, la amiază, scriam cu privire la lucrarea ce s-ar fi putut face la ultima Conferință Generală, dacă oamenii din poziții de răspundere ar fi urmat voia și calea lui Dumnezeu. Aceia care au avut o mare lumină n-au mers în lumină. Adunarea s-a încheiat și ruptura nu s-a făcut. Oamenii nu s-au smerit înaintea Domnului, așa cum ar fi trebuit să o facă, și Duhul Sfânt nu a fost revărsat.

Scrisesem până aici când mi-am pierdut cunoștința și se făcea ca și cum aș fi fost martoră la o scenă ce se petrecea în Battle Creek.

Eram adunați în auditoriul Tabernacolului. S-a înălțat o rugăciune, s-a cântat un imn, și din nou s-a înălțat o rugăciune. Se adresa lui Dumnezeu cea mai călduroasă cerere. Adunarea se caracteriza prin prezența Duhului Sfânt. Lucrul se adâncea tot mai mult și unii dintre cei prezenți plângeau în hohote.

Cineva s-a ridicat din locul unde era plecat și a spus că înainte avusese neînțelegeri cu anumite persoane și că nu simțise iubire pentru ele, dar că acum se vedea așa cum era. Cu multă solemnitate, el a repetat solia către biserica din Laodicea : „Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic » În îngâmfarea mea mă simțeam chiar așa, a spus el. «Și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac orb și gol.» Acum văd că aceasta este starea mea. Ochii mei sunt deschiși. Duhul meu a fost aspru și nedrept. M-am socotit neprihănit, dar inima mea este zdrobită și simt nevoia sfatului prețios al Aceluia care m-a cercetat până în străfundurile inimii mele. O, cât de îndurătoare, miloase și iubitoare sunt cuvintele acestea: «Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești și haine albe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi».” (Apocalipsa 3, 17.18).

Vorbitorul s-a întors către cei care se rugaseră și a spus: „Avem ceva de făcut. Trebuie să ne mărturisim păcatele și să ne umilim inima înaintea lui Dumnezeu.” El a făcut mărturisiri dintr-o inimă zdrobită și apoi a pășit spre diferiți frați, unul după altul, și le-a întins mâna, cerându-le iertare. Aceia cărora li se adresa se ridicau repede în picioare, mărturisindu-și greșelile și cerând iertare, și cădeau unul pe gâtul celuilalt, plângând. Spiritul mărturisirii se întindea prin toată adunarea. Era ca în Ziua Cincizecimii. Se cântau laude lui Dumnezeu și lucrarea aceasta s-a făcut până târziu în noapte, până spre dimineață.

Cuvintele următoare erau deseori repetate, cu claritate: „Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te! Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la El, voi cina cu el, și el cu Mine.” (Apocalipsa 3, 19.20).

Nimeni nu părea că e prea mândru pentru a face mărturisiri cu o inimă zdrobită, iar cei care stăteau în fruntea acestei lucrări erau cei cu influență, dar care mai înainte nu avuseseră curaj să-și mărturisească păcatele.

Era o bucurie ce nu se mai simțise niciodată în Tabernacol.

Apoi, m-am trezit din starea mea de inconștiență și, pentru un timp, nu am putut să-mi dau seama unde mă aflam. Încă aveam tocul în mână. Mi se spuneau cuvintele: „Așa ar fi putut să fie. Domnul aștepta să facă toate acestea pentru poporul Său. Tot cerul aștepta să-și reverse îndurarea”. M-am gândit ce ar fi putut să fie, dacă la ultima adunare a Conferinței Generale s-ar fi făcut o lucrare deplină; și asupra mea s-a abătut o agonie a dezamăgirii când mi-am dat seama că scena la care fusesem martoră nu era reală. (Mărturii pentru Comunitate, vol.8, p 104-106)

”Ceea ce ar fi putut să fie” nu s-a întâmplat poate în 1901,dar se poate petrece astăzi!

Biblia ne spune:

”Apropiați-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curățați-vă mâinile, păcătoșilor; curățați-vă inima, oameni cu inima împărțită! Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă şi plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare: smeriți-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălța.” (Iacov 4:8-10).

Tema următoarelor zece zile va fi: Umilință și iertare. În timp ce continui să te rogi împreună cu noi în următoarele zece zile, te rog să-ți cercetezi inima în mod special și să întrebi pe Dumnezeu dacă este vreun aspect al vieții în care mândria te-a împiedecat să îndreptați ceva – fie că e vorba de un membru al familiei, sau chiar un coleg de slujire. Dacă El îți arăta ceva, rezolvă acel aspect. Nu lăsa să existe nimic care să împiedice revărsarea Duhului asupra vieții tale!

Melody Mason

Coordonator 100 Zile de Rugăciune

Asociația Pastorală a Conferinței Generale

(Notă: Dacă nu ați făcut-o încă, vă invităm să urmăriți video-clipul despre viziunea de mai sus, intitulat: ”Ceea ce ar fi putut să fie” dând click aici – în limba engleză. În cursul acestei săptămâni, vă încurajăm de asemenea să împărtășiți acest video, cu zece prieteni adventiști și cereți celor cărora le veți împărtăși  să se unească cu voi în rugăciune, cerând lui Dumnezeu să facă această lucrare în biserica noastră.)

MOTIVE DE RUGĂCIUNE

scrise de Pastorul Ted N. C. Wilson

  1. Rugați-vă pentru căderea Ploii Târzii asupra Sesiunii Conferinței Generale 2015, și ca ”Ceea ce ar fi putut să fie, să poată fi.”
  2. Rugați-vă pentru unitate în fiecare biserică și entitate din lumea întreagă, unitate bazată pe respect pentru Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciune umilă, puterea Duhului Sfânt.
  3. Rugați-vă pentru umilință în viețile noastre, astfel încât să fim uniți în supunerea față de conducerea lui Dumnezeu și astfel biserica poată hotărâri de comun acord.
  4. Rugați-vă pentru un spirit de umilință autentică, o purtare liniștită, asemenea lui Hristos în prezentări și discuții cu iubire și respect pentru cei care pot avea păreri diferite de ale noastre.
  5. Rugați-vă pentru ca o înțelegere dinamică generală și un entuziasm general pentru misiunea bisericii să înlocuiască oricare alte subiecte de discuție la Sesiunea Conferinței Generale.
  6. Rugați-vă ca Dumnezeu să aducă în față, pentru viitor, conducători evlavioși, umili și dispuși să învețe; lideri care vor asigura o conducere având în centru pe Hristos, pentru ca biserica Sa să-și îndeplinească față de această lume însărcinarea dată de Cer.
  7. Rugați-vă pentru mai mult timp petrecut în studiu și rugăciune, permițând lui Dumnezeu să conducă pe deplin poporul Său după voia Sa, nu după voia noastră. Aceasta va permite puterii Duhului Sfânt să lucreze și să înfrângă tendințele lumești care amenință biserica.
  8. Rugați-vă pentru o recunoștință sinceră pentru scrierile Spiritului Profetic și o acceptare deplină a lor, ca fiind aplicabile azi și ca membrii și conducerea bisericii să citească aceste materiale în mod regulat.
  9. Rugați-vă pentru o deplină înțelegere și utilizare a Misiunii Sănătății Comprehensive(”lucrarea misionară medicală”), permițând membrilor bisericii să răspundă nevoilor oamenilor și să urmeze lucrarea lui Hristos de slujire pentru alții.
  10. Rugați-vă ca fiecare membru al bisericii să simtă o povară pentru câștigarea de suflete și să înțeleagă că cerul cere fiecăruia să meargă pe urmele lui Hristos în împărtășirea credinței personale.

”Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.” 2 Cronici 7:14

Preluare de pe redesteptaresireforma.wordpress.com

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *