Ziua 42 – Marți, 5 mai

Care este gustul meu?

Pasaj Biblic de meditat: Matei 5:1-14

Verset cheie: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.” Matei 5:13

„Ești adventist?” Mă întrebă liderul grupului. În acel moment tot ce îmi doream era să pot dispărea. Eram un student imatur și neconvertit și tocmai folosisem un limbaj profan lipsit de bunătate pentru a spune unor adolescenți obraznici să îmi lase mașina în pace. Când au aflat că merg la o școală Adventistă din localitate, liderul a menționat numele unei persoane pe care o știa el și care mergea la aceeași scoală, și apoi m-a întrebat dacă sunt și eu adventist. Chiar dacă pe atunci mergeam foarte rar la biserică, îmi amintesc că m-am simțit groaznic din cauza felului în care îmi reprezentasem creștinismul.

Acțiunile mele din acea zi au lăsat un gust amar asupra tinerelor minți ușor impresionabile. Adevărul este că fie că intenționăm sau nu, cu toții avem o influență constantă asupra celor din jurul nostru. Domnul Isus a ilustrat acest lucru folosind metafora cu sarea: „Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.” Matei 5:13

Așadar, cu ce „gust” rămân oamenii după ce stau în jurul meu? Îi face acest lucru să își dorească să îl cunoască pe Dumnezeul meu mai mult, sau îi face să se îndepărteze cu dezgust? Este adevărat ceea ce Ellen White spune: „Cel mai puternic argument în favoarea Evangheliei este un creştin iubitor şi atrăgător” (Divina Vindecare, p.470). Dar eu, personal, nu sunt prea iubitor. Când cineva mă tratează urât, tendința mea este să răspund și să îmi apăr eul. Dar Dumnezeu ne promite că atunci când suntem umpluți de Duhul Sfânt vom aduce roada Duhului. Iar roada aceea va avea un gust bun!

Imaginează-ți numai impactul pe care îl vei avea asupra celor necreștini din sfera ta de influență atunci când răspunzi cu răbdare șefului tău mânios, când ești vesel chiar dacă mașina ți se strică sau se are probleme, când planurile tale de călătorie se schimbă și în timp ce toată lumea e furioasă pe agentul de la poarta de îmbarcare tu rămâi senin și calm, atunci când depășești așteptările și oferi un cuvânt plăcut de încurajare chelnerului nepoliticos. Bineînțeles, tu nu poți face lucrurile acestea pe cont propriu dar le faci pentru că ești atât de umplut de Duhul Sfânt încât caracterul lui Hristos a început să devină caracterul tău.

Inspirația ne spune: „Dacă ne-am smeri înaintea lui Dumnezeu şi am fi buni, cu purtare aleasă, cu inimă gingaşă şi plini de milă, ar fi o sută de convertiri la adevăr acolo unde acum nu este decât una.” (Mărturii vol.9, p.189)

Eu vreau ca toți cei din jurul meu să vrea să-L cunoască pe Isus ca rezultat al faptului că au putut gusta roadele Sale în viața mea. Haideți să ne rugăm ca să dăm pe față mai mult din Spiritul lui Hristos pentru ca lumea într-adevăr să poată „gusta și vedea cât de bun este Domnul” (Psalm 34:8).

Provocarea unei rugăciuni din inimă

Tată din ceruri, în mod firesc noi nu putem să ne asemănăm cu minunatul și iubitorul Tău caracter. Dar ne-ai ales ca să aducem rod (Ioan 15:16), așa că adu Tu astăzi roada Duhului Tău în inimile noastre. Te rugăm, umple-ne cu bunătatea Ta pentru ca toți cei cu care intrăm în contact să își dorească să știe ce este diferit cu noi. Doamne, locuiește astăzi în noi, pentru ca vecinii, colegii de muncă, prietenii și familiile noastre să poată cu adevărat gusta și vedea cât de bun ești! Te rugăm, umple-ne cu Duhul Tău cel Sfânt! În numele lui Isus, Amin!

Scris de Zac Page

(Zac este pastor al bisericii adventiste Templeton Hills din Templeton, California. El și soția sa Leah, sunt căsătoriți de șapte ani și sunt adesea invitați ca vorbitori la diferite evenimente de reînviorare și rugăciune.)

Traducere: Sarah Ștefan

MOTIVE DE RUGĂCIUNE

  1. Rugați-vă ca “Ceea ce ar fi putut să fie” în 1901 să se petreacă în 2015 pentru a grăbi revenirea lui Isus.
  2. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să conducă într-adevăr fiecare aspect al programului la sesiunea Conferinței Generale și ca să existe la toți participanții si mai ales la conducători multă rugăciune, incluzând mărturisiri, umilință, împăcări, slujire altruistă și concentrare asupra misiunii.
  3. Rugați-vă ca această sesiune a Conferinței Generale să fie un punct de cotitură în istoria bisericii noastre
  4. Rugați-vă ca în timpul sesiunii Conferinței Generale să  avem ”o experiență a Camerei de Sus” așa cum au avut ucenicii la Ziua Cincizecimii, și să fim astfel împuterniciți să vestim lumii întregi pe Hristos așa cum au făcut-o ei.
  5. Rugați-vă ca Dumnezeu să umple Alamodomul (clădirea unde va avea loc sesiunea Conferinței Generale) cu prezența Sa și ca oamenii să simtă puterea Duhului Sfânt de îndată ce intră acolo.
  6. Rugați-vă ca Dumnezeu să conducă toate comitetele de propuneri, de numiri, etc.
  7. Rugați-vă ca Dumnezeu să aducă în față conducători evlavioși, umili și dispuși să învețe; lideri care vor asigura o conducere având în centru pe Hristos, pentru ca biserica Sa să-și îndeplinească față de această lume însărcinarea dată de Cer.
  8. Rugați-vă ca tinerii, juniorii, secțiunile primară, grădiniță și primii pași să trăiască experiența redeșteptării la aceste întâlniri. Și ca Dumnezeu  să ajute instructorii să se pregătească.
  9. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să fie turnat asupra lui Ted N. C. Wilson (președinte), G.T. Ng (secretar executiv) și Robert E. Lemon (trezorier) ai Conferinței Generale, ca și asupra familiilor lor.
  10. Rugați-vă pentru vicepreședinții Conferinței Generale: Delbert Baker, Lowell Cooper, Geoffrey Mbwana, Armando Miranda, Pardon Mwansa, Michael Ryan, Benjamin Schoun, Ella Simmons, and Artur Stele precum și pentru familiile lor.

Avem prea puțină credință. Îl limităm pe Sfântul lui Israel. Ar trebui să fim recunoscători că Dumnezeu este binevoitor să folosească pe fiecare dintre noi ca unealtă a Sa. Pentru fiecare rugăciune fierbinte înălțată cu credință vor fi înapoiate răspunsuri. S-ar putea ca acestea să nu vină așa cum ne așteptăm noi; însă vor veni, poate nu după cum am plănuit noi, însă cu siguranță chiar în momentul în care avem cea mai mare nevoie de ele.” Slujitorii Evangheliei, p.92

Preluare de pe redesteptaresireforma.wordpress.com

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *