Ziua 33 – Duminică, 26 aprilie

Dragostea este putere

Pasaj Biblic de Meditat: 1 Corinteni 13:1-13

Verset Cheie: „Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n’aş avea dragoste, nu sînt nimic.” 1 Corinteni 13:2

Când mi-am început studiile la Institutul Teologic Adventist Andrews, tânjeam să am o legătură strânsă cu Dumnezeu și să pot vedea puterea Sa manifestându-se în fiecare aspect al vieții mele, așa cum a fost pentru primii creștini din cartea Faptelor Apostolilor. Așa că am început să petrec din ce în ce mai mult timp în rugăciune căutându-L pe Dumnezeu cu perseverență în fiecare zi.

Voiam să fiu umplut de Cel Atotputernic, pentru a avea putere spirituală. Voiam să pot predica cu puterea Duhului Sfânt și să văd mii convertindu-se într-o zi. Voiam să mă pot ruga cu credință și să văd minuni de vindecare incredibile, precum și biruințe pentru biserică. Așa că am continuat să mă prind de făgăduința: „Ca răspuns al rugăciunii făcute cu credință Dumnezeu va trimite putere.” (Gospel Workers, p.255)

Dumnezeu mi-a răspuns rugăciunii pentru putere. Dar nu am recunoscut-o de prima dată. Pe măsură ce petreceam ore lungi cu Isus în fiecare dimineață, am început să realizez împietrirea inimii mele. Am realizat că aveam o problemă cu mânia prin care răneam mult pe cei mai apropiați mie. Am realizat că aveam o mândrie foarte mare, și multe arii necizelate care aveau nevoie să fie șlefuite.

“Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.” (1 Corinteni 13:2)

WOW! Versetul acesta este atât de cunoscut că e foarte ușor să îi treci cu vederea semnificația. Chiar dacă aș fi avut puterea să fac toate aceste minuni prin puterea lui Dumnezeu dar mi-ar fi lipsit dragostea, nu ar fi avut nici o valoare!

Vedeți dumneavoastră, „Iubirea este putere.” (Mărturii pentru comunitate, vol.2, p.135). Sora White scrie: „Pentru Dumnezeu contează mai mult cu câtă dragoste facem lucrarea decât cantitatea lucrării.” (The Youth’s Instructor, Jan. 13, 1898, par. 9). Această descoperire mi-a deschis ochii. Pentru a avea siguranța că viața mea are valoare și semnificație veșnică este de o importanță crucială ca Dumnezeu să scrie legea dragostei Sale în inima mea, prin puterea Duhului Său Sfânt.

Bineînțeles, încă cred că Dumnezeu va împlini cartea Faptelor înainte de a reveni și că o putere nemaivăzută înainte se va manifesta în viețile credincioșilor. Dar sunt recunoscător că El a început să lucreze acest miracol incredibil în inima mea. Miracolul dragostei adevărate!

Provocarea unei rugăciuni din inimă

Dragul nostru Tată din cer, ne dorim să facem lucruri mărețe pentru Tine. Ne dorim să facem lucruri mărețe ca biserică; dar iartă-ne că uităm că cel mai măreț lucru pe care îl putem face este să iubim cu adevărat pe cei din jur, așa cum Tu ne iubești. Te rog, frânge-ne inimile și umple-le cu o dragoste ca a lui Hristos. Nu putem face acest lucru pe cont propriu. Te rugăm, Spirit Sfânt, vino și scrie astăzi legea dragostei Tale în inimile noastre, ca lumea să îl vadă pe Isus în noi. Dă-ne o inimă umilă pentru ca ceea ce s-a întămplat în zilele de la începuturi, să devină realitate și pentru noi azi. În numele lui Isus, Amin!

Scris de Zac Page

Traducere: Sarah Ștefan

MOTIVE DE RUGĂCIUNE

01. Rugați-vă ca “Ceea ce ar fi putut să fie” în 1901să se petreacă în 2015 pentru a grăbi revenirea lui Isus.

02. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să conducă într-adevăr fiecare aspect al programului la sesiunea Conferinței Generale și ca să existe la toți participanții si mai ales la conducători multă rugăciune, incluzând mărturisiri, umilință, împăcări, slujire altruistă și concentrare asupra misiunii.

03. Rugați-vă ca oamenii să plece în fiecare zi de la sesiunea Conferinței Generale, lăudând pe Dumnezeu pentru modul în care lucrează și ce face în inimile și viețile lor, în loc de a vorbi despre păreri diferite sau discuții obișnuite.

04. Rugați-vă ca Dumnezeu să aducă în față conducători evlavioși, umili și dispuși să învețe; lideri care vor asigura o conducere având în centru pe Hristos, pentru ca biserica Sa să-și îndeplinească față de această lume însărcinarea dată de Cer.

05. Rugați-vă ca Dumnezeu să conducă și să binecuvânteze toate hotărârile pentru toate punctele de pe ordinea de zi.

06. Rugați-vă ca vorbitorii să fie pregătiți și unși cu Duhul Sfânt, și ca inimile participanților să fie pregătite pentru ascultarea soliilor.

07. Rugați-vă ca personalul neadventist care lucrează la Alamodome și în hotelurile care deservesc Conferința Generală să simtă dragostea și prezența lui Dumnezeu în toți adventiștii și acest lucru să-i conducă să dorească să cunoască mai mult.

08. Rugați-vă ca îngerii să păzească ușile și sălile pentru ca nici un accident si nimic rău să nu li se întâmple delegaților, conducătorilor sau participanților.

09. Rugați-vă pentru conducătorii și delegații Media de la Rețeaua de Televiziune Adventistă, Speranța TV, 3 ABN, Radio Mondial Adventist și multe altele, ca să fie în stare să împărtășească vestea cea bună a mântuirii la MULT mai mulți oameni din toată lumea.

10. Rugați-vă pentru colaborarea tuturor departamentelor media din biserica mondială în așa fel încât să fie pus un accent și mai mare asupra evanghelizării în lumea întreagă.

”Prin urmare cereți, cereți și veți primi. Cereți umilință, înțelepciune, curaj și mai multă credință. Fiecare rugăciune sinceră va primi un răspuns. Poate că răspunsul nu va veni exact așa cum doriți sau în timpul în care îl așteptați, dar va veni în maniera și în timpul care se vor potrivi cel mai bine cu nevoia voastră. Dumnezeu răspunde la rugăciunile pe care le înălțați în singurătate, când sunteți istoviți și ispitiți, deși nu întotdeauna în conformitate cu așteptările voastre, dar întotdeauna spre binele vostru.”Slujitorii Evangheliei, p. 258.

Preluare de pe redesteptaresireforma.wordpress.com

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *