reading-proverbs-bible-100daysofprayer

Ziua 53- Sabat, 16 mai

Dumnezeu a promis!

Pasaj Biblic pentru meditat: Romani 4: 13-21

Verset cheie: ”El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu,  deplin încredințat că El ce făgăduiește, poate să şi împlinească. ”Romani 4:20, 21

Ai făcut vreodată o promisiune, intenționând să te ții de cuvânt, dar cumva ”viața” ți-a stat în cale și nu ai reușit? Știu că mie mi s-a întâmplat și totdeauna mă simt atât de rău când îmi dau seama că nu am reușit să fac ceva ce am promis.

Mă bucur că Dumnezeu nu e ca noi când vine vorba de a-Și ține promisiunile. Biblia ne spune mai multe despre Dumnezeu și promisiunea Lui de a ne salva.

Ne spune: “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3:9) și ne mai spune: “Şi făgăduința pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viața veșnică.” (1 Ioan 2:25).

Ne spune: “Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Petru 3:13)

Ne spune: “Dumnezeu nu este un om, ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?” (Numeri 23:19)

Ne spune: “Şi dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.” (Galateni 3:29)

Și în final, ne spune să fim ca Avraam care “nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu” (Romani 4:20).

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru îndelunga Sa răbdare față de mine! Nu îmi pot imagina cum ar fi sentimentul pe care îl ai când ți se promite să petreci veșnicia cu Dumnezeu ca după aceea El să spună: “Oh, scuze Kat. Am uitat că ți-am promis lucrul ăsta. Ghinionul tău, acum e prea târziu.” Dar Dumnezeu îmi amintește iar și iar prin cuvântul Său că mă așteaptă, că vrea să mă salveze și că dorește ca eu să-L urmez.

Oricum, promisiunile Sale nu se opresc aici. Nu numai că ne promite să ne mântuiască, dar El ne-a promis de asemenea că ne va instrui să putem merge să spunem și altora vestea cea bună.

“Du-te dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăța ce vei avea de spus.” (Exod 4:12)

“Căci vă voi da o gură şi o înțelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri.” (Luca 21:15)

De asemenea, El ne-a mai promis că ne va face ca El: “El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” (2 Petru 1:4)

În cartea În Locuri Cerești ni se spune: “Fiecare făgăduință din Cuvântul lui Dumnezeu este pentru noi. În rugăciunile tale, prezintă cuvântul făgăduit al lui Iehova și prin credință cere împlinirea acelor făgăduințe. Cuvântul Său este garanția că dacă ceri cu credință, vei primi toate  binecuvântările spirituale. Continuă să ceri, și vei primi nespus mai mult decât tot ce ceri sau gândești. Educă-te să ai încredere nelimitată în Dumnezeu. Aruncă asupra Lui toate îngrijorările tale. Așteaptă-L cu răbdare și El iți va îndeplini dorința.”  (In Heavenly Places, p.71)

Promisiunile lui Dumnezeu continuă iar și iar. Întrebarea este: le vom accepta noi cu credință în timp ce vom căuta să câștigăm și pe alții pentru împărăția Sa, ori vom încerca să lucrăm prin propriile forțe? Răspunsul la această întrebare va asigura succesul sau ruina misiunii noastre. Haideți să ne încredem astăzi în promisiunile Lui!

Provocarea unei rugăciuni din inimă

Tată bun, știm că nu poți minți, căci Cuvântul Tău nu se întoarce fără rod (Is.55:11). Ajută-ne, Te rugăm, să ne încredem în Tine, și să ne sprijinim pe promisiunile Tale în timp ce căutăm să ajungem și la alții. Sesiunea Conferinței Generale se apropie, și ne rugăm ca Duhul Tău cel Sfânt să se reverse peste viețile noastre. Ajută-ne ca în timp ce vom căuta să câștigăm suflete pentru Împărăția Ta să nu ne bazăm pe propriile noastre puteri ci pe puterea Ta, care nu eșuează niciodată. Îți mulțumim că Te ții de cuvânt și onorezi promisiunile din Cuvântul Tău. În numele lui Isus, Amin!

Scris de: Kat Taylor

Traducere: Sarah Ștefan

MOTIVE DE RUGĂCIUNE

  1. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să fie revărsat atât de puternic asupra bisericii în lunile care urmează încât să existe o umilire a inimilor, pocăință și împăcare între noi ca popor, astfel încât să putem înainta cu putere și să încheiem lucrarea.
  2. Rugați-vă pentru delegații și conducătorii Bisericii Mondiale, ca să aștepte pe dumnezeu în umilință și să caute stăruitor voința Sa cu privire la hotărârile care trebuie luate.
  3. Rugați-vă ca aceste întâlniri ale Conferinței Generale să fie un punct de cotitură în istoria bisericii noastre
  4. Rugați-vă ca tema: ”Scoală-te! Luminează-te! Vine Isus!” să aibă o semnificație personală în viețile noastre, în timp ce căutăm să proclamăm întreita solie îngerească din Apocalipsa 14.
  5. Rugați-vă ca Dumnezeu să umple Alamodomul (clădirea unde va avea loc sesiunea Conferinței Generale) cu Prezența Sa și ca oamenii să simtă puterea Duhului Sfânt de îndată ce intră acolo.
  6. Rugați-vă ca delegații și participanții la Conferința Generală să caute ocazii de a se ruga împreună și unul pentru altul în tot timpul Sesiunii.
  7. Rugați-vă ca delegații și participanții să caute ocazii de a mărturisi și a se ruga cu lucrătorii neadventiști și personalul care ne va servi în timpul întâlnirilor și ca Dumnezeu să folosească aceste puncte de contact pentru a aduce pe mulți la adevăr.
  8. Rugați-vă pentru o revărsare specială a Duhului Sfânt asupraconducerii și delegaților Diviziunii Africii Centrale și de Est în timp ce ei se pregătesc din punct de vedere spiritual pentru sesiunea Conferinței Generale.
  9. Rugați-vă pentru binecuvântarea Duhului Sfânt asupra conducerii și delegaților Diviziunii Euro-Asia în timp ce ei se pregătesc din punct de vedere spiritual pentru sesiunea Conferinței Generale.
  10. Rugați-vă pentru a se pune accentul în mod continuu atât la nivel personal, cât și la nivelul întregii biserici asupra citirii zilnice a Bibliei prin inițiativa ”Redeșteptat prin Cuvântul Său” precum și prin programul care îl completează ”Crede în Profeții Lui”.

”Duhul Sfânt este dat numai acelor care caută cu umilință pe Dumnezeu, care urmează călăuzirea și harul Său. Puterea lui Dumnezeu așteaptă să fie cerută și primită. Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută prin credință, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări. Ea se dă potrivit cu bogățiile harului lui Hristos, și El este gata să dea fiecărui suflet atât cât poate să primească.” Hristos Lumina Lumii 672.

Preluare de pe redesteptaresireforma.wordpress.com

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *